Stimate againstPAS, copilul, de când se naşte, este legat ombilical de mama.Treptat, începe să recunoască figuri, să se simtă în siguranţă în prezenţa lor. Orice figură nouă poate să-i creeze temeri, dacă ştie să vorbească, dacă nu.
Apoi, chiar şi copilul foarte mic are amintiri.De exemplu, copilul a trebuit să ia tratament injectabil avea cca 8-9 luni. Prima dată când a venit asistenta pentru injecţie, a stat cuminte până a fost împuns, dar a doua oară, la vederea ei, a urlat din gură de şarpe. Respingerea poate fi împotriva oricui, nu neapărat a tatălui.
Şi copilul nu trebuie imediat "să plece" cu tata, poate iniţial să-l viziteze la domiciliu, apoi să meargă împreună cu mama sau bunica sau mătuşa în parc, apoi la plimbare singuri în jurul casei şi când copilul doreşte, să fie dus înapoi...până copilul prinde înredere şi chiar doreşte distracţia cu celălalt părinte.
P.S.
Nu va dati inca seama absurditatii situatiei de a va forta copilul de 4, 5 ani sa decida daca are tata sau nu
Dar nu vă daţi seama de absurditatea situaţiei de a forţa copilul de 4,5 ani să decidă dacă are
mama sau nu? Nu de altceva, dar la asociaţia dvs., sunt mai mult mame decât tătici care se plâng de alienarea copiilor lor de către tata.