againstPAs, , în procesul pentru penalităţi, NU contează concluzia psihologului sau cauzele care determină refuzul. Repostez art.913:
(3) La finalizarea programului de consiliere, psihologul numit de instanţă va întocmi un raport pe care îl va comunica instanţei, executorului judecătoresc şi direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.
(4) După primirea raportului psihologului, executorul va relua procedura executării silite, potrivit art. 910.
Ceea ce spuneţi dvs. este corect într-o cauză de stabilire a programului de relaţii personale.
When, diluaţi subiectul. În procedurile art. 913, TOŢI funcţionarii statului execută comenzi precise: executorul scrie un Proces Verbal şi depune în instanţă, cu cererea de consiliere, judecătorul decide consilierea şi alege psihologul, revine executorul şi scrie un nou PV,
creditorul este singurul care are posibilitatea unor opţiuni, apoi, la cererea creditorului, instanţa stabileşte cuantumul penalizării, nimic altceva, apoi se calculează suma şi se trece la încuviinţarea executării silite a penalităţilor calculate
Niciunul n-are nimic de judecat.
Am şi eu un exemplu de penalizare respinsă, dar nu pe probleme de fond, ci pe formă, de exemplu nu s-a respectat un termen sau nu s-a emis o somaţie corectă sau petentul nu este parte procesuală activă sau pasivă.
Creditorul "obligaţiei de a face" este cel care are dreptul să ceară executarea silită.Eu, ca părinte la care locuieşte copilul, am doar obligaţia de a încuraja relaţia, dar nu am dreptul să cer executarea silită a programului de relaţii, fiindcă acel program este dreptul părintelui la care NU locuieşte copilul, deci nerezidentul. Eu pot deveni creditor doar dacă copilul nu este adus la domiciliu după programul de relaţii, fiindcă cel cu dreptul la relaţii are obligaţia de a aduce copilul la domiciliu la terminarea programului.