Povesti cu talc / cu morala. Sfaturi pentru viata si altele pe tema.

Am invatat...
Asta vroiati sa ma intrebati?
Ce am facut in ultimul timp?
Am invatat.
Am invatat sa ne ridicam in picioare.Ca o cadere nu e neaparat o tragedie.
Am invatat sa asteptam.Sa respiram adanc si sa gandim fiecare miscare,fiecare pas care urmeaza.
Am invatat ca uneori ca sa "fii" pentru un om e suficient sa taci.
Am invatat ca un zambet cald si sincer poate ascunde in spatele lui mult mai multe decat stiam eu.
Am invatat sa traiesc cu mine insami.
Am invatat sa ma suport.
NU am invatat sa ma iert si sa fiu indulgenta cu mine...
Dar pot si stiu sa ii iert pe altii de sute de ori ,sa fiu indulgenta cu ei si sa ii astept de fiecare data cu bratele deschise si cu zambet pe fata

[ link extern ] /

Orbii si elefantul (Titthasutta)
Traducere si adaptare: Bogdan Florin Paul

Odata Buddha statea in apropiere de Savatthi, in dumbrava Jeta. Pe atunci pe langa Savatthi erau multi asceti, brahmani si sanyasini din diferite secte, avand credinte si opinii diferite, si care se bazau pe acestea pentru a obtine sprijin din partea laicilor.
Unii asceti si brahmani spuneau:
- Cosmosul este etern; numai acesta este adevarul; orice altceva este minciuna. Altii spuneau: Cosmosul nu este etern. Cosmosul este finit… Cosmosul este infinit… Sufletul si trupul sunt acelasi lucru... Sufletul este una iar trupul este alta... Dupa moarte un Tathagata exista... Dupa moarte un Tathagata nu mai exista... Dupa moarte un Tathagata in acelasi timp mai exista si nu mai exista... Numai asta este adevarat. Orice altceva este o minciuna…
Si isi duceau viata certandu-se, intr-o continua galceava, fiecare argumentandu-si opiniile cu aprindere, ranindu-se unii pe altii cu cuvinte ascutite:
- Dharma e asa cum spun eu, nu e asa cum zici tu! Ba nu e asa cum spui tu, e asa cum zic eu!
Intr-o dimineata, devreme, un numar de bhikkshu si-au imbracat robele si au plecat cu bolurile in Savatthi, dupa daruri de mancare. Dupa ce au mancat, s-au intors langa Sublim, s-au prosternat inaintea lui, apoi s-au asezat alaturi. Si cum sedeau ei acolo, i-au spus Sublimului:
- Stapane, sunt multi asceti, brahmani si sanyasini din diferite secte, care spun asa si pe dincolo.
Sublimul le-a spus:
- Bhikkshu, acesti asceti nu vad adevarul, sunt ca orbii. Habar nu au ce este folositor si ce dauneaza, ce este si ce nu este Dharma. De aceea se cearta intre ei.
A fost odata, chiar aici in Savatthi, un rege care i-a poruncit unui om de-al lui:
- Aduna-i pe toti care sunt orbi din nastere.
Omul a adunat laolalta toti orbii din nastere din Savatthi, apoi s-a dus la rege si i-a zis:
- Majestate, i-am adunat pe toti care sunt orbi din nastere.
- Foarte bine, acum arata-le orbilor un elefant.
Omul s-a dus si le-a aratat orbilor un elefant. Unora dintre orbi le-a dat sa pipaie capul elefantului, altora urechea elefantului, altora coltii, altora trompa, altora un picior, si asa mai departe. Si la toti le-a spus la fel: Uitati, orbilor, asa este un elefant.
Apoi regele s-a apropiat de orbi si i-a intrebat: V-a fost aratat elefantul?
- Da, majestate.
- Acum spuneti-mi, cum este elefantul?
Orbii carora le-a fost aratat capul elefantului, au spus: - Elefantul, majestate, este exact ca un ulcior in care se tine apa. Cei carora le-a fost aratat urechea elefantului, au spus:
- Elefantul, majestate, este exact ca o paleta de facut vant. Cei carora le-a fost aratat un colt, au spus: - Elefantul, majestate, este exact ca un drug ascutit. Cei carora le-a fost aratata trompa, au spus: - Elefantul, majestate, este exact ca o prajina de plug. Cei carora le-a fost aratat piciorul elefantului, au spus: - Elefantul, majestate, este exact ca o coloana. Si asa mai departe.
Spunand ”Elefantul e asa cum zic eu, nu e asa cum zici tu! Ba nu e asa cum zici tu, e asa cum zic eu!” orbii s-au luat la bataie.
Iar regele s-a distrat privind spectacolul orbilor care se bateau.
Apoi Sublimul a spus:
- Unii dintre acesti asceti si brahmani, foarte atasati de propriile lor pareri, se cearta si se lupta intre ei: oameni care vad numai o latura a lucrurilor.
(sursa:tititudorancea.org)

