Problemele părinților despărțiți: pensie de întreținere, program de vizită, domiciliul minorilor etc.

Stimată doamnă avocat, citim aici nenumărate plângeri ale unor părinţi îndepărtaţi de unul dintre ei prin forţă - şi cazul mamei Andos14 de pe alt topic. Copiii reţinuţi de un părinte sunt îndepărtaţi de părintele alungat şi, dacă sunt ascultaţi în instanţă, recită ceea ce au învăţat. Acei copii nu-şi manifestă opinia proprie. De aceea, într-un mediu neutru, se cristalizează opţiunea şi copilul poate să aleagă fără frică sau şantaj emoţional. Pe de altă parte, ţinând cont de opiniile mult invocate aici pe forum, în privinţa alienării parentale, decât să fie grav abuzaţi copiii de părintele la care rămân temporar sau definitiv, după despărţire, pentru câştigarea custodiei copiilor, răul mai mic este un mediu neutru, unde alienarea parentală lipseşte cu desăvârşire şi un eventual abuz fizic asupra copiilor NU lasă traume aşa adânci ca alienarea parentală. De aceea, este recomandabil răul mai mic.
Aveţi perfectă dreptate, statul nu pune oprelişti relaţionării părinte-copil, şi nu numai că nu pune oprelişti, dar chiar încurajează neglijenţa, abandonul, relele tratamente aplicate minorului fiindcă, prin legislaţia actuală, permite unor "părinţi" apăruţi din neant să tulbure echilibrul emoţional şi de viaţă al copilului abandonat anterior - de multe ori copilul având părinte vitreg care îndeplineşte toate funcţiile celui biologic - şi să impună "programe de relaţii cu minorul" indiferent de istoricul relaţiei părinte-copil.
Nu este corectă interpretarea dvs. că părintele lipsă poate oricând să-şi revendice drepturile de părinte - ce echilibru emoţional oferă tatăl necunoscut unui copil de 14 ani, pe care-l trimite la psiholog şi-i face executare silită, apoi penalizează mama pentru "alienare parentală" ? dar părintele proaspăt ieşit din penitenciar, pentru tentativa de omor a mamei sau bunicii? Nu putem judeca toţi părinţii despărţiţi la calup. D-na Andos14 declară că s-a ocupat ani de zile singură de fete, tatăl nu se ocupa de ele şi iată, acum, când fetele sunt mari şi se descurcă singure, mama este aruncată ca o măsea stricată şi tatăl le rupe de mamă. Iar instanţele...mai bine nu vorbim.
Da, sunt tineri care doresc, la un moment dat, să-şi cunoască originile, dar asta trebuie să se producă din voinţa lor, nu silit.

Nu, statul nu protejeaza drepturile parintilor. Aceasta interpretare a dv. dpdv al parintilor e gresita pentru ca legea este scrisa pentru copii, nu pentru parinti.
Este adevarat ca exista si exceptii de la normalitate si, din pacate, unii alieneaza copiii, ii manipuleaza, cazuri in care lucrurile ies asa cum spuneti dv.
Totusi, pentru ca parintii lor sunt nu chiar ok, nu sunt pedepsiti copiii.
Din pacate, nu stiu daca nu doriti sa intelegeti abordarea legii sau nu va place si nu o acceptati. Avem privelisti diferite de la geam...
Zi senina!

Mi se pare de data aceasta foarte pertinenta părerea lui Martonze. Părinții se judeca la calup.
Copilului e bine sa i se asculte opinia însă modul în care o face instanta e barbar și inutil. E prea puțin o discuție și de o ora sa îți dai seama dacă opinia copilului e corect formata. Ar fi nevoie asa cum se întâmplă în tara în care locuiesc sa petreacă cineva de la DGSPC timp cu familia, cu copilul. Dar nu se va întâmpla pentru ca nu avem suficient oameni și cei care sunt o treime sunt ok, o treime incompetenți și o treime cumpărați.
Pe de alta parte, dacă tot e vorba de un drept al minorului atunci când opinia lui e întemeiată și formata corect ar fi bine sa se asculte de ea. Dar nu se procedează asa din păcate di asa cum spune Martonze, apar părinți din neant care după ce au dispărut pampersii, făcutul lecțiilor și supravegheat ul copilului la boala vin cu 2 ciocolate și o pijama și au pretenția sa fie părinți. Și ce sa vezi, capătă dreptul.
Mi se pare cea mai periculoasa și pasiva mimarea asta de neutralitate adoptata de instantele românești. Sa decada odată din drepturi pe cei care ani de zile nu dau un ban sau un telefon, sa decada pe cei care ascund copii, sa decada pe cei care abuzează.
Desigur, vor mai fi și erori însă tot e mai bine decât tracasarea copilului ani și ani de zile prin instante.
Părerea mea.

