Problemele părinților despărțiți: pensie de întreținere, program de vizită, domiciliul minorilor etc.

Este cel puțin trist ca asemenea sentimente sa va determine in continuare acțiunile doamna ps. In continuare jigniți și aruncați cu mizerie pe unde apucați. Nu am ce sa va răspund unei fraze in care Spuneti ca sunteți Dvs sau fata dvs fericita alături de copil. Pt ca este ceva perfect normal. Credeți ca ne apuca invidia ca dvs/fata dvs suneti o mama fericita? Din contra, așa e normal și bine sa fie. Numa dvs nu înțelegeți normalitatea fericirii unui copil alături de ambii săi parinti. Atarantori sau nu. Sper sa va vindecați la un moment dat. La modul cel mai sincer.

Intre timp insa rezidentul bate campii si campiile cu copilul, vazandu-l cum creste, bucurandu-se de el

Ce bine ar fi fost sa fie atat de simplu si de frumos, nu-i asa?
Dar iata, ca acel copil mai mult sta pe la politie si pe la psiholog. Aveti exemplul lui Martonze, cu copilul care nu a iesit luni de zile din casa. Mai e exemplul mamei din Prahova care a pierdut copilul si exemplul altor mame care pierd acum apartamentul pentru ca au fost penalizate din cauza abuzului......
Spuneti ca totul este bine si frumos si mute&ignor si va vedeti de viata dumneavoastra cand tot ce faceti si ce spuneti indica contrariul?
E asa o diferenta intre ce se sustine si realitate. Pentru ca acolo, cand apesi pe play vezi doar o bunica care saltand de atata bucurie si implinire tipa, urla si injura si se comporta ca ultimul camionagiu pe maidan. Asta este realitatea.
Martonze, momentan am incetat sa mai citesc ce ati scris si imi cer scuze pentru asta. Insa am obosit. Se mai intampla . Am obosit sa mai combat minciuna si nebunia. Trebuie sa fac asta zilnic, e job-ul meu insa uneori se aduna prea multe. Si cel mai greu e de combatut omul care doreste sa se minta, care a ajuns la jumatatea vietii fiind incapabil sa asume ceva si care desi este perfect constient ca realitatea e alta, alege de bunavoie sa se minta cu un egoism feroce. Si cel mai greu este cand e vorba de parinti care aleg sa minta cu pretul fericirii si sanatatii copiilor lor.
Si nu, nu ma astept sa puteti intelege altcumva decat la nivel declarativ.

Revenind la ce se discuta, consider ca din punct de vedere legislativ România e o groapa la capitolul legislație pentru minori.
Mii de copii sunt neadoptati din cauza birocrației, lipsiți de mijloace necesare traiului, nu au parte de educație sau de condiții ca măcar sa ajungă la școală, sunt agresați fizic și emoțional și nimeni, absolut nimeni nu face nimic.
Nu avem Protecția Copilului, avem doar niște clădiri oribile cu tăblita acolo unde banii mulți sau putini se varsă degeaba.
Doamna Proastasatului, nu am anunțat cu surle și trâmbițe însă trăiesc într-o alta tara decât România și sunt implicat aici într-o fundație pentru minori. Am copilul meu ca să zic asa la câteva săptămâni cu care ies, îmi dedic lui întreaga atenție, facem diverse activități.
Nu pot sa va descriu în cuvinte durerea copilului fără tata, respins de tata sau care nu are cum sa îl vadă. Chiar cei care susțin ca nu le pasa, ca nu vor sa ii vadă și care sunt furioși, ajung invariabil după ce capătă încredere în mine sa îmi zică ca de fapt vor sa îl vadă, de fapt le e dor, de fapt i-au iertat. Și sunt copii care chiar au suferit și uneori au fost abuzați fizic grav de aceștia. Însă, din experienta mea va zic ca toți iartă. Chiar și pe cei pe care eu personal nu i-aș mai lasă lângă o alta ființă umana d-apoi un copil.
Spuneți ca dragoste cu silă nu se poate însă, când e vorba de copil exista dragoste fata de amândoi părinții lui chiar dacă doar unul l-a crescut și s-a chinuit cu el. E dureros, e frustrant, ar fi mai ușor sa nu fie asa însă este.
Iar noua ca părinți nu ne rămâne decât sa acordam copilului libertatea sa fie cu cine iubește. Iar când zic libertate nu ma refer doar la deschisul ușii și împins ul copilului afara pentru a recita ca ostaticii americani cerințele răpitorilor i libertatea de a dori și a face ceva fără temere de repercusiuni.
Nu va mai gândiți la mine ca la un dușman și nu ma mai tratați ca pe unul. Avem unele păreri diferite bazate pe experiente de viata diferite. Asta nu face pe niciunul mai bun sau mai rău. Doar altfel.

