Companiile care desfășoară activități din HoReCa, adică alimentație și turism, în principiu, întâmpină încă diverse dificultăți practice în aplicarea impozitului specific, la mai bine de un an de la introducerea forfetarului în legislație. Principalele probleme practice au fost identificate de specialiștii Deloitte și sunt prezentate în cele ce urmează. Citește articolul
Firmele din sectorul turistic și din cel al alimentației publice, ce desfășoară însă și activități din afara sferei acestor sectoare, trebuie să aplice în 2018 o impozitare mixtă. Astfel, spre exemplu, o societate care deține o pensiune turistică și care desfășoară activități de cazare turistică, dar care desfășoară și alte activități economice, fără legătură cu prima, datorează impozit specific pentru unitățile de cazare și de alimentație publică deținute, dar și impozit pe profit pentru celelalte. Impozitul mixt nu este datorat de către microîntreprinderi, chiar dacă se găsesc în asemenea situații. Citește articolul
Impozitul specific unor activități a fost introdus în legislația autohtonă în anul 2017, astfel că 2018 este al doilea an în care se aplică acest regim de impozitare. În continuare am rezumat principalele informații legate de impozitarea specifică în special firmelor din domeniul turismului. Citește articolul
În contextul falimentelor mai multor agenții de turism în ultima vreme, Ministerul Turismului (MT) a publicat etapele pe care trebuie să le urmeze un turist păgubit, astfel încât acesta să poată obţine despăgubiri din asigurarea agenției pentru rambursarea cheltuielilor de repatriere şi/sau a sumelor achitate, în cazul insolvabilităţii sau a falimentului agenţiei de turism. Citește articolul
Cota redusa de TVA de 9% se aplica de azi si pentru serviciile accesorii cazarii, se mentioneaza intr-un act normativ care modifica Normele de aplicare a Codului fiscal. Pana acum, cota redusa de TVA se calcula doar pentru cazarea simpla sau cu mic dejun, insa costul micului dejun era inclus in pretul de cazare, fara a se defalca separat, au explicat recent reprezentantii Guvernului. Citește articolul
Guvernul a decis, miercuri, reducerea cu 50% a impozitului pe cladiri si terenurile aferente in cazul hotelurilor de pe litoral, deschise cel putin 6 luni pe an, informeaza un comunicat de presa al Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT). Citește articolul
Cresterea numarului de turisti ai Capitalei cu aproximativ 5% reprezinta unul din obiectivele pe care Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT) si le-a propus pentru urmatoarea perioada. Astfel, turismul din Bucuresti ar trebui sa se dezvolte pe latura de evenimente, de cultura, dar si sanatate. Citește articolul
Potrivit ministrului Elena Udrea, citata de agentia Mediafax, Guvernul ia in calcul micsorarea taxei pe valoarea adaugata (TVA) in ceea ce priveste alimentatia in turism pentru a veni in sprijinul investitorilor. Citește articolul
Regia Autonoma de Transport Bucuresti a lansat miercuri o noua linie de transport destinata vizitarii obiectivelor turistice din Bucuresti, in cadrul proiectului "Bucharest City Tour", informeaza un comunicat de presa al RATB. Costul unei calatorii va fi de 25 de lei pentru adulti si de 10 lei pentru copiii cu varsta intre 7 si 14 ani. Citește articolul
Aproximativ 140 de camere au fost excluse din circuitul turistic, in timp ce doua hoteluri din Eforie Nord si Neptun au ramas fata certificatul de clasificare, in urma unui control al Directiei de Control, Verificare si Monitorizare Turistica din MDRT, efectuat impreuna cu reprezentantii CNPAS. De asemenea, cuantumul amenzilor aplicate se ridica la 140.000 de lei. Citește articolul