Problemele părinților despărțiți: pensie de întreținere, program de vizită, domiciliul minorilor etc.

Consilierea doamna martonze are loc in prezenta ambilor parinti, trebuie plecat de undeva. Consilierea este un pas inspre castigarea increderii, asadar nu exista ratiuni logice si nici macar umane sa o respingi. Pe de alta parte, iertati-ma, dar unele mamici (ca acum despre ele vorbesc), cand vine tatal la scoala in loc sa incerce precum ati spus o scena fireasca, ii spun tatalui sa plece ca e un sobolan ratat si nu are ce sa caute acolo si asta de fata cu copilul? Ziceti ca ajuta asta la atasament? Sa transformi orice intalnire comuna, chiar si cele doua minute la usa intr-o experienta urata pentru copil doar ca pt ca ai tu nevoie de o justificare a refuzului copilului? Am mai spus, in majoritatea cazurilor gresesc si tatii. Nu au rabdarea sau sensibilitatea necesara, uneori atentia adecvata inspre gestionarea corecta a situatiilor. Dar pe niciunul nu l-am auzit afirmand ca ar indeparta copilul de mama sa. In schimb, dumneasvoastra cautati si gasiti zeci de pretexte pentru care normalitatea este lipsa tatalui. Si credeti-ma, in unele cazuri nu s-a justificat si nu se justifica ce i se face copilului in schimbul castigarii dragostei unice fata de mama si respingerii tatalui.

AgainstPas, judecaţi greşit; eu am fost mai mult crescută de tata şi l-am iubit enorm, el avea mai mult timp pentru noi, copiii, mama lucra de dimineaţa până seara şi era mereu obosită şi nervoasă. Normalitatea nu e lipsa tatălui, ci FAMILIA. Odată plecat unul din preajma copiilor, nu mai e familie - teoria e una, realitatea e alta.Nu achiesez la denigrarea altei persoane, dacă am păreri negative despre cineva, nu mă exprim, de aceea, nu l-am criticat pe tatăl copilului meu de faţă cu copilul; până s-a comportat civilizat cu noi, stăteam de poveşti, se juca cu copilul, îl serveam cu cafea, mâncare, dar... când el şi-a schimbat tactica - venea cu scandal, cu acuzaţii, cu ameninţări , procese, plângeri , a stricat totul. Copilul s-a speriat de el şi, după executarea silită, nu a mai vrut să audă de el.
De aceea pledez pentru compromis, înţelegere, maleabilitate. Dacă copilul nu vrea să plece, nu trebuie forţat, cu cât forţezi mai mult, se opune mai mult. Trebuie îngropată securea războiului şi schimbat modul de abordare a relaţiei.
Vă dau un exemplu real: familie divorţată, fata la mama, în urmă cu 20 de ani. Fata nu voia să audă de tata, nici tatăl nu se interesa de ea, avea şi el altă familie; mama s-a recăsătorit şi soţul ei a lămurit fata că e bine să aibă relaţii cu tatăl său, cu fratele ei după tată şi, când a ajuns fata studentă , în oraşul unde locuia tatăl, au reluat relaţia, mai timid la început. Fata s-a căsătorit, în Franţa, are acum 2 copii şi, când vine în ţară, stă jumătate din timp la mama, jumătate la tata; ea se simte vinovată cumva că l-a respins atâta timp pe tatăl său. La nuntă, familiile au stat la aceeaşi masă cu mirii, iar dansul miresei, fata l-a dansat jumătate cu tatăl său, jumătate cu soţul mamei, care a crescut-o. La ea, în Franţa, merg în vizită şi familia mamei, şi familia tatălui. Aşa este civilizat.

Normalitatea e intr-adevar familia. Odata survenit divortul, lucrurile pot curge cel mult intr-un fel de normalitate, adica una aproximativa. Agpas nu trebuie sa va credeti nici slavator, nici aparatorul drepturilor copilului. s-ar prea putea ca acelui copil sa-i fie foarte bine cum ii e si dvs doar sa stricati acel echilibru. Copilul nu e in groapa cu lei ca dvs sa veniti sa-l salvati. Inteleg ca e greu sa accepti si ca nu e neaparata nevoie de tine si ca esti rejectat, dar adesea realitatea asta e. Nu e dreapta? Dar cine ne-ar fi promis ca viata urmeaza sa fie dreapta?
ps: Nu ii poti baga unui om pe gat drepturile, fie el si copilul. Nu poti sa-i faci viata o teroare ca sa-l obligi sa se bucure de drepturile lui, chiar daca nu vrea, caci alea nu mai sunt drepturi. Singura consecinta devine lehamitea si mai tarziu ura celui satul de hartuire.

