Povesti cu talc / cu morala. Sfaturi pentru viata si altele pe tema.

Nu stiu cine este autorul, asa am primit si eu mail-ul, dar este atat de frumoasa povestea
incat am zis ca merita sa va rupeti trei minute din viata si sa o cititi...



" Alo, Centrala ?!

Pe cand eram copil, tatal meu a facut rost de unul dintre primele telefoane din cartier.
Imi aduc perfect aminte de ladita aceea din lemn lacuit, montata in perete.
Receptorul stralucitor atarna intr-o parte.
Eram inca prea mic ca sa ajung la telefon dar ascultam mereu, fascinat, cum mama mea vorbea cu el.
Apoi am descoperit ca undeva, inauntrul acestui aparat, traia o persoana uluitoare.
Numele ei era "Alo Centrala" si nu era nici un lucru pe lumea asta, pe care ea sa nu-l stie.
Alo Centrala putea sa-ti spuna numarul oricui si in plus, ora exacta.
Experienta mea, cu acest duh inchis intr-o sticla, a venit intr-o zi cand, in vreme ce mama
era in vizita la o vecina iar eu ma jucam la bancul de scule din pivnita, mi-am lovit un deget cu ciocanul.
Durerea era teribila si nu era nimeni in preajma care sa-mi arate compasiune.
Am umblat in jurul casei sugandu-mi degetul inflamat pana am ajuns la scara. Telefonul!
Am tarat repede un scaun din sufragerie pana in hol, m-am urcat pe el, am scos din furca receptorul
telefonului si l-am dus la ureche. "Alo, Centrala!", am strigat in microfonul care era chiar deasupra
capului meu.
Un clic sau doua, apoi o voce joasa si clara mi-a ajuns la ureche: "Centrala.".
- "Mi-am ranit degetul..." - m-am smiorcait eu in telefon iar lacrimile m-au podidit imediat,
acum ca aveam o audienta.
- "Mamica ta nu este acasa?"- urma intrebarea.
- "Nu este nimeni acasa in afara de mine..."- am bolborosit.
- "Iti curge sange?" - m-a intrebat vocea..
- "Nu " - i-am raspuns. "M-am lovit cu ciocanul si acuma ma doare tare rau..."
- "Poti sa deschizi racitorul?" - m-a-ntrebat ea. I-am spus ca pot.
- "Atunci ia de acolo o bucatica de ghiata si tine-o lipita de degetel " - spuse vocea.

Dupa aceea am inceput sa chem "Alo Centrala" pentru orice. I-am cerut ajutor pentru lectia de geografie
iar ea mi-a spus unde se afla Philadelphia . .. M-a ajutat si la matematica.. .
Ea mi-a spus ca veverita pe care o prinsesem in parc cu o zi inainte, mananca fructe si alune.
A venit apoi o zi in care Petey, canarul nostru, a murit.
Am chemat "Alo Centrala" si i-am spus vestea asta trista. Ea m-a ascultat si a inceput sa-mi spuna lucruri pe care de obicei oamenii mari le spun copiilor ca sa-i linisteasca.
Am intrebat-o, "De ce se intampla ca pasarile, care canta atat de frumos si aduc atata bucurie oamenilor,
trebuie sa se sfarseaca intr-o gramajoara de pene, pe fundul unei colivii? "
Cred ca ea mi-a inteles afectarea, pentru ca mi-a spus incet, " Wayne , tine minte intotdeauna, ca mai sant si
alte lumi in care se poate canta."
Alta data la telefon, "Alo, Centrala!"
"Centrala." - mi-a raspuns vocea cunoscuta. "Cum se scrie cuvantul fix? " - am intrebat-o.

Toate astea se intamplau intr-un mic orasel din zona Pacificului de Nord-Vest.
Pe cand aveam noua ani, ne-am mutat la capatul celalalt al tarii, la Boston . Imi lipsea foarte mult prietena mea...
"Alo Centrala " ramasese in cutia aceea din lemn de mahon din vechea noastra casa.
N-am mai incercat sa fac acelasi lucru cu telefonul modern, stralucitor, din locuinta noua.
Devenisem adolescent dar amintirea acelor conversatii din copilarie m-a urmarit pretutindeni ...
Adesea, in momente de incertitudine si neputinta mi-am reamintit acea seninatate si sentiment de siguranta,
pe care le-am avut la timpul acela.
Am apreciat acum cat de rabdatoare de intelegatoare si buna la suflet trebuie sa fi fost ea,Alo,Centrala, ca sa-si piarda atata timp cu un mic baietel ca mine.
Dupa cativa ani, am facut iarasi drumul catre Vest, de data asta pentru a-mi
continua studiile colegiale. Am aterizat in escala la Seattle . Aveam o jumatate de ora intre avioane.
Am petrecut vreo 15 minute la telefon cu sora mea, care locuia aici de o vreme. Apoi, fara sa ma gandesc, am format numarul
operatorului din oraselul nostru de bastina si am spus:"Alo Centrala!"
Miraculos, am auzit aceias voce joasa si clara, pe care o cunosteam atat de bine. "Centrala."
Nu planuisem asta dar m-am auzit spunand: "Poti sa-mi spui cum se scrie cuvantul fix? " ... O pauza lunga. Apoi, vocea aceea catifelata mi-a raspuns, "Cred ca degetelul tau s-a vindecat pana acum."
Am ras, "Deci tu esti, intr-adevar, " - i-am spus. "Ma-ntreb daca ai idee cat de mult ai insemnat pentru mine la vremea aceea."
"Iar eu ma-ntreb," - zise ea, "daca tu realizezi cat de mult au insemnat telefoanele tale pentru mine. N-am avut niciodata copii si asteptam cu bucurie chemarile tale, zi de zi..."
I-am spus cat de mult m-am gandit la ea dealungul anilor si am intrebat-o daca pot s-o mai chem din nou atunci cand voi veni sa-mi vizitez sora. "Cu placere," - mi-a spus ea. "Intreaba de Sally."