Morala:
Multi discuta la nivel teoretic despre lucruri pe care nu le-au vazut. Prin ignoranta lor sunt ca orbii din poveste: certareti si deformand realitatea intr-un fel sau altul.

7 Metode De A Depasi Perfectionismul

De mici copii am fost conditionati sa credem ca lupta pentru perfectiune este un scop demn. Am fost crescuti in ideea ca daca lucrurile nu ne ies de nota 10 vom fi penalizati, chiar daca am facut doar o mica gresala. Asadar a devenit imperios necesar sa consideri ca trebuie sa fii perceput ca fiind perfect, fara defecte, fara esecuri si fara slabiciuni. Am fost crescuti cu conceptia ca perfectiunea ne va aduce acceptare sociala si de ce nu, o multime de fani si admiratori.

Nu este nimic in neregula cu a dori sa dai tot ceea ce ai mai bun si de a te pune intr-o lumina potrivnica. Totusi, o atitudine perfectionista poate atrage dupa sine consecinte negative. Atunci cand te straduiesti sa atingi un anumit standard, a da gres te poate demoraliza complet. Gandul imperfectiunilor te face sa te simti incomplet, nemultumit , bolnav si rusinat. Astfel apare un sentiment puternic de dezaprobare a propriei persoane.

Esti perfectionist daca:

• Esti foarte critic cu propria persoana atunci cand gresesti sau nu indeplinesti anumite asteptari;

• Nu poti finaliza un proiect deoarece gandesti ca nu e niciodata suficient de bine realizat;

• Petreci ore fiind obsedat de unele detalii minore pe care ceilalti nu le observa;

• Ai tendinta de a te concentra pe cei 20% care au mers prost si nu acorzi importanta restului de 80% care a mers bine;

• Crezi ca oricat de mult te straduiesti, niciodata nu arati perfect. E foarte important pentru tine sa nu apari intr-o fotografie cu gura deschisa, intr-o pozitie jenanta sau cu picioarele incrucisate. Nu concepi sa arati altora decat fotografii in care ai iesit fara cusur;

• Petreci doua ore pentru a scrie un paragraf de care oricum nu esti mutumit;

• Consideri ca intreaga ta munca poate fi compromisa de o gresala gramaticala, o eroare de ortografie sau o spatiere suplimentara;

Teama de a nu fi capabil de a crea lucruri extraordinare te impiedica sa iti indeplinesti orice scop propus. Perfectionist fiind, ai tendinta de a amana si te decizi foarte greu. Treci de la o idee la alta, in imposibilitatea de a decide care este cea mai buna. Trebuie sa fii, sa faci si sa ai ce e mai bun. Esti foarte atent la detalii si pierzi din vedere imaginea de ansamblu.

Problemele apar atunci cand ne pierdem simtul perspectivei in lupta noastra pentru a atinge perfectiunea. Pierdem energie din cauza incapacitatii de a ne gasi echilibrul, de a ne asuma riscuri si de a actiona. Daca am analiza mai atent, am descoperi ca emotia de baza cu care ne confruntam este rusinea. Ne proiectam rusinea asupra altora si devenim extrem de critici. In plus, avem tendinta de a ne restrictiona si de a ne impune limite in loc de a evolua.
Cum poti depasi dorinta de a atinge perfectiunea?

Iata cateva metode care te vor ajuta sa depasesti perfectionismul:

1. Lucreaza la stima de sine. La baza acestui comportament sta convingerea ca nu esti suficient de bun. Cu siguranta aceasta dorinta de a atinge perfectiunea este data de o voce interioara care iti sopteste ca nu esti atat de bun pe cat ar astepta ceilalti. E necesar sa te privesti in asamblu, in pofida imperfectiunilor pe care le vezi. Constientizeaza ca autocritica te impiedica sa evoluezi si invata sa lupti cu sentimentele de rusine care stau la baza acestei atitudini.

