Potrivit Codului fiscal, venitul impozabil din pensii se stabilește prin deducerea sumei neimpozabile lunare de 2.000 lei din aceste venituri și, de la începutul anului, a contribuției de asigurări sociale de sănătate, în cazul pensiilor mai mari de 4.000 de lei. Așadar, așa cum a subliniat recent și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) acest lucru, pensiile de până la 2.000 de lei nu sunt supuse impozitării. Citește articolul
Declarația unică (adică formularul 212) a fost adaptată pentru a include anumite modificări intervenite în legislația fiscală pe final de 2020 și în cursul lui 2021, potrivit unui ordin oficializat azi de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Astfel, principalele schimbări vizează, printre altele, închirierea camerelor în scop turistic și declararea taxelor pentru indemnizațiile de pandemie pentru persoanele fizice cu activitate întreruptă (primite în baza OUG 111/2021). În același timp, Fiscul a publicat azi și versiunea electronică actualizată a formularului, astfel că persoanele fizice îl pot folosi deja. Citește articolul
În această lună au apărut mai multe schimbări la legislația fiscală, una dintre ele vizând pensionarii și veniturile acestora. Astfel, de la 1 ianuarie se va calcula și reține la sursă contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru pensiile mai mari de 4.000 de lei. În acest context, Casa Națională de Pensii Publice a făcut marți mai multe precizări legate de impozitul pe pensii și contribuțiile de sănătate aferente pensiilor, publicând pe site-ul propriu inclusiv un exemplu concret de calcul. Citește articolul
Ca-n fiecare an, și-n 2021, legislația din mai toate domeniile a suferit o serie de modificări, unele dintre ele vizând firmele, iar altele cetățenii. În acest context, prezentăm astăzi ce măsuri care vizează cetățenii se aplică chiar de mâine. Citește articolul
O broșură cu principalele informații ce trebuie știute despre taxarea criptomonedelor a fost publicată zilele trecute de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Citește articolul
Dosarul electronic de sănătate (DES) a redevenit accesibil pacienţilor de puțină vreme, după ce Ministerul Sănătăţii (MS) şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) au adus, din vară începând, o serie de modificări acestei platforme, potrivit unui comunicat de miercuri al autorităților. Deşi a fost implementat încă din 2015, dosarul electronic de sănătate a fost folosit cu intermitenţe de pacienţi şi instituţii din domeniul medical până în 2018 când a devenit permanent offline. Citește articolul
Cei care realizează venituri din tranzacționarea jetoanelor nefungibile (non-fungible token - NFT) au obligaţia, conform legii, să declare veniturile respective şi să plătească impozit pe venit, taxe și contribuţii la stat, după cum reiese dintr-un ghid publicat luni de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) pe site-ul instituției. Așadar, vă prezentăm în continuare care este viziunea ANAF în ceea ce privește aceste tipuri de venituri. Citește articolul
Persoanele care sunt asigurate la sănătate în alte state ale Uniunii Europene (UE) și care obțin, în România, venituri pentru care datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) sunt scutite de la plata CASS și pot solicita, mai nou, această scutire direct online, prin depunerea în format electronic a formularului 603 și a documentelor justificative aferente, potrivit unui ordin comun al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) publicat luni în Monitorul Oficial, care se aplică deja. Această măsură de digitalizare vine în condițiile în care, până la oficializarea ordinului amintit, aceste persoane trebuiau să depună documentele amintite în format tipărit. Citește articolul
Autoritățile de la noi au stabilit o serie de modificări fiscale aplicabile, de principiu, de anul viitor, unul dintre domeniile vizate fiind cel al pensiilor. Astfel, printr-o ordonanță de urgență publicată în acest weekend în Monitorul Oficial, se propune introducerea obligativității contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) în cazul pensiilor mai mari de 4.000 de lei. În plus, cei ce obțin pensii din străinătate peste această valoare vor depune, începând din 2023, declarația unică. Citește articolul
În contextul în care, în ultima perioadă, tot mai mulți contribuabili au primit decizii de impunere de la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) pentru plata contribuției la sănătate (CASS) aferentă anului 2017 și nu numai, sume care, de multe ori, sunt achitate sau nu reflectă realitatea de la acel moment, PFA-urile, II-urile, IF-urile și persoanele fizice care se trezesc cu astfel de decizii de impunere au la îndemână câteva variante pentru clarificarea situației lor fiscale. Astfel, spun specialiștii, trebuie pornit de la solicitarea explicațiilor din partea inspectorilor responsabili și soluționarea efectivă a fiecărei spețe în parte la nivel de ANAF, iar, dacă orice încercare de clarificare cu cei de la ANAF nu dă roade, se poate ajunge până la soluționarea în instanță. Citește articolul