Marți, 11 februarie, are loc evenimentul: Negocierea colectivă - Alegerea reprezentanților angajaților și provocările practice. Participă →
Sporturile electronice sau Esports, definite prin practicarea la nivel competițional a jocurilor pe calculator, vor fi recunoscute ca sport oficial, așa cum se-ntâmplă în mai multe țări din lume, dacă un proiect de lege ce stabilește acest lucru va ajunge să se aplice. Aceasta nu este prima încercare de recunoaștere a sporturilor electronice, ci a doua, după ce un proiect similar înregistrat la Parlament în februarie a fost retras de inițiator la câteva zile de la înregistrare. Citește articolul
Tichetul de masă va avea, începând cu 1 iulie 2022, o valoare maximă de 30 lei, față de 20,17 lei, cât este acum. Totodată, voucherele de vacanță acordate bugetarilor vor putea fi folosite și pentru acoperirea cheltuielilor cu taberele școlare la care se duc copiii acestora. Ambele măsuri sunt prinse într-o lege oficializată azi. Citește articolul
Printr-un ordin apărut marți, Ministerul Apărării Naționale (MApN) stabilește cadrul procedural privind transformarea unor funcții civile de medic din spitalele ce țin de acest minister în funcții militare. Astfel, până la sfârșitul anului, medicii civili din MApN vor putea decide dacă trec pe o funcție militară, ceea ce le va permite să primească ajutor de stat pentru ratele la casă sau bani pentru transport, printre altele. Citește articolul
În contextul actual, acela al creșterii volumului solicitărilor de pașapoarte, până spre jumătatea lunii august, programul de lucru cu publicul din timpul săptămânii al serviciilor de pașapoarte se prelungește, iar în anumite cazuri, se va lucra și în weekend-uri, după cum se arată într-un comunicat de luni al Ministerului Afacerilor Interne (MAI). De aceea, autoritățile recomandă ca cei interesați de emiterea sau preschimbarea unui document de călătorie în această perioadă să verifice online care este programul serviciilor publice comunitare de pașapoarte din fiecare județ. Cei care vor să își facă pașaport trebuie să știe că cererile de eliberare a pașapoartelor pot fi depuse, în țară, la oricare serviciu public de pașapoarte, nu doar pe raza domiciliului, în baza unei programări online prealabile. Citește articolul
Modelul documentelor pe care trebuie să le folosească reprezentanții familiilor cu venituri mici ce au și copii în scopul primirii noilor tichete sociale pentru mâncare, respectiv modelul cererii și al declarației pe proprie răspundere, a apărut în mai, iar acum, printr-un ordin al Ministerului Muncii oficializat azi, a fost modificat. Astfel, de-acum, reprezentanții familiilor cu copii ce au venituri de până la 600 de lei trebuie să folosească, atunci când se adresează primăriilor pentru a solicita ajutorul financiar, noul model al cererii și al declarației pe propria răspundere. Ajutorul de la stat se acordă deja, persoanele sau familiile cu venituri reduse urmând să primească până la sfârșitul anului, la fiecare două luni, vouchere sociale în valoare de 250 de lei, destinate cumpărării de alimente. Citește articolul
Salariile nete ale angajaților din țara noastră ar putea crește, dacă un proiect trecut tacit de Senat, deoarece nu a fost dezbătut și votat în termenul legal, și care vizează schimbarea regulilor acordării deducerilor personale va ajunge să se aplice. Mai exact, acest lucru va fi posibil prin majorarea deducerilor personale de care pot beneficia salariații și prin eliminarea pragului de venituri până la care se acordă deducerea, ceea ce ar duce și la creșterea numărului de beneficiari. Citește articolul
Loteria bonurilor fiscale, suspendată în 2020, la intrarea în starea de urgență din cauza pandemiei de coronavirus, a fost desființată de vineri, deoarece, dacă ar fi fost reactivată, s-ar fi cheltuit nejustificat bani de la stat și n-ar mai fi produs efectele scontate, potrivit unei ordonanțe oficializate recent. Documentul stabilește și regulile ce se aplică în cazul premiilor neplătite până acum, din varii motive, ce au fost câștigate la extragerile organizate de-a lungul anilor. Loteria bonurilor a funcționat timp de aproximativ cinci ani și a fost concepută ca o măsură de reducere a evaziunii fiscale prin implicarea și responsabilizarea cetățenilor în fiscalizarea veniturilor realizate de comercianți. Citește articolul
Entitățile și întreprinderile publice trebuie să permită oricui accesul, fie persoană fizică, fie persoană juridică, la majoritatea datelor pe care le dețin, iar cei ce le obțin le pot prelucra, reutiliza și redistribui apoi, potrivit unei legi apărute acum câteva zile. Chiar dacă legea e în vigoare deja, pentru ca măsura să se poată aplica efectiv, autoritățile trebuie să vină și cu norme metodologice în acest sens. Citește articolul
Noile condiții de prelungire a autorizațiilor de construire pentru situațiile când construcția nu s-a putut începe sau termina integral la termenul inițial stabilit le profită și celor care au prelungiri încuviințate la acest moment, precum și celor care se apropie de termenul de expirare a autorizației emise inițial. Citește articolul
După cum stabilește un act normativ oficializat azi, jucăriile vor trebui să bifeze, începând din iulie, noi cerințe speciale de siguranță pentru a putea fi vândute în țara noastră. Printre altele, de luna viitoare, jucăriile nu vor mai putea conține anumite substanțe de parfumare potențial alergene. Citește articolul