Ascunde copiii si nu ii duce la scoala

Sa vedeti surpriza: ca sa existe o legatura fireasca intre tata si copil mama ar fi trebuit sa nu impiedice programul, cand sa se nasca dragul copilului? In timp ce tata era la usa si mama il trimitea la plimbare?. Normal ca exista riscul ca acel copil sa-si vada tatal ca pe un strain cand mamica lui a avut grija sa-l vada cat mai rar inspre deloc.
Si inca ceva: cand tata se gandeste la ce ati zis, mama oare nu intelege si e sansa copilului de a se plimba, de a se bucura, de a invata, de a vedea lucruri noi si frumoase ALATURI DE TATA? Cum mai e si cu dublul standard. Tata sa se gandeasca la binele copilului, dar in ceea ce-l priveste pe tata mama se gandeste doar la ce crede ea ca e bine pentru copil.

Doamna Proastasatului, e drept, nu ati spus niciodata ca un parinte ar trebui sa renunte la copilul lui insa nici nu prezentati o variant in care acest lucru sa nu se intample.
V-am descries mai sus o situatie in care daca a facut plangeri nu si-a vazut copilul, nu a facut plangeri, nu a executat mama, tot nu a vazut copilul. Cat sa mai astepte? Care e perioada de timp pe care ar trebui sa o acorde inainte de a demonstra fara dubiu ca femeia alieneaza si ca nu da doi bani pe copil sau pe binele acestuia?
Ce solutie propuneti pentru ca acel tata sa isi vada copilul? Nu ar trebui sa reinceapa cu reclamatiile?
Eu unul sunt pentru respectarea legii nu pentru ocolitul ei. Daca instant a decis ceva sa se respecte nu sa o dam la cotit. Sa lasam legea sa isi faca treaba. Ca din cauza asta avem parinti care ascund copii si parinti cu 140 lei pensie alimentara dar ultimul racnet de masina. Nu e ok nici o situatie
Normal ca sunt cazuri in care copilul nu are nici un drag sa fie cu tatal lui daca acesta s-a purtat urat. Exista zile in care nici al meu nu are drag sa fie cu mine sau drag sa fie la grainita asa cum are alte momente cand nu are drag sa fie nici cu maica-sa sau cu amandoi la un loc, de regula cand il luam de la locul de joaca. Unde se trage linie? Unde acest a nu avea drag ar trebui sa fie mai important decat legea? Ca inteleg ca si eu imi abuzez copilul cand il iau plangand de la locul de joaca. ar trebui oare sa il las pana la 2-3 noaptea sau ar trebui sa fiu ceea ce sunt, adult si parintele lui?
Aveti dreptate, exceptand cazurile in care tatal a avut un comportament urat fata de copil, in cazul ca cel descries mai sus, cum sa aiba copilul drag de tata cand a fost luat in fuga de catre mama si mutat in alta parte cu pretextul ca tati e om rau? Cum sa aiba copilul drag de tata daca tatal dispare si nu mai stie nimic despre el? Cum sa aiba copilul drag de tata daca crede ca doar mama ii cumpara si ii face? Cum sa aiba copilul drag de tata daca orele se fac luni si acesta nu apare?
Legea e lege doamna proastasatului si sunt primul care admit ca e ciudata si nu e dreapta intotdeauna insa tot eu sustin ca minorul e considerat minor dintr-un motiv anume si ca orice caz trebuie tratat separate,fara generalizari.
Copilul de azi poate respinge un parinte pentru ca a fost batut sau ignorat, copilul de maine isi poate respinge vehement un parinte pentru ca l-a pus la teme.
Avem hotarari judecatoresti nerespectate si asta frange sufletul copiilor care noaptea plang dupa celalat parinte si nu se simt demni de a fi iubiti din cauza asta.

Sa stiti ca exista si copii cre plang in urma faptului ca nenumaratele reclamatii ale parintelui nerezident au condus la: repetate audieri ale copilului la politie, nenumarate evaluari, expertize, vizite dgaspc, prezente in fata judecatorului etc. Credeti ca aceste demersuri sunt de natura sa nasca sentimente de drag ale copilului?
Ii tot dati cu legea. Legea trebuie respectata de toata lumea, dar legea nu poate impune nimanui sa iubeasca pe X, fie acel X chiar parintele.
Dupa cum observati, in nota bine cunoscuta, dnul agp descrie situatia, unica in opinia sa, in care mama nu l-a lasat pe tata sa isi vada copilul, ea fiind desigur singura vinoivata.
Eu v-am intrebat dnule agp de ce nu va ganditi la ce lucruri frumoase poate face acel copil in vacanta, nu am afirmat ca langa tata el nu ar putea face tot lucruri frumoase.
Dar dvs raspundeti la ce vreti.
Nu stiu cum e cazul dvs, dar daca cumva si cu mama copilului dvs porniti de la aceiasi premiza, ca dvs n-ati gresit cu nimic,ci doar ea, nu ma mir de impasul in care va aflati si care va continua exact cat va continua si atitudinea dvs de a va scuti de orice contributie negativa la situatia prezenta.
Nu e nicun dublu standard. Cine a zis ca copilul nu poate face, vedea locuri frumoase si alaturi de tata? N-a zis nimeni, doar se pare ca dvs va plac situatiile in care puteti fi compatimit! Va simtiti bine cand atrageti compasiune? Vreti ca cei din jur sa-i dea tatalui o batistuta si cu sarurile pe la nasuc? Strange, pentru un barbat. In rest, observ ca "ba tu, ba tu" reprezinta singurul rationament posibil. Dati-i inainte tot asa. Sigur lucrurile se vor schimba fara ca dvs sa schimbati nimic din propria atitudine, ci doar repatand unul si acelasi lucru:"ba tu!". Foarte matur de altfel.