Doamna PS, acelui copil lipsit de tata nu ii va fi niciodată mai bine fără tata decât dacă acesta este un abuzator iar AgainstPas chiar nu pare.
Mi se pare însă că din nou se vorbește de lucruri diferite, fiecare are în minte alt caz și fiecare are dreptatea lui.
Am crescut cu un tata alcoolic și deși l-am iubit din tot sufletul adevărul este ca am suferit mai mult când trăia decât culmea, când a murit. M-a traumatizat îngrozitor însă când era treaz m-a și învățat foarte multe lucruri bune. Sunt un adult fericit la casa mea și în parte ii datorez asta pentru ca a vrut sau nu, mi-a dat și putere pentru a răzbate.
Poate as fi divorțat dacă nu as fi știut cât de greu e sa lipsească un tata sau poate as fi băut mai mult dacă nu înțelegeam pe deplin ce tragedie e alcoolul și sunt șanse sa fi țipat mai des.
Înțeleg dorința de protejare a copilului pana la Dumnezeu pentru ca am și eu unul și îl las în tabăra deși îmi vine sa îl iau pe sus și sa fug cu el. Dar nu as face bine.
Martonze, înțeleg ca fiul dumneavoastră a fost traumatizat de executare însă e ciudat ca nici pana acum nu și-a iertat tatăl. Ma rog, sunt multe detalii de acoperit, nu e cazul. Însă faptul ca de atâta timp bateți pasul pe loc ma face sa cred ca dacă ați depune în relația copilului cu fostul soț jumătate din pasiunea pe care o depuneți aici pe forum lucrurile poate ar sta mai bine. Cu rezerva de rigoare evident.
Doamna PS, nu aveți idee ce viitor vor avea copii dumneavoastră sau nepoții. Puteți crede ca le e mai bine într-un fel, e foarte posibil sa va înșelați. Nu știți dacă peste un an, doi, zece nu va avea nevoie de tata. Nu știți dacă veți termina cu bine ziua de mâine. Nu știți decât ca trăiți și respirați în momentul de fata altfel totul e o necunoscuta.
Când nu lași libertate copilului sa iubească, e ca și cum l-ai tine undeva mai rău decât o cușcă de lei. Măcar aia te sfâșie, agonizezi pe moment apoi ai scăpat. Sa stai într-un loc unde trebuie sa iubești doar ce au chef cei de lângă tine, e o agonie permanenta.
Nu zice nimeni ca AgainstPas ar fi avut o relație buna cu fata lui dacă mama proceda altfel. Poate erau acum fix în punctul asta sau mult mai rău sau mult mai bine. Însă, e ceva ce biata nu va afla niciodată pentru ca e o șansă pe care altcineva i-a furat-o.
Stimate AgainstPas.sunt pro consilierea psihologica în anumite condiții și deși când am început sa scriu pe forum credeam ca lucrurile sunt altfel viata mi-a arătat ca m-am cam înșelat. În momentul de fata sa găsești un psiholog bun intr_un Dgaspc sunt minime. Cei foarte buni au cabinetele lor particulare și nu mai fac fata programările, cei mai puțin înzestrați taie frunză la câini și scriu dictari sau ce li se pare după ce mai citesc o carte despre tarot sau îngeri. Cei buni, chiar dacă încep sa lucreze la un Dgaspc dispar repede de acolo.
In plus, cazurile în care copilul refuza orice legătură cu celalalt părinte sunt ori din cauza unui abuz și copilul refuza îndreptățit, ori dezinteres, ori alienare ori boala psihica a copilului.
Ce sens are sa duci la psiholog un copil bătut de un părinte sa îl faci sa vrea sa mai meargă la bătaie? NICIUNUL.
Ce sens are sa duci la psiholog un copil alienat care se întoarce la alienat or? NICIUNUL.
Ce sens are sa duci la o spoiala de consiliere un copil care are nevoie de psihiatru? NICIUNUL.
Ce sens are executarea silita când modul în care se achita de obligații părinții poate fi consemnat de Dgaspc?
E cum am spus, hai sa mai aruncam niște bani pe legi complet strâmbe. Și din păcate singurul care suferă non-stop e copilul.

@when
Consilierea e o șansa, imi pare rău dar nu sunt de acord cu Dvs. Și daca a impus-o instanța, in mod normal hotărârile judecătorești se respecta. Totodata, in condițiile in care copilul tău nu este lăsat sa iasă nici măcar la usa, o ora la consiliere împreuna cu tata probabil ar fi fost prima ora alături de tatăl sau petrecuta de copil fara controlul mamei. Unii nu au avut parte de ora asta in opt ani de zile.