avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 306 soluții astăzi
Acasă Subiect: factoring
Subiect: factoring
ACCES PREMIUM

Programul IMM Factor, deși oficializat în 2020, nu e funcțional încă, potrivit autorităților

Anca Cernat în Finanțări
Redactor, avocatnet.ro
14 Octombrie 2021 | 0 | 1300 | Timp de citire: 3 min.

Cu toate că programul IMM Factor a fost oficializat în anul 2020, de atunci trecând prin unele schimbări și urmând să treacă și prin altele, acesta nu este încă funcțional, potrivit unei adrese remise, la solicitarea redacției noastre, de către Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), entitatea care se ocupă de IMM Factor. Concret, până în acest moment nu s-a înscris niciun IMM și există doar 10 finanțatori în program, cu solicitări de alocare a plafoanelor de garantare ce însumează, pentru anul 2021, o valoare cumulată de 735 de milioane de lei. Astfel, operaționalizarea IMM Factor, un program menit să sprijine IMM-urile care apelează la factoring, va avea loc abia după ce Guvernul va modifica din nou regulile acestuia. Citește articolul

ACCES PREMIUM

IMM Factor va fi ajustat prin OUG pentru a-i face implementarea mai simplă. Plafoanele maxime vor crește cu un milion de euro

Anca Cernat în Finanțări
Redactor, avocatnet.ro
6 Octombrie 2021 | 0 | 1177 | Timp de citire: 3 min.

Programul IMM Factor, oficializat în 2020, care este menit să sprijine IMM-urile care apelează la factoring, va fi modificat printr-un proiect de OUG pus marți în dezbatere la Ministerul Finanțelor (MF). Mai exact, factoringul se referă la faptul că statul va garanta facturile pe care firmele și PFA-urile le vor deconta la bănci și IFN-uri pentru a putea obține bani cât mai rapid. Deși până acum nu a existat nicio informare oficială din partea autorităților privind demararea înscrierilor în program, acesta urmează a fi ajustat pentru a simplifica accesul IMM-urilor la finanțare. Citește articolul

ACCES PREMIUM

UPDATE IMM Factor: Normele de aplicare ale programului ce va permite decontarea la bănci a facturilor garantate de stat, oficializate

avocatnet.ro în Finanțări
13 Aprilie 2021 | 0 | 2542 | Timp de citire: 2 min.

Normele pentru aplicarea programului IMM Factor, ce va permite firmelor să obțină bani rapid prin decontarea la bănci a facturilor garantate de stat, au fost publicate luni în Monitorul Oficial. Programul a fost introdus anul trecut de Guvern, dar n-a fost pus în funcțiune până acum. Totuși, chiar dacă acum a fost stabilit cadrul general al IMM Factor, lansarea programului nu se va face imediat, deoarece e nevoie de stabilirea formularelor utilizate în cadrul acestuia și de lansarea oficială. Citește articolul

ACCES PREMIUM

UPDATE IMM Factor, ajustat oficial prin OUG. Firmele vor putea obține rapid bani, dacă decontează facturi garantate de stat la bănci

Alexandru Boiciuc în Finanțări
Redactor-șef, avocatnet.ro
12 Martie 2021 | 1 | 7281 | Timp de citire: 3 min.

Programul IMM Factor, care a fost oficializat în august 2020 prin ordonanță de urgență, a primit în decembrie aprobarea autorităților europene - procedură necesară la instituirea unui ajutor de stat pentru firme. Totuși, pentru a-l face cu adevărat funcțional, Guvernul l-a modificat aseară printr-o altă OUG. IMM Factor va sprijini întreprinderile mici și mijlocii (inclusiv persoanele fizice autorizate - PFA) care apelează la factoring - Guvernul va garanta facturile pe care firmele și PFA-urile le vor deconta la bănci și instituții financiare nebancare (IFN) din dorința de a obține rapid bani. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Modalități de finanțare în pandemie: Cum poate ajuta factoringul IMM-urile?

avocatnet.ro în Finanțări
16 Noiembrie 2020 | 0 | 2193 | Timp de citire: 3 min.