Aveti dreptate din nou doamna Proastasatului, legea nu poate impune nimanui sa iubeasca insa omiteti faptul ca un copil isi iubeste parintii neconditionat si se raporteaza la ei toata viata. Nu am trecut prin asta insa nu inteleg de ce sa planga un copil cand e audiat la Protectia Copilului. Oare doamnele de acolo nu sunt oameni normali? Cu ce sunt diferite fata de educatoarele de la gradinita? Credeti ca este ca in filme, se pune copilul pe un scaun si se aseaza o lampa in ochii lui? Conversatiile nu decurg civilizat? Va rog sa ne povestiti cum e in realitate ca poate eu gresesc si dumneavoastra aveti dreptate.
Sa fim seriosi, copilul e traumatizat de astfel de audieri cand ii comunica rezidentul ca trebuie sa fie traumatizat, ca nu e normal ce I se intampla, ca vai bietul de el. Cat de traumatizanta poate fi o discutie in care un copil povesteste de masinute, spiderman si de ce e suparat pe tati sau ce a facut duminica. Problema apare insa cand duminica ar fi trebui sa fie acasa pentru programul de vizita si minorul spune cum l-a dus mami de vineri la mare. Opa!
Lucrurile se vor schimba doamna Proastasatului. Deja o parte dintre copii alienati au inceput sa aiba brusc un sentiment de drag fata de tata, culmea, coincidenta, exact cand s-a inceput cu penalizarile. Alti copii au fost mai dificili, au regasit sentimental de drag si implinire alaturi de parinte abia dupa ce s-a decis inceperea urmaririi penale. Si cu siguranta,ramane ultima categorie care isi vor gasi acel sentiment cand rezidentul va fi trimis la puscarie.
Vedeti de ce legea trebuie respectata? Cand nu se respecta dispare dragul si apare trauma, iar asta e valabil pentru absolut orice situatie.

Mama copilului domnului Pas nu are de ce sa se afle in impas, dansa are o hotarare judecatoareasca pe care cel mai probabil nu o respecta. Insa da, se va gasi cu siguranta mai tarziu in impas cand va trebui sa explice copilului adult acum exact de ce faptul ca tatal a spart din greseala un glob a fost motiv sufficient de important pentru a-I desparti ani de zile, sau de ce el nu isi aminteste de niciuna dintre bataile de care ea a scris in intampinari, sau de ce l-a dus la tara in conditii misère unde nu are decat buda in curte cand putea sa mearga sa vada Europa cu tatal lui. Ei, atunci sa vezi impas.
Si exact cum ar putea raspunsul mamei sa linisteasca acel suflet pentru toate cele intamplate?
Nu poate iar paguba ramane strict a copilului.

Care e legatura dintre iubirea copilului (care o exista sau nu) si obligatia mamei de a incuraja relatia cu celalalt parinte?? De ce atitudinea mamei trebuie sa fie conditionata de iubirea copilului? De ce copilul nu are dreptul sa nu isi iubeasca parintele si totusi sa-l cunoasca?
A iubit cineva ceva sau pe cineva inainte de a-l cunoaste?
Si chiar de nu-l va iubi in vecii vecilor, tot ar trebui sa-l cunoasca si sa invete sa relationeze cu el. De ce? Pentru ca omul este un animal social.

@PS: repetate audieri la politie, nenumarate evaluari si expertize si prezente in fata judecatorului. Si totusi considerati cumva ca vina este exclusiv a celui nerezident. Si repetati aceeasi poezie (ca sa va citez) desi nu e duioasa e mai degraba infocata.
Totusi, nu credeti ca s-ar gasi solutii care sa nu duca la nenumarate si repetate? Chiar cand copilul nu vrea sa plece cu tatal (pentru ca nu-l mai cunoaste de cand acesta i-a acordat mamei timp sa-si dezbrace armura). Nu e si vina mamei ca nu gaseste rezolvari care sa nu treaca pe la politie/dgasp/judecatorie?
Si, va rog, nu-mi serviti iar poezia cu tatal rau-voitor care face plangeri doar ca sa o hartuiasca pe biata mama si nu se prezinta la program - ca nu despre cazuri patologice vorbim.
Vorbim despre oameni normali, femei si barbati care chiar nu se pot delimita de copiii lor (inconstient), convinsi ca fac ceea ce trebuie pentru binele copilului. Parinti care chiar cred ca "eu te-am facut-eu te omor". Parinti care impart "custodia copilului" si care se intreaba "cui ramane copilul dupa divort" (adica il concep ca pe un obiect). Nu pentru ca sunt rau-voitori sau nu-si iubesc copiii, ci pentru ca asa stiu, asa e universul lor, asa au fost crescuti. Ce facem cu ei? Cum scoatem acei copii din acest cerc vicios? Cum le asiguram un viitor echilibrat?