În perioada iunie - decembrie 2022, unii angajați pot primi câte 200 de lei neimpozabili și „liberi” de contribuții obligatorii, ca mărire salarială la cei 2.550 de lei anterior stabiliți în contract ori ca parte din salariul din contractul semnat în această perioadă. Când a apărut măsura, cuprinsă în OUG nr. 67/2022, am discutat pe larg despre multiplele unghiuri de abordare a acestei sume de bani - din perspectiva angajatului, din cea a angajatorului, din perspectiva contractului de muncă și a diverselor situații în care se pot regăsi cele două părți ș.a.m.d..
Esențial este, printre altele, că vorbim de o parte din salariu, pe care Guvernul a încurajat angajatorii să le-o acorde angajaților situați la nivelul minimului pe economie, promițându-le și oferindu-le un regim de „zero taxe” - dar pe perioadă limitată, doar iunie-decembrie 2022. Din 2023, acea sumă de bani, care nu va mai putea dispărea din contract fără acordul salariatului, va fi taxată ca și restul salariului.
Unul dintre aspectele extrem de importante ale regimului fiscal preferențial care e legat de acești 200 de lei e că regimul se acordă proporțional în anumite situații. Iar una dintre aceste situații e dacă se lucrează mai puțin în luna respectivă - contract început oricând altcândva mai puțin cu data de 1, de pildă, ori chiar și situația în care angajatul absentează nemotivat de la muncă.
OUG nr. 67/2022 stabilește clar că suma de 200 de lei se diminuează în funcție de fracția din lună pentru care se determină veniturile din salarii și asimilate salariilor. Dacă angajatul nu a lucrat toată luna, atunci nici nu are cum să primească salariul pentru toată luna, ci pentru cât a prestat concret activitate. În mod corespunzător, porțiunea din acești 200 de lei cărora li se aplică regimul de netaxare se va diminua.
Ce facem dacă angajatul prestează muncă suplimentară? Regimul acestor bani (200 de lei) nu are de ce să fie influențat de prestarea muncii suplimentare. Ne amintim, cu această ocazie, din nou, de faptul că regula este recompensarea orelor suplimentare cu timp liber corespunzător, iar nu cu bani - aceasta e varianta excepțională.
Cât despre absențele nemotivate, ne întoarcem la discuția referitoare la importanța stabilirii, la nivel intern, a procedurii în cazul absențelor nemotivate ale salariatului - de la câte zile încolo se suspendă contractul ș.a.m.d.. Dacă angajatul absentează jumătate de lună de la muncă, în mod cert nu va mai beneficia de regimul de netaxare pentru 200 de lei, ci pentru o sumă mai mică.