ACCES PREMIUM
De ce premium?
UPDATE: Fiscul începe să verifice și firmele care nu și-au conectat casele de marcat la sistemul ANAF până la 30 noiembrie
Fiscul începe să facă verificări în cazul firmelor mici și mijlocii care nu și-au îndeplinit obligația de a conecta casele de marcat la sistemul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) până la termenul-limită, 30 noiembrie 2021, potrivit unui comunicat de presă publicat recent pe site-ul instituției. Firmele vizate ar fi trebuit să facă acest demers, fără a risca amenzi de până la 10.000 de lei, până la data amintită, care a fost totodată și termenul-limită de raportare a aparatelor care continuă să funcționeze offline la acești contribuabili. În acest sens, peste 466.000 de aparate au fost legate la sistemul ANAF până la sfârșitul lunii noiembrie, după cum reiese dintr-un comunicat recent al Patronatului Caselor de Marcat.
Articolul continuă mai jos
Mai exact, conform
comunicatului de presă al ANAF, Fiscul anunță că “
în perioada imediat următoare, structurile abilitate de control vor întreprinde acțiuni de verificare cu privire la îndeplinirea obligației de a asigura conectarea la distanță a AMEF în vederea transmiterii de date fiscale, prevăzută la art. 3^1 alin. (4) din O.U.G. nr. 28/1999, pentru operatorii economici al căror termen limită de conectare a AMEF a ajuns la scadență.”
Este vorba, mai exact, despre contribuabilii mici și mijlocii, care
au avut opt luni la dispoziție, în perioada 31 martie – 30 noiembrie 2021, pentru a face conectarea. Același a fost termenul-limită de raportare și pentru
aparatele care vor continua să funcționeze offline la acești contribuabili.
După termenele de conectare prevăzute de lege (30 iunie pentru marii contribuabili și 30 noiembrie pentru contribuabilii mici și mijlocii), începând cu aparatele achiziționate
din decembrie 2021, conectarea se face la data instalării lor. Totodată, începând cu decembrie 2021, în cazul aparatelor care nu pot fi conectate la internet, se transmite la Fisc o declarație în două zile lucrătoare de la data instalării.
În acest context, ANAF reamintește că,
pentru nerespectarea termenului de conectare amintit,
comercianții riscă o amendă de la 8.000 la 10.000 de lei, așa cum reiese din coroborarea articolelor 10 și 11 din OUG nr. 28/1999. Evident, amenda se aplică și după acele termene, pentru cei care nu fac conectarea în ziua instalării caselor de marcat.
Comercianții au avut nevoie să apeleze la tehnicieni specializați pentru a face conectarea aparatelor la sistemul ANAF. Conectarea a implicat, în mare, trecerea aparatelor de la regimul de funcționare cu profil 0 la regimul de funcționare cu profil 1,
însă Marian Anghelescu, președintele Patronatului Caselor de Marcat, ne-a prezentat care sunt pașii mari pe care-i urmează tehnicienii de service.
În contextul existenței obligației legale de a face aceste demersuri, conform unui comunicat de presă publicat de către Patronatul Caselor de Marcat,
până la finele lunii noiembrie 2021, 466.288 de case de marcat cu jurnal electronic în funcțiune erau conectate efectiv la sistemul de monitorizare al ANAF, dintr-un total de aproximativ 650.000 de astfel de aparate. Asta în condițiile în care ultimul termen al calendarului de legare a aparatelor, care a fost la finele lunii noiembrie 2021, a trecut deja, după cum spuneam, acesta fiind și motivul pentru care ANAF se pregătește să înceapă verificările în acest sens.
Citește mai mult despre
case de marcat,
case de marcat cu jurnal electronic,
conectare case de marcat,
evidenta case de marcat la ANAF,
registru special case de marcat,
relatia cu ANAF si MF,
digitalizare,
digitalizare ANAF,
controale ANAF,
controale firme,
controale firme 2021
Principalele surse de informare folosite
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (2)