2. Priveste imaginea de ansamblu. Intreaba-te daca detaliile care te obsedeaza sunt cu adevarat atat de importante. Chiar au un impact atat de mare precum crezi? Schimbandu-ti perspectiva vei realiza ca totul tine de modul in care tu percepi lucrurile.

3. Seteaza-ti asteptari rezonabile. Cunoaste-ti limitele si seteaza-ti standarde care nu iti consuma energia. Pune-ti intrebarea: “trebuie sa fiu suficient de bun pentru cine?”. Realizeaza ca tu esti cel mai mare critic al tau. Se intampla atunci cand nu iti permititi sa iti scape nici macar o mica greseala. Evita sa creezi asupra ta presiune nejustificata. Nu exista Superman! Daca toti din jurul tau considera ca faci lucruri minunate, ia in calcul si opinia lor.

4. Invata sa razi. A invata sa nu iei intotdeauna lucrurile atat de in serios te poate ajuta uneori. Si ce daca nu ai creat un produs perfect, nu ai scris cel mai bun articol sau ai un rid in plus? Uneori autoanalizandu-te poti descoperi ca ai tendinta de a dramatiza, iar lucrurile nu stau chiar atat de rau pe cat crezi.

5. Realizeaza ca esti intr-un continuu progres. Nu permite niciodata perfectionismului sa te impiedice sa iti duci la indeplinire obiectivele. Esti intr-un continuu progres, de aceea niciodata nu vei reusi sa fii complet multumit de ceea ce ai creat in trecut. Invata sa accepti asta.

6. Studiaza oamenii de succes. Daca vei arunca o privire la oamenii de succes probabil vei realiza ca nu au produs neaparat opere de arta perfecte. Gandeste-te la telefoane. Ele apar pe piata intr-o varianata initiala iar pe parcurs sunt imbunatatite si apar noi versiuni ale produsului.

7. Invata sa te accepti. Probabil consideri ca ai o imagine pe care trebuie sa o protejezi si ca a esua reprezinta un dezastru. Ei bine, e cazul sa renunti la aceste convingeri eronate. Acepta ca esti o fiinta umana, si traiesti intr-o lume imperfecta. Cand o vei face, sufletul tau va fi liber si vei experimenta implinirea.

“Vezi tu, atunci cand tese o patura, o femeie indianca lasa un defect in tesatura acelei paturi pentru a permite sufletului sa se elibereze.”- Martha Graham.

sursa: [ link extern ] /

Cele trei metamorfoze…

Vă voi vorbi deci despre cele trei metamorfoze ale spiritului:
cum spiritul se schimbă în cămilă, cămila-n leu şi-n fine, leul în copil.

Cu multe greutăţi se întîlneşte spiritul, puternicul şi răbdătorul spirit,
cel plin în sine de veneraţie;
din ce e greu spre şi mai greu rîvneşte forţa lui.
Ce este greu? aşa întreabă spiritul ce poartă greul,
şi-ngenunchează, asemenea unei cămile, dorindu-se bine-împovărat.
Ce este cel mai greu, eroilor? aşa întreabă spiritul ce poartă greul,
să-l iau asupra mea, ca să mă bucur de puterea mea.

Oare nu este aceasta:
să te umileşti, ca să-ţi răneşti orgoliul?
Să străluceşti în nebunia ta, ca să-ţi batjocoreşti înţelepciunea?
Sau nu-i aceasta:
să te desparţi de lucrurile tale, cînd îşi sărbătoresc triumful?
Să urci pe munţii cei mai-nalţi, spre-a-l ispiti chiar pe ispititor?
Sau nu-i aceasta:
să te hrăneşti cu jirul şi cu ierbile cunoaşterii, iar sufletul să-ţi sufere, flămînd de adevăr?
Sau nu-i aceasta:
să fii bolnav şi să-i respingi pe cei care te consolează, făcîndu-te prieten cu cei surzi, care nu pot s-audă niciodată ce doreşti?
Sau nu-i aceasta:
să te scufunzi în apa mocirloasă, dacă e apa adevărului, şi să nu te fereşti de broaşte reci, nici de broscoi fierbinţi?
Sau nu-i aceasta:
să iubim pe toţi cei care ne dispreţuiesc şi să întindem mina stafiei care vrea să ne-nspăimînte?

