Interviu (III): Ce trebuie să știi despre plata datoriilor la ANAF, dacă decizia de impunere cu 70% a veniturilor cu sursă necunoscută a rămas definitivă. Despre prescripție, eșalonare și riscuri

Ne referim la impozitarea cu 70% (față de 16%) a veniturilor cu sursă neidentificabilă - o măsură introdusă prin Legea 296/2023, cu aplicabilitate începând cu deciziile de impunere emise de ANAF din 1 iulie 2024.

În discuția noastră cu avocatul Ovidiu Miheț, Managing Partner la MH Lawyers, am plecat de la următoarea situație ipotetică: o persoană fizică primește, pentru prima oară în viață, o notificare de la ANAF că va fi verificată, pentru că i s-au găsit venituri fără o sursă identificabilă. În contextul majorării impozitului de la 16% la 70% pentru aceste venituri, prezentăm principalele informații de știut despre situația de după contestarea deciziilor de impunere emise în urma unui control al ANAF la o persoană fizică.

Notă: Acest interviu este împărțit în trei părți, materialul de față fiind cea de-a treia. Prima parte poate fi citită aici (ce trebuie să știi despre derularea controalelor ANAF), iar partea a doua poate fi citită aici (ce trebuie să știi despre contestarea deciziilor de impunere ale ANAF).

Ovidiu Miheț: ”Conform art. 215 din Codul de procedură fiscală, dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în cinci ani. Important de menționat este faptul că termenul începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care dreptul de creanță a luat naștere. Dacă se constată împlinirea acestui termen, organul de executare silită va înceta orice măsură de executare, însă sumele achitate de debitor chiar după îndeplinirea termenului nu se restituie”.

Ovidiu Miheț: ”Potrivit art. 220 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, în cazul în care debitorul nu plătește de bunăvoie se poate trece la executarea silită a bunurilor acestuia pentru recuperarea creanței fiscale, a accesoriilor și a cheltuielilor de executare, în limita a 150% din valoarea creanțelor. Bunurile vor fi urmărite într-o anumită ordine, în funcție de felul în care sunt folosite de debitor. Astfel, art. 227 alin. 2 instituie o ordine în care pot fi urmărite bunurile, ținând cont dacă acestea sunt folosite de debitor în activitatea ce reprezintă sursă principală de venit. Art. 236 din Cod prevede un alt remediu pus la îndemâna organului fiscal și mai des folosit în practică, anume executarea silită prin poprire. Încă o precizare importantă este că deciziile de impunere sunt titluri executorii, organul putând trece la executarea silită fără a mai fi nevoie de încuviințare din partea instanței”.

Ovidiu Miheț: ”Eșalonarea la plată se acordă de către organul fiscal, la cererea debitorului, pe o perioadă de maximum cinci ani, dacă acesta îndeplinește mai multe condiții, conform art. 184 din Codul de procedură fiscală. Nu vom intra în detaliu în ceea ce privește condițiile, dar vom enumera câteva mai importante: în cazul persoanei fizice, creanța trebuie să depășească suma de 500 de lei, să se afle într-o dificultate temporară, având capacitatea de plată pe perioade de eșalonare, să constituie garanții. În plus, art. 209^1 prevede și o procedură simplificată de eșalonare la plată pentru anumite obligații fiscale”.

Ovidiu Miheț: ”Astfel cum am precizat mai sus, art. 220 alin. 1 din Cod prevede posibilitatea organului fiscal de a începe executarea silită a bunurilor debitorului care nu plătește de bunăvoie”.

Ovidiu Miheț: ”Potrivit art. 227 alin. 1, executarea silită se poate întinde asupra veniturilor și bunurilor proprietate a debitorului. Rezultă, deci, că bunurile aflate în proprietatea exclusivă a altor persoane, inclusiv membri de familie, nu pot face obiectul executării silite. În cazul în care bunul executat este deținut de debitor în calitate de coproprietar, executarea silită se poate întinde doar asupra bunurilor sau sultei atribuite debitorului în partaj, conform art. 242 alin. 1. Mai mult decât atât, spațiul minim locuit de debitor și familia sa nu poate face obiectul executării silite conform art. 242 alin. 3 din Codul de procedură fiscală”.

Ovidiu Miheț: ”Nu mă pot pronunța în această privință, deoarece fiecare bancă poate avea o politică diferită cu privire la acest aspect”.

Ovidiu Miheț: ”Recomandările sunt relativ puține în situația în care există decizii de impunere care nu au fost contestate sau ale căror căi de atac au fost respinse. În mod evident, singura soluție legală rămâne plata datoriilor sau, în cel mai bun caz, obținerea eșalonării. În ultimă instanță, legea reglementează și insolvența persoanei fizice, însă această instituție presupune îndeplinirea anumitor condiții și delimitări, care ar presupune o serie de explicații detaliate care ar depăși scopul prezentului interviu”.