M-am intors la Seattle peste trei luni. O alta voce mi-a raspuns la "Informatii" . Am intrebat de Sally.
"Sinteti un prieten?" - m-a intrebat.
"Da, un foarte vechi prieten... Wayne ..."
"Imi pare rau sa-ti spun asta," - mi-a spus ea. "Sally a lucrat doar o jumatate de norma in ulimii ani,
pentru ca era bolnava. A murit cu cinci saptamani in urma."
Inainte de a apuca sa agat receptorul, mi-a spus, "Un minut, ai spus ca te cheama Wayne ?"
"Da." - i-am raspuns.
"Ei bine, Sally a lasat un mesaj pentru d-ta... L-a scris pe o hartie in caz ca ai sa suni. Ti-l citesc."
Mesajul ei era, "Spune-i ca sint si alte lumi in care se poate canta. El va sti la ce ma refer."
I-am multumit si am atarnat receptorul. Stiam la ce se referea Sally . . .


Niciodata sa nu subestimezi impresia pe care ai facut-o asupra cuiva.
A cui viata ai atins-o astazi? "

Foarte frumos si adevarat totodata!


Pentru prietenele mele
O femeie statea asezata pe canapea, band ceai cu ghiata cu mama sa.
In timp ce vorbeau despre viata, casatorie, responsabilitati si obligatii ale adultilor, mama, invartind cuburile de ghiata din pahar, se uita fix la fiica sa.
"Niciodata sa nu-ti uiti prietenele", o sfatui, invartind frunzele de ceai din fundul paharului.
"Ele vor deveni de fiecare data mai importante odata cu trecerea timpului.
Nu conteaza cat de mult iti iubesti barbatul, nu conteaza cat de mult iti iubesti copiii pe care ii ai, vei avea nevoie de ele.
Aminteste-ti sa iesi cu ele mereu, sa faci lucruri impreuna cu ele.
Aminteste-ti ca atunci cand spun prietenele tale, ma refer la TOATE femeile, prietenele tale, fiicele tale si toate celelalte femei care sunt legate de tine.
Vei avea nevoie de ele. De femei intotdeauna vom avea nevoie".
Ea si-a ascultat mama. A mentinut contactul cu prietenele ei si odata cu trecerea timpului si-a facut si mai multe prietene. Conform celor ce s-au petrecut, una dupa alta, ea a inteles tot mai mult la ceea ce se referea mama ei.
La fel cum timpul si natura isi prezinta schimbarile si misterele in viata unei femei, adevaratele tale prietene se vor pastra intotdeauna.
Dupa 40 de ani de viata pe lumea asta, am invatat urmatoarele:
Timpul trece.
Viata se traieste.
Distantele despart.
Copiii cresc.
Serviciile vin si pleaca.
Pasiunea se micsoreaza.
Barbatii nu fac intotdeauna ceea ce se presupune ca ar trebui sa faca.
Inima se rupe.
Parintii mor.
Colegii uita favorurile primite.
Cariera sau profesia se termina.
DAR....Prietenele tale intotdeauna vor fi aici, nu conteaza cat timp si cate mile exista intre voi.
O prietena niciodata nu este prea departe ca sa ajungi la ea cand ai nevoie de ea.
Cand trebuie sa mergi pe un drum singuratic si trebuie sa o faci pentru tine insati, femeile din viata ta vor fi in jurul tau, indrumandu-te, rugandu-se pentru tine, impingandu-te, intervenind pentru tine si asteptandu-te cu bratele deschise la sfarsitul drumului.
Uneori, chiar calcand regulile, vor merge alaturi de tine...sau vor veni sa-ti usureze incarcatura.
Prietene, fiice, bunici, mame, surori, soacre, nurori, cumnate, nepoate din partea copiilor, matusi, verisoare, nepoate din partea fratilor, sunt o binecuvantare in viata ta ! In fiecare zi continuam sa avem nevoie de ele.
Trimite acest mesaj tuturor femeilor care contribuie sa dea o semnificatie vietii tale. Eu asta fac acuma.
Te iubesc, prietena mea !

