Stock option plan: Ce obligații fiscale intervin dacă salariații vând acțiunile primite de la angajator

„În ultimii ani, tot mai multe companii au oferit angajaților oportunități de participare la planuri de acordare de acțiuni, ca parte a pachetelor de compensare. Această practică stimulează implicarea și loialitatea angajaților, oferindu-le o posibilitate de câștig semnificativă atunci când valoarea acțiunilor companiei crește. Totuși, este important ca salariații să cunoască implicațiile fiscale asociate cu vânzarea acțiunilor obținute prin astfel de planuri, pentru a evita orice probleme legale sau fiscale. (...)

Tratamentul fiscal al veniturilor obținute din vânzarea acțiunilor primite printr-un plan de tip stock option depinde de mai mulți factori, inclusiv de durata de deținere a acțiunilor și de natura intermediarului prin care se realizează tranzacția. În România, aceste venituri sunt supuse impozitului pe venit și, în anumite condiții, contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS)”, a explicat, într-un newsletter recent, Adrian Stoian, Senior Manager la KPMG.

Impozitul pe venit. Cota de impozit este diferită în funcție de tipul intermediarului prin care se vând acțiunile, dar și în funcție de perioada de deținere a acțiunilor primite prin planurile de tip stock option.

„Dacă vânzarea acțiunilor este efectuată prin intermediul unui broker rezident în România, responsabilitatea de a calcula, reține, declara și plăti impozitul pe venit cade pe umerii acestuia”, atrage atenția specialistul, cu precizarea că impozitul este fie în cotă de 1% (aplicată asupra câștigurilor de capital obținute din vânzarea acțiunilor deținute pentru o perioadă de cel puțin 365 de zile, calculată de la data achiziției), fie în cotă de 3% (aplicată asupra câștigurilor de capital obținute din vânzarea acțiunilor deținute pentru o perioadă mai mică de 365 de zile).

„În cazul în care vânzarea acțiunilor se realizează prin intermediul unui broker nerezident, obligația de a declara și plăti impozitul revine angajatului. În această situație, rata de impozitare este mult mai mare. Mai exact, impozitul aplicabil este de 10% din câștigul de capital, indiferent de perioada de deținere a acțiunilor”, a adăugat Adrian Stoian.

Așadar, dacă vânzarea acțiunilor se face printr-un intermediar român, există un dublu avantaj - cota scăzută de impozit (1% sau 3%) și lipsa obligației de depunere a declarației unice pentru acel impozit. În caz contrar, dacă se apelează la un intermediar străin, impozitul este mai mare (10%), trebuie depusă declarația unică (formularul 212) și trebuie plătit personal impozitul (la termenul anual din 25 mai).

Contribuția la sănătate. În cazul CASS (cotă: 10%), lucrurile stau complet diferit. Obligația de plată a acesteia intervine dacă se obțin venituri nonsalariale egale cu echivalentul a cel puțin șase salarii minime brute pe țară. Dacă se atinge pragul minim, CASS trebuie declarată obligatoriu (prin formularul 212) și plătită de către salariatul care vinde acțiunile (la termenul anual din 25 mai). Practic, nu mai contează nici cine e intermediarul la vânzarea acțiunilor, nici perioada de deținere și obligațiile fiscale sunt exclusiv în sarcina salariatului.

„Pe lângă impozitul pe venit, angajații care obțin venituri din vânzarea acțiunilor pot fi obligați să plătească și CASS. Această contribuție se aplică doar dacă veniturile totale obținute din diverse surse nonsalariale (precum câștiguri de capital, dobânzi, dividende, venituri din chirii) depășesc anumite plafoane stabilite anual. (...) Dacă tranzacțiile sunt efectuate prin intermediul unui broker rezident român, angajatul nu are obligația de a declara aceste venituri în declarația unică pentru scopul impozitului pe venit. Intermediarul/brokerul este responsabil pentru calculul și reținerea impozitului. Cu toate acestea, dacă veniturile obținute, cumulate cu alte venituri nonsalariale, ating plafonul de șase salarii minime brute pe economie, angajatul trebuie să depună declarația unică pentru a calcula și plăti CASS.

În cazul în care vânzarea acțiunilor se efectuează prin intermediul unui broker nerezident, obligația de declarare și plată a impozitului pe venit revine în totalitate angajatului. În această situație, angajatul trebuie să includă aceste venituri în declarația unică și să plătească impozitul de 10% pe câștigul de capital. De asemenea, dacă veniturile totale obținute depășesc plafonul stabilit pentru CASS, angajatul trebuie să calculeze și să plătească această contribuție prin declarația unică”, a explicat Senior Manager-ul.

Dacă nu sunt siguri de tratamentul fiscal ce trebuie aplicat veniturilor din vânzarea acțiunilor primite prin stock option plans, angajaților le este recomandat să caute ajutor specializat sau să se documenteze temeinic: „Pentru a evita orice complicații, este recomandat ca angajații să consulte un specialist în fiscalitate sau să se documenteze temeinic cu privire la obligațiile de declarare și plată care le revin. În acest fel, ei pot asigura conformitatea cu legislația fiscală și pot evita sancțiuni sau penalități. Totodată, este de dorit ca angajații să urmărească eventualele modificări legislative care ar putea influența tratamentul fiscal aplicabil veniturilor din vânzarea acțiunilor în anii următori.”

Din cauză că nu cunosc întotdeauna obligațiile fiscale pe care le au din postura de investitori, angajații pot avea probleme în relația cu Fiscul. Din acest motiv, specialiștii de la PwC recomandau recent angajatorilor care implementează planurile respective să-i și îndrume, din punct de vedere fiscal, pe salariați.

Atragerea talentelor și retenția angajaților-cheie se numără printre preocupările companiilor. Prin urmare, dincolo de beneficiile salariale „clasice”, angajatorii pot alege și implementarea de planuri de remunerare bazate pe capitaluri proprii.

Conform Codului fiscal, stock option plan înseamnă „un program inițiat în cadrul unei persoane juridice prin care se acordă angajaților, administratorilor și/sau directorilor acesteia sau ai persoanelor juridice afiliate ei (...) dreptul de a achiziționa la un preț preferențial sau de a primi cu titlu gratuit un număr determinat de titluri de participare (...), emise de entitatea respectivă. Pentru calificarea unui program ca fiind stock option plan, programul respectiv trebuie să cuprindă o perioadă minimă de un an între momentul acordării dreptului și momentul exercitării acestuia (achiziționării titlurilor de participare).”