Nici parintii copiilor alienati nu sustin ca vor ca drepturile lor sa fie ocrotite, ci dreptul copilului. Dar in mod real in anumite cazuri cel care impiedica dreptul copilului este celalalt parinte, rezidentul. In mod normal ar trebui sa iti doresti si tu ca mama, si tu ca tata ce este mai bun pentru copilul tau. Eu nu prea am citit cazuri de parinte a carui copil este alienat care sa spuna ca rezidentul nu ar trebui sa aiba legaturi cu copilul (desi exercita un abuz emotional asupra copilului este totusi parintele sau). Am auzit insa ca toti solicita anumite masuri de constrangere fata de acesti rezidenti incapabili sa puna binele copilului inainte de propriul bine (e mult mai comod ca fostul sa nu existe in viata copilului decat sa te complici sa te intelegi cu "iresponsabilul", "derbedeul" si "golanul". Dar in schimb sunt o gramada de sustinatoare a faptului ca minorul creste mai bine fara tata, ca nu e un exemplu, ca nu are un super job de succes bla bla bla. Deci nu va suparati, cine e dementul aici? Nerezidentul ca-si doreste sa existe in viata copilului alaturi de rezident sau rezidentul ce prefera sa faca orice doar doar sa nu aiba si copilul acela o viata si o copilarie normala, pentru ca e prea complicat pentru mintea lor bolnava si imatura dupa separare.
Pe de alta parte, legat de opinia copilului, in unele cazuri NU SUNT LASATI sa si-o formeze. Cica si-o formeaza in cele doua trei minute la usa cand vine tata la copil. Am mai auzit nebune ce si-au invatat copiii ca tata e rau si nu pleaca cu el ca a uitat tata sa-i aduca nu stiu ce jucarie, sau in timp ce se striga la usa la el si tatal a raspuns si el pe un ton mai ridicat sa fie lasat sa-si vada copilul inchis si tinut in casa ca nu pleaca cu el ca tata tipa. Credeti ca asta e o opinia normala a unui copil ce interactioneaza cu tatal sau un minut in preajma rezidentului ce se leaga de orice rahat ma scuzati ca sa zica ca in acele doua minute a gresit cu ceva tatal doar doar justifica refuzul minorului. Copil tinut inchis in casa, invatat ce sa zica, scos la usa o data la doua, trei luni ce motiveaza ca nu pleaca cu tata din exact motivele indicate de mama cu o seara inainte, copil ce nu a fost dus la consiliere si nu a avut nicio experienta personala cu tatal sau in afara prezentei mamei nu este un copil liber sa iubeasca. Este un copil abuzat. Punct.
Toate aceste speechuri frumoase. Vrei ca mama sau rezident ca puiul tau sa aiba o legatura cu tatal sau? O are atata timp cat celalalt e sanatos la cap, isi doreste asta si eventual nu in alta tara plecat. Daca nu vrei, poti gasi o mie de pretexte si sa dai vina pe celalalt, ca problema si solutia rezida in actiunile tale de parinte rezident.

Stimată doamnă avocat, iar aveţi dreptate, teoretic.Fiindcă "interesul superior al copilului" este o lozincă, în numele căruia se întâmplă fel de fel de aberaţii. Vorbesc aici de o mamă penalizată, fiindcă fata nu mai voia la tata, care îi toarnă supa nemâncată în cap, ceea ce cred că nu e în interesul superior al copilului.La fel, de o altă mamă penalizată, al cărui copil, adolescent, nu vrea să doarmă la tata (Atenţie: merge cu el, discută cu el, dar nu vrea să doarmă la domiciliul tatălui, unde este şi mama vitregă!) De o altă mamă, penalizată, fiindcă atunci când a fost la tată, l-a umilit, l-a încuiat singur în cameră, l-a supus interogatoriilor despre mamă şi aşa, copilul a refuzat să mai meargă cu el, ca urmare tatăl a cerut executare silită ceea ce s-a terminat urât şi de atunci, nici un psihoterapeut nu a reuşit să-l convingă pe copil ce bun e tata.
Penalizarea mamelor care-şi cresc singure copiii, de multe ori cu pensie alimentară minimă de la tată, în favoarea tatălui NU este în interesul superior al copilului.
Condamnarea penală a mamelor pentru refuzul copiilor de a petrece timp cu tata NU este în interesul superior al copilului!
Cunosc un caz în care un "tată" a respectat programul de 3 ori într-un an, dar în acelaşi an a făcut 3 plângeri penale împotriva mamei, a cerut expertiza psihologică a copilului, a deschis 4 noi procese şi a participat la 10 şedinţe de judecată din procesele anterioare! Oare în acest caz, "interesul superior al copilului" a fost respectat de tată? Acest tată a servit "binele" copilului?
Aşa este, vedem privelişti diferite din acelaşi geam.
AgainstPas, sunteţi foarte vehement şi, la fel cum se procedează azi în politică, totdeauna altul e vinovat, nimeni nu vrea să-şi asume greşelile. Ca părinte care a părăsit familia, nu poţi avea aceleaşi pretenţii ca un tată care a locuit zi şi noapte cu copilul. Pentru ca copilul să aibă încredere în tine, în primul rând trebuie să te vadă în prezenţa persoanelor care îi oferă siguranţă - mama, bunica, bunicul, mătuşa, etc., adică persoanele care locuiesc cu copilul; orice atac la adresa unuia dintre ei atrage repulsia copilului. Copilul meu, crescut exclusiv de mine, o iubeşte pe sora mea.Odată, ea s-a certat cu mine, în casă, iar micuţul - în vârstă de 4-5 ani - s-a postat la picioarele surorii mele şi a început să o împingă! El m-a apărat pe mine. Cu siguranţă, dacă scena se repeta, copilul s-ar fi îndepărtat de ea.
E o prostie să susţii că o relaţie de ataşament se poate lega doar dacă "ridici" copilul şi pleci fără mama, bunic, etc.Relaţia se poate lega şi dacă te joci în curte sau în parc cu copilul sau montezi o jucărie împreună cu el,chiar şi "în prezenţa stânjenitoare a mamei". Degeaba duci copilul la consilieri, expertize, dacă, atunci când, în sfârşit, convingi copilul că tata nu e rău, aşa e el, vorbeşte mai răstit, etc., tata, după o absenţă de 3 luni, vine la program la ora 14 şi ridică copilul de la masă şi, dacă nu e suficient de rapid, primeşte un "eşti prost ca mă-ta!"