Executare silita program vizita minor

Da auziti, apropo de scena ce o relatati. Copilul va respinge fratele inca? Dupa ani de zile? Tot asa reactioneaza? Il ia la palme pe fratele dvs cand vine? Si dvs ii incurajati iesirile? Asa, vreo 3, 4 ani de zile?
Sa va dau un exemplu. Daca un tata cand vine copilul in vizita nu-l mai lasa sa plece. Nu-l mai lasa sa-si vada mama asa vreun an - perfect normal in tara asta de altfel. Bineinteles ca si copilul refuza dupa un timp sa-si mai vada mama (o fi alienare, nu o fi?). Mama vine de o suta de ori la usa, copilul nu mai vrea la ea si basta. Copilul sa zicem ca are 4, 5 ani. Si dintr-o data copilul iti da zeci de motive invatate de la tata de ce mama e rea si de ce nu pleaca cu el.
Credeti ca penalizati de 90000 lei sunt suficiente pentru ce a facut tatal? Credeti ca trebuie sa tinem cont de sentimentele copilului, sa-l lasam cu tata? Ca daca mama cere penalitati pe zi de intarziere este ATENTAT LA VIATA COPILULUI?

Dle When, dar de unde sunteti atat de sigur ca parintii nerezidenti care se comporta asa cum nu ar trebui, care nu platesc pensie, care nu vor decat sa sicaneze parintele rezident, care nu vin la program , sunt exceptii? Pentru ca sincer, parerea mea este ca din contra, exceptii sunt tatii care intradevar isi asuma rolul de tata si dupa divort, din pacate. Pe unde citesti, pe unde asculti nu auzi decat mame care se plang ca nu primesc bani pentru intretinerea copilului, nu vin la copil cu lunile sau poate cu anii.

againstPAS, nu aţi înţeles ce am scris. Copilul îşi iubeşte unchiul.S-a întâmplat să mă cert cu el pentru ceva minor, copilul, de faţă, a început să-l împingă, în semn ca eu să fiu lăsată în pace.Nu-i vorba nici de încurajare, nici de descurajare, a fost un gest instinctual al copilului mititel. Iată ce scrie un psiholog unui tată, care a dispus executarea silită a programului de vizitare:
“Constatările noastre ne-au convins că prin intermediul minorului se consumă tensiunile dintre Dvs., ale părinţilor, fapt care face ca fiul Dvs. să se confrunte cu o situaţie destructurantă pentru un copil de 3 ani, întrucât etapele dezvoltării lui afective coincid cu tulburările afective care Vă afectează pe Dvs. ca părinte, într-un moment în care minorului ar trebui să i se garanteze confortul psihologic şi siguranţa în dezvoltare. În acest context, Vă facem cunoscut că cercetările de specialitate au arătat că nici un copil nu-şi uită trăirile rele timpurii, ci le ancorează structural, ele se vor întipări în structura de personalitate care se va forma şi se vor manifesta bolnăvicios, mai ales în situaţiile de criză”

againstPAS, iubirea nu se măsoară în bani.Cine iubeşte, nu-i face rău persoanei iubite.Cine doreşte să distrugă o altă persoană, este psihopat, indiferent în care scop crezut de el nobil o face.Îmbrăţişările nu se măsoară în bani şi dragostea nu poate fi nici impusă, nici împiedicată. Treaba asta cu "alienarea parentală" este creaţia unui psihopat, care a fost adoptat de cei interesaţi de a profita material de pe urma neînţelegerilor dintre foşti parteneri, care au conceput un copil.
Cum credeţi că un copil normal poate crede ceea ce spuneaţi în altă postare, cum trebuie convins copilul că tata/mama îl iubeşte, că şi mama cu tata s-au iubit şi s-a născut el, din iubirea neţărmuită? Copilul normal va întreba: atunci şi pe mine mă va bate, ca pe tine? şi pe mine mă va înjura, alunga, penaliza, ca pe tine? Atunci nu cred că mă iubeşte!

