Acceptă că nu poți controla totul. E secretul pe care dacă reuşeşti să îl integrezi în viaţa ta, ai toate şansele să-ţi eliberezi calea. Deseori înţeleasă greşit, acceptarea nu implică faptul că eşti de acord cu orice ţi se pune în faţă. Nu. În economia ciudată a vieţii tale, se vor întâmpla lucruri pe care nu le poţi controla. Şi, oricât ai fi de maniac, dacă nevoia ta primară este şi rămâne ideea că vrei să prevezi tot ce ţi se întâmplă, atunci ai toate şansele să cedezi la un moment dat. Citește articolul
Am un soi de obsesie pentru discuţia cu cititorii şi clienţii noştri. Şi cel mai bun exemplu pe care ţi-l pot da, chiar dacă e dus la extrem, e legat de 4.738 de e-mailuri. La un moment dat, am întrebat cititorii noştri ce le place şi ce anume ar schimba la modul cum facem noi lucrurile. Şi au început să curgă răspunsurile. 100, 500, 1000, 3000, 4.738. Am considerat că e important să le răspund personal tuturor acestor oameni şi să le mulţumesc pentru feedback. Mi-a luat 15 zile să răspund la toate mailurile, dar am aflat din această experienţă mai mult decât din toate studiile pe care le-ar fi putut face colegii mei de la marketing. Citește articolul
La final de 2019, ne luăm adio de la zona în care am avut toate birourile din ultimii mulți ani. Dacă zic că e sfârșitul unei ere o să sune dramatic, dar din multe puncte de vedere chiar așa se simte. S-au întâmplat multe aici, între pereții ăștia, și, cu cât mă uit mai mult în spate, toate evenimentele alea încep să mi se deruleze prin cap ca un film, aducând altele și altele, toate vechi și trecute și prăfuite. Privindu-le acum cu privirea asta nouă și onctuoasă, pe care timpul are darul să ne-o așeze peste ochi ca un filtru, ele par tot mai mult ca un fum, ca un vis, ca ceva foarte al nostru și, în egală măsură, distinct de noi. Citește articolul
Constatarea zilei e că foarte puțini oameni știu să participe la un dialog, în zilele noastre. Mulți dau cu barda chiar de la început, și se poziționează atât de radical în discuție, încât continuarea nu poate fi decât un scandal ori o discuție despre vreme. Sintagme precum „Greșit!", „Habar n-ai!", se aud constant în dialogurile moderne, ca și cum timpul ar fi întrat în sac, iar situația trebuie tranșată chiar de la început. Citește articolul
Sunt avocat și îmi place foarte mult ceea ce fac, dar încerc ca jobul să nu reprezinte viața mea cu totul. Iar dacă cineva m-ar obliga să renunț peste noapte la toate hobby-urile și pasiunile mele, cu o singură excepție, un lucru aș păstra cu siguranță: călătoriile. Citește articolul
Constatarea zilei e că încercăm din toate puterile să învingem situațiile, lucrurile și oamenii din jur. Când, de fapt, ar trebui să ne gândim să le facem față și atât. Pentru că ea, viața noastră privată sau profesională, nu e despre goana după aur, e despre goana după timp. Citește articolul
Ne naștem, dăm share la citate de pe Facebook, mai facem una-alta, și apoi plecăm. Cam asta e viața omului modern. Între începutul și finalul aventurii noastre avem milioane de momente în care ne simțim bine sau rău, în care greșim ori suntem corecți, în care definim sau redefinim morala, în care ne umflăm în pene ori ne facem de râs. În tot timpul ăsta, credem două lucruri interesante: credem că lumea și viața ne datorează ceva (am făcut sacrificii, am schimbat lucruri, merităm să fim respectați pentru asta) și, mai frumos, credem că lumea a început și se sfârșește odată cu noi. Citește articolul
„Eu de aici nu plec. Nu plec!” Da, e important să știi când să renunți la diverse proiecte, însă astfel de situații sunt excepția. Aproape niciodată nu e de renunțat. Am ajuns să cred că puterea adevărată, atunci când construiești proiecte, ți-o dă sentimentul ăla ciudat care apare atunci când înțelegi că rolul tău e să vâslești și să încerci, mereu, să te apropii de centrul firului apei, cât mai departe de malurile în care te poți împotmoli. Citește articolul
"Panem et circenses" e expresia pe care a dat-o poetul latin Juvenal pentru a descrie ce remediu foloseau, în vremuri decadente, împărații Romei Antice pentru a rupe atenția oamenilor de la problemele reale ale societății: festivități și potoale - circ și pâine. Remediul a trecut testul timpului și a fost declinat de cei care și-au asumat sau pretins rolul de a conduce societatea. Azi, circul e folosit și de cei care nu au niciun rol în funcțiunile unui stat - pentru bani. Pâinea a rămas însă apanajul exclusiv al politicienilor și are o forță de persuasiune uriașă. Citește articolul
În una dintre zilele când stăteam cu fii-mea în parc aşteptând la coadă la leagăn, mi-au căzut ochii pe o fetiţă care-şi întreba mama câte-n lună şi în stele. „De ce câinele are blană şi peştele nu?”, „Unde se duc păsările care zboară în partea aia?” sau „Au toţi copiii buric?”. N-am auzit pe nimeni atât de inventiv, când e vorba despre încuiat părinţii cu întrebări. Şi am tot ascultat ce-i răspundea maică-sa, gândindu-mă că, la multe din întrebări, nici eu n-aş fi ştiut ce să-i răspund. Apoi a venit cireaşa de pe tort. Citește articolul