Așa cum reiese din procedură, bunurile cu risc vamal sau risc fiscal sunt „bunuri stabilite în urma analizei de risc ca fiind din categoria celor cu risc vamal/fiscal ridicat”. Practic, spre deosebire de e-Transport, unde avem o listă concretă de produse a căror transportare rutieră trebuie monitorizată, în e-Sigiliu lucrurile sunt mai flexibile.
„Sistemul național RO e-Sigiliu va fi utilizat în baza analizei de risc pentru monitorizarea deplasării bunurilor cu risc vamal/fiscal aflate sub supravegherea autorității vamale/fiscale”, scrie în ordin, fiind detaliat că vorbim, la modul general, de:
- bunurile plasate în regim de tranzit între două birouri vamale de frontieră care prezintă un risc vamal/fiscal ridicat în ceea ce privește descărcarea frauduloasă;
- bunurile plasate în regim vamal de tranzit între un birou vamal de frontieră și un birou vamal din interiorul țării și care prezintă un risc vamal/fiscal ridicat în ceea ce privește descărcarea frauduloasă;
- bunurile declarate pentru export care prezintă risc vamal/fiscal ridicat sau care fac obiectul unor măsuri speciale la export;
- mișcarea în interiorul țării a produselor supuse la plata accizei armonizate și nearmonizate, astfel: produsele aflate în regim suspensiv, produsele eliberate pentru consum până la primul beneficiar, precum și produsele la care plata accizei este exceptată sau cu scutire directă;
- bunurile aflate în tranzit intracomunitar care prezintă risc de descărcare/comercializare pe teritoriul național;
- bunurile de natură intracomunitară destinate unui contribuabil din România care prezintă risc fiscal;
- bunurile având ca destinație o livrare intracomunitară care prezintă riscul de a nu părăsi teritoriul național.
- natura bunurilor transportate;
- valoarea bunurilor;
- restricții/prohibiții la import;
- regimul de taxare;
- bunuri din categoria produselor accizabile;
- ruta de transport utilizată;
- informații provenite de la alte instituții naționale și internaționale de aplicare a legii;
- transporturi de bunuri suspecte de a intra în sfera de aplicabilitate a măsurilor de prevenire și combatere a activităților economice ilicite (art. LVI din Legea 296/2023);
- existența informațiilor cu privire la implicarea în activități de fraudă vamală/fiscală a expeditorului bunurilor, operatorului de transport rutier, principalului obligat în cadrul regimului de tranzit vamal, respectiv a destinatarului bunurilor;
- operatorul economic beneficiar se află în consemn din următoarele motive:
- operatorul economic nu a fost regăsit la sediul social, domiciliul fiscal sau punctele de lucru declarate;
- furt de identitate (transporturile intracomunitare anterioare au fost efectuate în numele unui contribuabil, fără ca acesta să aibă cunoștință de ele);
- istoric fiscal inadecvat (incoerența datelor din declarațiile fiscale față de datele din alte formulare prevăzute de lege depuse de contribuabil, neconcordanța datelor din declarațiile fiscale și din alte formulare prevăzute de lege depuse de contribuabil în comparație cu datele și informațiile transmise de terți, desfășurarea de acțiuni ce au ca scop reducerea profitabilității din perspectiva nivelului de declarare, nedepunerea declarațiilor fiscale);
- au fost emise decizii de măsuri asigurătorii, iar creanța estimată nu a fost acoperită integral în ordinea prevăzută la pct. 5.8 din Ordinul ANAF 2.605/2010.