Începând cu anul viitor, reținerea la sursă și neplata la buget a contribuțiilor sociale aferente salariilor plătite de firmă va fi incriminată ca o faptă de evaziune, iar administratorii vor risca pedepse cu închisoarea de la unu la șase ani. Prin urmare, pentru a evita această situație, angajatorii vor fi nevoiți să identifice metode noi prin care să asigure păstrarea lichidităților în companie și plata la scadență a datoriilor fiscale. Totuși, goana după lichiditate poate genera efecte foarte grave pentru firme, salariați, dar și pentru mediul de afaceri în general. Citește articolul
În situația în care legea de aprobare a Ordonanței Split TVA nu va trece de Parlament în timp util pentru a schimba sistemul înainte de 1 ianuarie 2018, Guvernul va interveni prin ordonanță de urgență. Ideea a fost expusă recent de autoritățile fiscale într-o întâlnire cu afaceriștii, cei dintâi asigurând că split TVA va fi făcut „digerabil” mai mult ca sigur, potrivit informațiilor obținute de redacția noastră. Citește articolul
Finalul de an aduce mai multe obligații de îndeplinit pentru companii, atât din punct de vedere fiscal, cât și în ceea ce privește legislația muncii. Astfel, există o serie de declarații și plăți scadente înainte de sărbători, perioadă până la care trebuie îndeplinită și obligația demarării unei negocieri colective cu propriii salariați, în vederea majorării salariilor brute de la 1 ianuarie 2018. Totodată, sfârșitul de an coincide adesea cu momentul în care firmele și persoanele fizice autorizate (PFA) își inventariază patrimoniul. Nu în ultimul rând, există o serie de măsuri, precum aplicarea sistemului split TVA sau majorarea plafonului de încadrare la micro, pe care firmele trebuie să le aibă în vedere pentru perioada imediat următoare. Citește articolul
Parlamentarii Uniunii Salvați România (USR) spun că vor încerca să pună în practică un filibuster pe split TVA. Cu alte cuvinte, își vor obliga colegii de la celelalte partide parlamentare să dezbată exagerat de mult Ordonanța Split TVA, pentru a-i forța să transforme sistemul de plată defalcată a TVA-ului într-unul complet opțional. Totuși, o amânare prea mare poate avea un efect contrar așteptărilor: intrarea în vigoare a sistemului split TVA exact în forma stabilită de Guvern, adică obligatoriu pentru toate firmele. Citește articolul
După cum ştim, ideea iniţială a Guvernului de a face obligatoriu din 2018 mecanismul de plată a TVA defalcată (split TVA) a stârnit multe proteste şi discuţii în ultimele luni. Drept rezultat, Guvernul a promis că se va modifica OG nr. 23/2017 şi că se va face acest mecanism opţional din 2018. Deşi, momentan, Monitorul Oficial conţine în continuare doar versiunea obligatorie, nu pe cea opţională, oamenii de afaceri români şi străini -- crezând că problema split TVA e ca şi rezolvată -- şi-au îndreptat atenţia către alte probleme fiscale de actualitate, precum transferul de asigurări sociale, directiva antiabuz etc. Citește articolul
Înregistrarea în contabilitate a operațiunilor economico-financiare efectuate de operatorii economici obligați să aplice reglementări contabile a fost modificată marți, prin intermediul unui act normativ publicat în Monitorul Oficial. Concret, în contextul introducerii sistemului plății defalcate a TVA (split TVA), vor apărea două noi conturi prin care vor fi evidențiate strict operaţiunile privind încasarea şi plata TVA în lei şi în valută. Citește articolul
Ordonanței split TVA i-au fost aduse mai multe modificări în Parlament, acolo unde documentul urmează să fie dezbătut de Camera Deputaților. Pe lângă faptul că sistemul plății defalcate a TVA ar urma să fie aplicat doar firmelor aflate în insolvență și celor care înregistrează datorii la plata TVA, senatorii au stabilit că plata TVA într-un alt cont decât cel special va putea fi corectată într-un termen de 30 de zile de la data plății eronate, în loc de șapte zile, așa cum prevede ordonanța acum. Totodată, contul de TVA va putea fi executat silit numai pentru plata TVA datorată bugetului de stat, nu și pentru plata altor obligații fiscale restante. Citește articolul
Implementarea sistemului plății defalcate a taxei pe valoarea adăugată (split TVA) dă destule bătăi de cap contribuabililor vizați de aplicarea mecanismului, însă există și câteva aspecte în activitatea acestora care, cel puțin în principiu, nu se schimbă. Printre altele, ne referim la decontul de TVA, rambursarea de TVA sau momentul în care achită taxa la stat. Citește articolul
Ordonanța Split TVA prevede că firmele ce aplică opțional sistemul plății defalcate a TVA beneficiază de anumite facilități fiscale, printre care și anularea penalităţilor de întârziere aferente obligaţiilor fiscale principale reprezentând TVA, restante la 30 septembrie 2017. În acest context, în Monitorul Oficial a apărut miercuri un act normativ care stabilește procedura de acordare a avantajului amintit. Citește articolul
În Monitorul Oficial continuă să fie publicate reguli procedurale oficiale legate de aplicarea sistemului plății defalcate a TVA (split TVA), în condițiile în care mecanismul este deja aplicat, în mod opțional, de mai bine de două săptămâni. Astfel, marți a fost stabilit formatul extraselor de cont în format electronic emise firmelor de către trezorerie, în mod gratuit. Astfel, vor exista o serie de elemente ce se vor regăsi obligatoriu în documentele comunicate contribuabililor. Citește articolul