Certificatele de performanță energetică a clădirilor vor fi cuprinse într-un registru național, ce va avea și o secțiune de informații publice, prin care cetățenii interesați vor putea verifica validitatea acestora din fața calculatorului, dacă un proiect legislativ pus luni în dezbaterea senatorilor va ajunge să se aplice. În plus, sancțiunile pentru falsificarea certificatelor de performanță energetică urmează să fie majorate. Citește articolul
Deși în vara lui 2021 s-a stabilit că, până la sfârșitul aceluiași an, toate apartamentele racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică ar fi trebuit să aibă montate contoare pentru căldură și apă caldă, câteva luni mai târziu a fost oficializată o lege prin care s-a stabilit amânarea termenului până la sfârșitul acestui an. Acum, prin legea pentru aprobarea unei ordonanțe apărute în vara lui 2022 (OUG 130/2022), ce a fost oficializată marți, autoritățile au stabilit amânarea termenului de conformare până la 31 decembrie 2023. Citește articolul
Pentru a reduce poluarea, mai ales pe perioada sezonului rece, Ministerul Mediului ia în calcul interzicerea instalării de centrale termice de apartament în toate imobilele aflate în construcție. O alternativă ar putea fi centrala de bloc sau racordarea la sistemul centralizat de încălzire, acolo unde acest lucru e posibil. Citește articolul
În 2020 s-a stabilit ca, pe perioada stării de alertă, furnizorii de utilități (curent, gaze, apă, canalizare ori salubritate) să nu poată debranșa clienții sub nicio formă. Însă, pentru că mulți au profitat de această interdicție și nu și-au plătit facturile, autoritățile au stabilit vineri să o elimine în cazul rețelelor de furnizare a electricității și gazelor naturale. Astfel, pe perioada stării de alertă, interdicția de debranșare se aplică în continuare în cazul furnizorilor de apă, canal și salubritate. În plus, chiar și când nu este instituită stare de alertă, potrivit legii, nu se poate debranșa un întreg bloc de la apă sau canalizare pentru că unul sau mai mulți dintre locatarii imobilului nu-și plătesc facturile individuale. Citește articolul
Până la sfârşitul anului 2021, toate apartamentele racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică vor trebui să aibă montate contoare pentru căldură, conform unei legi apărute marți în Monitorul Oficial. Termenul prevăzut de legislația în vigoare a fost finele anului 2016, însă acesta a trecut fără ca toate apartamentele să respecte obligația, motiv pentru care de data asta se va introduce și o amendă. Citește articolul
Legea privind performanța energetică a clădirilor stabilește că, atunci când dau anunț de vânzare ori de închiriere a unor apartamente sau spații de birouri, investitorii, proprietarii sau administratorii acestora sunt obligați să includă în anunț și informații cu privire la indicatorii de performanță ai clădirii. Însă, de puțină vreme, au apărut și sancțiunile pentru cei ce nu respectă această regulă, mai exact, amenzi ce pot ajunge până la 2.500 de lei, care se vor aplica din 3 august 2020. Citește articolul
Din data de 15 mai 2020, pe teritoriul României a fost instituită starea de alertă, așa încât autoritățile au emis noi reguli pe care trebuie să le respectăm în perioada următoare. O prevedere care a suferit modificări, față de cum fusese stabilită în starea de urgență, este cea referitoare la organizarea evenimentelor private. Astfel, în spațiile închise nu se pot aduna decât maximum opt persoane, iar în aer liber pot fi cel mult 16 participanți. Citește articolul
Am decis să procedăm la prezentul articol în considerarea situației în care apartamentul este cumpărat în tot sau în parte din faza de proiect ("doar pe hârtie"), iar la predare este departe de așteptările clientului, de multe ori un tânăr aflat la început de drum și lipsit de experienţă în domeniul investițiilor în imobiliare. Citește articolul
Numarul apartamentelor cu trei si patru camere scoase la vanzare este in crestere in toata tara, arata o analiza publicata de imobiliare.ro. Astfel, unitatile locative cu trei si patru camere petrec mai mult timp in piata si continua sa se ieftineasca. Citește articolul
Apartamentele din blocurile cu mai mult de 4 etaje au un pret de vanzare mai ridicat, potrivit unei analize efectuate de portalul imobiliare.ro. Citește articolul