Annisia, e simplu, te uiti la cate cupluri sunt divortate in tara asta si cate cupluri sunt in proces. O sa vedeti ca majoritatea nu sunt in proces. Nu inseamna ca se au ca fratii, sigur sunt problem si acolo, ofera insa o imagina de ansamblu mai buna decat ceea ce mi se pare mie sau dumneavoastra.
Eu cel putin insa asa cred. Sau poate doar sper asta, ca tatii care divorteaza nu uita sa ramana tati.

Martonze, aveti perfecta dreptate ca este crima si atentat la viata copilului. Insa gresiti in cazul de care povestiti care e parintele criminal, si este mama in cazul relatat criminal.

Mie mi-ar fi jena sa stau langa atatea mame care isi cresc singure copii, care nu primesc pensie alimentara, care sunt injurate si abuzate de fostul partener, care tremura de teama cand se duc copii la programul de vizita ca se intorc umiliti sau batuti sau in ultimul hal de neingrijiti, sa sutin o femeie care a avut parte de respect, de ajutor, de sustinere financiara dar care insa a ales sa-si foloseasca copilul pentru a se razbuna pe fostul. Mi-ar crapa obrazul de rusine.

Sa va intreb ceva. Daca dupa divort, fostul dumneavoastra partener ar fi aparut la usa cu pachete pentru copil, cu haine pentru varsta lui, cu jucarii pentru varsta lui, cu tot felul de surprize, iar copilul dumneavoastra v-ar fi rugat sa le acceptati, dumneavoastra le-ati fi acceptat pentru cel mic sau le-ati fi aruncat oe scara?
Daca raspunsul este da, le as fi aruncat, atunci aveti dreptate sa sutineti pe doamna cu penalizarile.
Daca raspunsul este nu, atunci mai ganditi-va de doua ori inainte sa plangeti de mila unei personae criminale care isi bate joc de propriul copil avand in viata o singura satisfactie si anume suferinta fostului partener.

Si poate daca tot sunteti prietena cu abuzatoarea, poate mergeti cand trebuie sa vina tatal la programul de vizita si sa priviti. Copilul ii spune tatalui ca nu vine pentru ca a fost batut, pentru ca asa I-a spus mama, iar tatal intreaba mama cand anume a batut el copilul si aceasta zice cu fata in pamant ca nu e adevarat, ca ea nu a spus niciodata asa copilului. Si copilul o contrazice........ cum mama, ca tu mi-ai spus........

Penalizarea e a parintelui, nu a copilului. Nu incalci legea, e simplu. Orice incalcare a legii costa. Nu e vina celui care reclama infractiunea, e vina celui care a comis infractiunea. Iar in cazul de fata, singura vinovata fara urma de dubiu, este prietena dumneavoastra.

Cred ca am mai spus-o de o mie de ori. Nu vorbesc de copiii batuti, injurati de celalalt parinte. Nu vorbesc in numele tatilor dezinteresati. Nu vorbesc in numele celor care nu platesc pensia sau platesc o suma infima.
Problemele adultilor ar trebui sa se rezolve intre adulti. Eu am inteles asa: in mintea dumneavoastra, mama a carui copii sunt tinuti de tata un an de zile fara a li se permite sa-si vada mama, nu trebuie sa ceara penalitati tatalui pe zi de intarziere in speranta ca tatal ii va respecta dreptul copilului de a avea o mama, pentru ca vezi Doamne asa nu iti iubeste copilul. Exista alienare parentala atat din partea mamelor, cat si a tatilor.
Iar din ce ati mai scris eu inteleg ca eu ca tata sunt de vina ca mama nu are chef de mine in viata copilului si ca tulburata afectiv. Ar trebui sa renunt la jumatate din mine pentru a nu mai tulbura afectiv mama?