primit pe e-mail

"Nu imi invat niciodata studentii ; tot ce fac este sa le creez conditiile pentru ca ei sa invete."
Albert Einstein

Nu ma intereseaza
(Mircea Eliade, Fragmentarium, p. 94 Ed Humanitas 1994)

Profesorul Nae Ionescu imi spunea ca aproape nu-l mai intereseaza critica oamenilor care nu cred ca el. Evident: gandesti ca sa depasesti o durere sau sa limpezesti o confuzie. Nu gandesti ca sa convingi pe altcineva. Daca acel cineva pleaca de la aceleasi experiente si e cuprins de aceleasi drame - te va urmari si te va intelege. Altminteri - “nu ma intereseaza”.
Formula aceasta ar parea, la cea dintai vedere, barbara si cinica. Nu e nici una, nici alta. E formularea unei atitudini foarte obiective, foarte cuminti. Sunt contemporan cu atatea manifestari spirituale, culturale si sociale si a fi contemporan inseamna a le cunoaste si a da seama de ele. Dar mai exista si un alt fel de contemporaneitate: o contemporaneitate subiectiva, calitativa. Adica, nu ma intereseaza decat faptele semnificative si substantiale pentru mine, evident. Este un fel de alegere, de selectie personala, din toate faptele si semnificatiile contemporane. Restul le observ si le integistrez - dar nu lupt contra lor, nu-mi pierd vremea polemizand.
Polemica presupune nu numai o mare pasiune pentru adevar - dar si mult timp liber. Se pare ca insasi conceptia “timpului” s-a modificat, pentru o anumita parte din elite. Foarte putini sunt aceia care mai cred intr-o scurgere infinita de vreme, intr-un timp etern, in care va avea loc o continua evolutie, un infinit progres. Tinerii se apropie acum de o conceptie apocaliptica a timpului. Unii cred ca ciclul actual de civilizatie se sfarseste; altii cred ca se apropie de o era noua sociala; altii traiesc in panica. Maine totul se poate schimba - sau poate pieri totul. Mai este oare timp de polemica, de discutie, de controversa si calambur?
Aproape ca nu mai e timp pentru critica. Au inceput oamenii sa inteleaga ca nimic nu s-a creat in istoria omenirii prin critica. Istoria nu inregistreaza decat creatia, afirmarea.
Astfel stand lucrurile, este usor de inteles de ce majoritatea tinerilor, fara a fi cinici sau barbari, raspund adeseori: “nu ma intereseaza”. E foarte greu de dovedit ceva cu idei. E infinit mai usor de dovedit prin creatie, prin opere. Balzac a fost de nenumarate ori ridicol, dar cea mai penibila scena din viata lui a cunoscut-o atunci cand a incercat sa explice cafenelei de ce a scris “L’enfant maudit”. Nu discutati serios decat cu cei care, in prealabil, va accepta ideile. Pe ceilalti ascultati-i, inregistrati-i - si salutati politicos.

[ link extern ]
Conversatii cu Dumnezeu, Vol II, Donald Walsch

Iubesc sexul, iubesc banii, ma iubesc pe mine!
Iubesc puterea, gloria, faima, succesul, victoria!
Iubesc preamarirea celorlalti, sa fiu mai bun, sa am mai mult, sa stiu cum, sa stiu de ce, sa-l cunosc pe Dumnezeu!
Dar adevar va spun Eu voua: Iubiti, Iubiti, Iubiti lucrurile pe care vi le doriti, pentru ca dragostea voastra pentru ele e ceea ce le atrage catre voi.
Aceste lucruri formeaza insasi viata.
Cand le iubiti, iubiti viata!
Dar nu alegeti sexul in locul dragostei, ci ca pe o sarbatoare a ei.
Si nu alegeti puterea asupra altora, ci puterea impreuna cu ei.
Si nu alegeti faima ca un scop in sine, ci ca un mijloc de a ajunge la o finalitate mai inalta.
Si nu alegeti succesul in detrimentul altora, ci ca un instrument prin care sa ii ajutati pe ceilalti.
Si nu alegeti victoria cu orice pret, ci victoria care nu ii costa nimic pe ceilalti, ba chiar le aduce si lor un castig.
Dati-i inainte si alegeti sa fiti mai buni, dar nu mai buni decat altii; mai degraba mai buni decat ati fost inainte.
Dati-i inainte si alegeti sa aveti mai mult, dar numai pentru ca, in felul acesta, sa aveti mai mult de daruit. Si da! alegeti "sa stiti cum" si "sa stiti de ce" astfel incat sa puteti impartasi cu ceilalti cunoasterea voastra.