Problemele părinților despărțiți: pensie de întreținere, program de vizită, domiciliul minorilor etc.

@when
Ați inteles domnule when ce susține doamna PS? Realizând ca ceea ce i-a făcut nepoatei va lasa urme in viitor, dansa susține ca o fi tot vina tatălui pentru probabil acele 10 minute însumate pe an in care copilul l-a văzut la usa. Sau pentru ca vezi Doamne ar fi mers copilul la consiliere ca sa restabilească legăturile cu tata, de aici i-ar rezulta copilului dezechilibrul. Nu din cauza ca ani de zile copilul nu a putut sa se bucure si el de prezenta unui tata in viata lui, ci pt ca tata a insistat sa o vadă când mămica și bunica au decis ca nu e cazul. Persoanele de acest fel ce ajung sa-si priveze copiii de dragostea și grija unui părinte nu-și iubesc copiii domnule when. Își iubesc exclusiv propria persoana.

Agpas ori va este nefiresc de greu sa intelgeti un text, ori il intelegeti, dar incercati ieftine maniupulari.
Eu am scris ceva foarte simpu: nu puteti accepta ca acel copil e fericit chiar si fara dvs! Desi e, si desi acest lucru e vizibil prin toti porii lui. Si atunci, neacceptand fericirea propiului copil, vreti sa convingeti ca de fapt copilul nu e fericit si fericirea adevarata ar cunoaste-o doar alaturi de dvs. Si mai exact, aceasta situatie o regasim in cele scrise de when si anume ca nimeni si nimic nu inlocuieste persoana tatalui. Asta e ceea ce nu acceptati. Nu e vorba despre copil, ci despre dvs.
Restul povestilor despre mame, bunicute, avocati, fete plictisite etc sunt zgomot despre nimic! Realitatea e aceiasi: copilul isi "permite" sa fie fericit fara dvs in viata lui, iar dvs nu v-ati dovedit de neinlocuit nici pentru copil, nici pentru mama.
Si atunci vrei sa disturgeti aceasta fericire, doar pentru ca nu va contine, si asa se ajunge la egoismul perfect, nascut de orgoliul ranit ca se poate, si se poate foarte bine chiar, si fara tine!
Iar aceasta dureroasa realitate pentru dvs incercati sa o modificati prin hotarari judecatoresti care sa oblige mama, copilul sa va primeasca in fericirea lor, in care nu au nevoie de fapt de dvs, iar dvs nu sunteti dorit.

When, Nu ştiu cum ar fi fost să fie, acum, cu capul de matur, mi-am dat seama că săraca mama era rece fiindcă lucra enorm, aşa era atunci, venea seara târziu acasă şi găsea dezordine făcută de 3 copii şi un tată mai dezordonat. Era copleşită de sarcini şi mă punea pe mine să ajut şi eu...ei, ea reacţiona şi trecea la măsuri. Atunci am sesizat doar partea neplăcută pentru mine, acum o înţeleg, dar e târziu.
În ce priveşte întâlnirile copilului cu tata, nu doresc să-l văd pe "fostul", mai trimit mătuşa sau bunicul cu copilul să se întâlnească cu el, mie nu mi-e dor defel.
Vedeţi exemplul cu surdul, că o operaţie după o anumită vârstă l-ar înnebuni, fiindcă creierul ar fi perturbat de operaţie.La fel, operaţia de strabism , dacă e foarte mare devierea, se face în etape, din acelaşi motiv, pentru ca organismul să se adapteze.Un om care s-a născut cu un singur ochi sănătos, poate trăi toată viaţa cu acel singur ochi şi va avea aceleaşi performanţe ca unul născut normal, nu simte nici o jenă cu nu vede cu ambii ochi, la fel, un copil "din flori" trăieşte în familia monoparentală şi nu ştie cum e să trăiască în familia tradiţională, el se dezvoltă în mediul său şi e fericit sau nu, însă fără legătură cu existenţa celui ce-al doilea părinte.
Un copil conceput înainte de căsătoria cu un alt bărbat, născut şi crescut în noua familie şi iubit de ambii soţi, de ce consideraţi că este nefericit ? dar apariţia tatălui biologic, după ani, cu pretenţii la "ridicarea" copilului, cui ajută? Realizează doar bulversarea minorului şi dezechilibru în familie.
Fericirea fiecărui copil depinde de caracterul său, aptitudinile sale, mediul în care trăieşte, nu există reţetă universală.
Iar numitul "program de relaţii personale" este o aberaţie legală, în mod normal "firescul" este ca acel copil să-şi dorească petrecerea timpului cu părintele său şi să nu fie program, ci disponibilitate reciprocă, altfel, este o obligaţie neplăcută copilului, forţată, ceea ce nu-i aduce fericirea.

De unde sa știe tata ca acel copil e fericit? Ca e cam tinut in casa și învățat ce sa zică. Și de unde știți ca nu ar putea sa fie fericit și cu mama, dar și cu tata? Ca este evident ca mama este mai fericita așa cu copilul ascuns in casa de ani de zile este evident. De asta și continua dementa asta. Ați decis in locul copilului ca este mai fericit fără tata. Și el săracul s-a conformat intru totul. Nu va mai prefaceți ca i-ați dat de ales. Acum bla bla -ul ca tata nu trece peste super fericirea mamei știți prea bine ca este un bla bla sinistru.

Daca dvs in calitate de tata vazandu-va copilul nu stiti daca el e fericit sau nu, e foarte trist si spune multe! Fata de aceasta incapacitate vorbele sunt de prisos.