Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a stabilit că perioada că perioada în care o persoană a efectuat stagiul militar obligatoriu, în timp ce deținea calitatea profesională de consilier juridic, iar ulterior a fost numită în magistratură, se consideră vechime în funcția de consilier juridic. Inițial, în Monitorul Oficial fusese publicată o formă eronată a deciziei, potrivit căreia această perioadă ar fi fost asimilată vechimii în magistratură. Printr-o încheiere apărută astăzi în Monitorul Oficial, instanța supremă a dispus îndreptarea erorii materiale, stabilind că perioada stagiului militar obligatoriu constituie, în mod corect, vechime în funcția de consilier juridic. Citește articolul
O hotărâre recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), pronunțată în cadrul soluționării unui conflict de competență, clarifică natura juridică a deciziei de suspendare a inspecției fiscale, cu implicații importante în principal din perspectiva determinării competenței materiale a instanței de judecată care va soluționa o eventuală acțiune în anulare formulată împotriva acesteia. Citește articolul
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a stabilit, printr-o decizie apărută în septembrie și publicată recent în Monitorul Oficial, că interdicția de concediere a salariatului aflat în concediu medical se raportează la momentul emiterii deciziei de concediere. Citește articolul
Interdicția de concediere a salariatului aflat în concediu medical se raportează la momentul emiterii deciziei de concediere, potrivit unei clarificări recente oferite de Înalta Curte. Ce înseamnă asta mai exact: Citește articolul
Interdicția de creditare, de către o societate, a administratorului acesteia, cu sume de peste 5.000 euro, se aplică numai în cazul societăților pe acțiuni (SA), nu și în cazul societăților cu răspundere limitată (SRL), a stabilit recent Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). Astfel, numai administratorul unui SA riscă pedepsirea penală dacă împrumutul de la firmă depășește 5.000 euro. Citește articolul
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a stabilit, printr-o decizie apărută în iunie și publicată luni în Monitorul Oficial, că instanța ce poate soluționa cererile de anulare a dispozițiilor de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar pe domeniul public este judecătoria, chiar și atunci când măsura nu se contestă ori nu este întocmit un proces-verbal de contravenție în acest sens. Citește articolul
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis că aplicarea sancțiunii disciplinare „mustrare scrisă” în cazul funcționarilor publici nu se poate face fără cercetarea prealabilă și audierea acestora. Hotărârea, publicată recent în Monitorul Oficial, clarifică interpretările divergente ale art. 493 din Codul administrativ și confirmă că legea impune respectarea garanțiilor procedurale pentru toate sancțiunile disciplinare, inclusiv pentru mustrarea scrisă. Citește articolul
Dacă săvârșesc o infracțiune în legătură cu serviciul sau una cu intenție, retragerea atestatului paznicilor, portarilor, controlorilor de acces sau gărzilor de corp se poate face după trimiterea lor în judecată, după cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), printr-o decizie apărută azi în Monitorul Oficial. Citește articolul
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a stabilit, printr-o decizie dată în iunie și publicată luni în Monitorul Oficial, că polițiștii nu beneficiază de majorarea de 40% din salariul de bază pentru perioada în care asigură continuitatea îndeplinirii atribuțiilor specifice. Citește articolul
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a stabilit, prin soluționarea unui recurs în interesul legii, că suspendarea contractului de muncă sau a raportului de serviciu intervine automat ca efect al aderării la grevă, doar pe durata participării efective la aceasta, fără a fi necesară o manifestare de voință suplimentară din partea angajatului în ceea ce privește suspendarea. Decizia clarifică o problemă de interpretare neunitară apărută în cazul unor angajați care au declarat participarea la grevă, dar au continuat să lucreze, fiind pontați și plătiți, situație care pare că contravine principiului că greva reprezintă încetarea voluntară a lucrului, incompatibilă cu prestarea simultană a muncii. În motivarea deciziei Curții, apărută recent în Monitorul Oficial, se atrage atenția că unele instanțe au interpretat greșit scopul modificării Legii dialogului social în 2023 și că nici aceasta, nici Codul muncii nu conțin reglementări procedurale cu privire la suspendarea contractelor și nici nu impun vreo asemenea formalitate din partea angajatului. Citește articolul