Factoringul este o operaţiune financiară care presupune cesionarea creanţelor rezultate din contracte de vânzare bunuri sau prestări servicii către un factor, o entitate specializată în factoring. Practic, factoringul finanțează, prin plata în avans a creanţelor ce i-au fost cesionate, şi se ocupă ulterior, în nume propriu, de colectarea şi administrarea creanţelor. Deși ne uităm la el ca la o modalitate rapidă de finanțare la care poate apela orice societate care se confruntă cu un deficit de lichiditate, nu este același lucru cu ideea de colectare de creanțe, unde vorbim de datorii trecute deja de scadență. Citește articolul

ACCES PREMIUM
Webinar avocatnet.ro

Webinar avocatnet.ro: Soluții alternative de finanțare pentru afaceri mici și microîntreprinderi. Factoringul

avocatnet.ro în Webinarii / Media premium
13 Noiembrie 2020 | 0 | 1482 | Timp de citire: 38 min.

Într-o perioadă de incertitudine economică, accesul companiilor mici și medii la finanțări devine mai greoi, ceea ce obligă firmele să ia în calcul alte soluții ce le pot asigura necesarul de lichidități pentru desfășurarea activității. Alături de un consultant financiar și un expert contabil, am încercat să înțelegem mai bine ce surse de finanțare alternative există pentru microîntreprinderi în peisajul economic actual. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Split TVA: Finanțarea companiilor prin factoring va fi, de asemenea, afectată

Marian Dumitrache în Taxe și impozite
Consultant și Trainer Fonduri Europene,
12 Septembrie 2017 | 0 | 1799 | Timp de citire: 3 min.

Noul sistem de plată defalcată a taxei pe valoarea adăugată (numit și split TVA), pe care firmele plătitoare de TVA l-ar putea adopta în mod voluntar începând cu luna octombrie, urmând a fi obligatoriu de la 1 ianuarie 2018, va genera dificultăți majore în cash-flow-ul companiilor. Asta deoarece Ordonanța Split TVA va împiedica finanțarea componentei de TVA prin factoring sau alte soluții de finanțare care au la baza cesiunea de creanțe, a arătat Asociația Română de Factoring (ARF). Citește articolul

ACCES GRATUIT
Atelier de afaceri

Finantarea unui IMM: ce variante ai la dispozitie ca sa faci rost de bani pentru a-ti dezvolta afacerea?

Roxana Neagu în Solutii pentru antreprenori
Director Editorial, avocatnet.ro
14 Iulie 2014 | 15 | 13207 | Timp de citire: 12 min.

Accesul la finantare este una dintre preocuparile majore ale firmelor mici si medii, care au nevoie de bani pentru a-si sustine activitatea curenta sau pentru investitii care sa le ajute la dezvoltarea si cresterea afacerilor. In momentul de fata, IMM-urile au la dispozitie mai multe variante de finantare, cele clasice, precum creditele bancare sau liniile de credit, dar si unele alternative, cum este, spre exemplu, factoringul. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Firmele de constructii apeleaza cel mai des la cesionarea facturilor pentru a obtine lichiditati

avocatnet.ro în Știri & Revista presei
14 Martie 2013 | 0 | 1356 | Timp de citire: 4 min.

Piata de factoring a inregistrat anul trecut o crestere semnificativa, cu 12,8% fata de nivelul inregistrat in 2011, ajungand la un nivel record de aproape 3 miliarde de euro. Domeniul de activitate cu cele mai importante volume de operatiuni de  factoring intern ramane, si in acest an, cel al constructiilor, avand o pondere de 28,1% din totalul creantelor cumparate prin operatiuni de factoring, inregistrand chiar o crestere cu 2% fata de anul 2011, potrivit unei analize realizate de Asociatia Romana de Factoring (ARF). Citește articolul

ACCES GRATUIT

Factoringul sau cum poti sa obtii finantare din cesionarea facturilor

Roxana Neagu în Economie&Finante
Director Editorial, avocatnet.ro
20 Iunie 2011 | 5 | 14026 | Timp de citire: 5 min.

Odata cu conditiile tot mai stricte pe care le aplica bancile pentru a acorda credite pentru firme, multe companii se reorienteaza catre alte produse care le pot asigura necesarul de lichiditati pentru a-si desfasura activitatea. Factoringul poate fi o solutie atunci cand nu poti lua un credit, dar ai nevoie de bani. Citește articolul