Doamna PS, referitor la celalalt subiect al discuției cum ca nu e legal sa îți iei copilul pe sus dacă ai 9 sentința judecătorească în care se stabilește domiciliul la tine, înțeleg deci ca e legal sa o faci pana ai sentința cu domiciliul la tine? Nu după ce ai sentința cu domiciliul la tine? Adică chiar decizia prin care poți lua copilul oricând la tine te împiedică sa iei copilul oricând la tine?
Dar dacă de exemplu doamna nu ar lua copilul pe sus sa îl ducă la domiciliul ei ci îl duce la film, la Cluj pentru doua săptămâni. Pentru ca nu găsește bilete. Și sta cu copilul frumos la hotel. . Apoi, brusc, copilul copleșit de dragostea materna își amintește ce bine era cu aceasta și vrea la domiciliul mamei confort sentinței. E legal, nu?

@when
Sunt bune dezbaterile argumentate. Dar luand mai toate exemplele in care nerezidentul (tatal sau mama) sunt respinsi de copil si desi nerezidentul nu are nicio hiba (este o persoana sanatoasa la cap, isi iubeste copilul, are ce sa ii ofere) numitorul comun este parintele rezident. Exista putine cazuri sporadice in care poate nerezidentul chiar a suparat cu ceva copilul si brusc refuza o vizita, dar de obiciei conflictul se rezolva repede. In toate situatiile de copii departati de unul dintre parinte ani de zile, parintele rezident vorbeste de celalalt de zici ca e ultimul om, il critica, jigneste, incearca prin tot ce face sa ii restranga drepturile, gaseste mii de explicatii pentru refuzul copolului in celalalt - de zici ca in cateva minute la usa nerezidentul poate muta muntii din loc, in timp ce rezidentul desi sta zilnic cu copilul nu reuseste ce sa vezi sa isi convina copilul sa plece cu celalalt. Nu inteleg sincer ce dracu tot analizeaza atat instantele. Este atat de evident tot. Vezi rezidentul cum vorbeste ore in sir cat de nenorocit e celalalt, ca nu face, ca nu drege, il vezi cum solicita sa i se restranga celalalt programul, cere ordine de protectie, il taraste prin procese tampite si cineva (judecator sau nu) chiar se asteapta ca acel parinte la el acasa sa ii zica copilului, "da puiule, cand vine tata pleaca cu el ca tata te iubeste si o sa faceti asta si asta ...". Chiar isi imagineaza cineva ipoteza asta? Parerea copilului? Ce parere? A unui copil tinut in casa, scos la usa ca un caine, invatat ce sa zica, recompnesat cand isi respinge celallat parinte si certat cand e prea apropiat? Acel copil caruia ii spui ca nu pleaca in vacanta, la ziua prietenului ca vine tas-o la program? Acelui copil caruia ii spui ca tata nu plateste nimic, desi plateste ani de zile o pensie si in unele cazuri contributii in afara pensiei ca totusi e copilul tau si incerci sa ignori bataia de joc a rezidentului. Ce sanse la opinie are acel copil care nu a stat si el zece minute cu celalalt? Eu personal am obosit in sistemul acesta bolnav si nefunctional. Ecuatiile sunt simple, doar ca nu are chef nicio autoritate sa ia pozitie si sa le transeze, cu riscul de a sanctiona rezidentul. Dar macar ar castiga in ceasul al doispelea si copilul acela un drept la opinie. Si poate si la sentimente. Restu sunt dezbateri inutile.