Pe toate aceste greutăţi le ia asupră-şi spiritul cel răbdător;
asemenea cămilei, care-ncărcată se grăbeşte spre pustiu, el se grăbeşte spre pustiul său.
însă acolo, în pustiul cel mai depărtat, se-ntîmplă cea de-a doua transformare:
spiritul se preface-n leu, vrea să-şi înşface libertatea, să fie stăpîn în propriul său pustiu.

Acolo-şi caută el ultimul stăpîn:
duşman vrea să-i devină lui şi-acestui ultim Dumnezeu, luptînd să-nvingă marele balaur.
Dar care-i marele balaur, pe care spiritul nu şi-l mai vrea stăpîn şi Dumnezeu?

„Tu-trebuie” e numele acestui crunt balaur.
Spiritul leului însă-i răspunse scurt: „Eu vreau”.

„Tu-trebuie” îi sta în cale, strălucind în aur, o fiară-n solzi,
şi pe fiecare solz îi străluceşte-n aur „Tu trebuie”.
Valori de mii de ani îi strălucesc pe solzi, şi-astfel vorbeşte cel mai crunt dintre balauri:
„Toate valorile din lucruri — iată ce scînteiază-aici pe mine.”
„Toate valorile au fost de mult create; valoarea a tot ce s-a creat sunt eu.
Iată de ce nici un «Eu vreau» n-ar trebui să mai existe!”
Aşa grăieşte balaurul.

Voi, fraţi ai mei, spuneţi-mi: la ce bun să ai un leu în spirit?
De ce nu ţi-ar ajunge o vită de povară, plină de resemnare şi respect?
Nici leul încă nu-i în stare să creeze noi valori:
dar să-şi obţină libertatea, pentru-a crea —
aceasta stă-n puterea leului.
Să-şi cucerească libertatea şi să întîmpine cu un sacru “Nu” chiar datoria:
iată, o fraţi ai mei, de ce-i nevoie de un leu.

Să-ţi cucereşti dreptul la noi valori —
iată cea mai cumplită sarcină pentru un spirit răbdător, plin de respect.
Intr-adevăr, aceasta-i o prădare şi-un lucru propriu unui animal de pradă.
Tot ce iubea el mai mult, drept cel mai sacru lucru-al său era acest „Tu-trebuie”:
acum el e chemat să-i afle deşertăciunea şi-arbitrarul,
ca să-şi cîştige libertatea de-a se smulge din iubirea sa:
da, e nevoie să fii leu pentru-o asemenea prădare.

Dar spuneţi-mi, o fraţi ai mei, ce lucru stă-n puterile unui copil, de care însuşi leul nu-i în stare?
De ce n-ar fi nevoie oare ca leul prădător să se preschimbe în copil?
Uitare este un copil, şi nevinovăţie, nou început şi joc, o roată ce se-nvîrte prin ea însăşi,
mişcare primă şi preasfîntă afirmare.
Da, fraţi ai mei, pentru-a intra în jocul creatorilor, este nevoie de-o preasfîntă afirmare:
acuma spiritul îşi vrea doar vrerea sa, îşi cucereşte lumea sa, pierzîndu-şi lumea.

Despre trei preschimbări v-am povestit:
cum spiritul devine-ntîi cămilă, cămila leu, iar leul la sfîrşit copil.

Friedrich Nietzsche

[ link extern ]

“Un orizont clar. Nimic pentru care să îți faci griji în fața ta. Doar lucruri care sunt creative şi nu distructive. Nu pot suporta certurile, nu pot suporta sentimente negative între oameni. Cred că ura este energie risipită şi total neproductivă . Sunt foarte sensibil – un cuvânt ascuţit spus de către o persoană care este, să zicem, temperamentală. Dacă sentimentele negative sunt aproape de mine, mă bântuie zile întregi. ªtiu că suntem doar oameni și că trecem prin aceste emoții diverse, pe care le numim emotii negative. Dar atunci când toate acestea sunt eliminate şi poți privi înainte, pentru că drumul este liber în fața ochilor tăi, poți începe să creezi ceva. Cred că aceasta înseamnă să fii fericit pe cât eu mi-aș dori să fiu vreodată.” Alfred Hitchcock
[ link extern ] /