conceptul de normal / normalitate

Ceilalti lupi m-ar sfasia daca ar sti ca urletul meu e, in realitate, un plans (Octavian Paler)
O usa intredeschisa nu e mai degraba o usa semiinchisa? Da, asa cred, ca o populatie bolnava civic nu trece nici printr-o usa larg deschisa (a democratiei). Sau trece de-a busilea. Si, iertat sa-mi fie, dar ma tem ca “democratia originala” de la noi nu este decat o harababura originala in sos de coruptie. Remedii? Nu vad decat indemnul eliadesc de a ne rodi fiecare destinul, hai sa zicem sa (re?)facem societatea civila cate unul, cate unul…

Cu sinceritate,
Diana Chirica

Da, trist destinul lui ureche-crestata. Fiindca animalele de regula nu supravietuiesc decat urmandu-si spiritul gregar, ele nu pot face fata si nu au in instinct solitudinea .Oricat ar fi de puternice, haita, turma, le confera adevarata putere. La oameni e altfel , se spune ca, urmand multimea, poti fi inghitit de ea. Ideal este sa fim uniti si solidari pentru binele nostru comun...daca nu exista acest bine comun, bun al nostru, al tuturor, nu putem avea nici binele personal , sunt lucruri interdependente. Suntem datori cu totii sa mentinem in echilibru lumea, in ansamblul ei. Asta nu ne conditioneaza insa sa avem un anumit stil de viata, care excede sfera efortului comun intru binele natiei. stim cu totii cum trebuie , ideal, sa arate lumea in care traim si valorile ce trebuie ocrortite. Am observat in aceasta discutie ca unii dintre cei care au intervenit au facut referire la ..anormalitatea care este evidenta in societate , in politic, economic, etc. Unii insa au facut referire la modul in care percep ei normalul si anormalul , prin prisma lor , ca indivizi ,si nu ca produse ale societatii care, oricum ar fi..mai aproape sau mai departe de normalitate, are rolul ei incontestabil. Se poate observa cat de diferiti suntem si de aici , unii, mai filosofi...mai adanciti in ..realitatea propprie, altii in realitatea sociala. Eu cred ca nici una nici cealalta nu trebuie neglijata , asa ar fi ideal.

u.b.i.k. a scris:

1. Cooperarea. Necesitatea existentei haitei e data de imprejurarea ca fara unirea si cooperarea haitei fiecare individ va fi mai flamand. Asadar cooperarea poate fi definita ca fiind orice comportament social de grup care profita indivizilor mai mult decat daca acestia ar actiona individual. Problema e in fapt foarte simpla: Vrei sa mananci carne de cerb? Coopereaza! Vrei pulpa de bizon? Coopereaza!

Cred ca toti ne amintim the musical-ul animat avandu-l ca protagonist pe Oblio, singurul personaj cu cap rotund din comunitatea tzuguiatzilor. De-aici si faimoasa remarca : "a point in every direction is the same as no point at all", pe care nu-mi permit sa o traduc, datorita jocului de cuvinte a carui retroversiune i-ar altera sensul …

In alta ordine de idei, si intr-un mod simplist, un comportament socialmente indezirabil - care depinde practic de educatia individului, dar poate deveni practica sociala odata manifestat in masa - poate fi contracarat fie prin fortza coercitiva a legii, fie prin presiunea sociala aplicata individului (normele morale de care vorbeam in postul anterior), iar aceasta presiune sociala nu trebuie sa fie neaparat ostracizarea.

Iata un exemplu: O tanara arunca un ambalaj de ciocolata in parcul in care se plimba. Nu dupa mult timp, un simpatic domn in varsta o atinge usor pe umar spunandu-i “Nu va suparati, stimata domnisoara, dar cred ca ati pierdut ceva” intinzandu-i zambitor ambalajul “scapat”. Daca fenomenul se intampla suficient de dens, “deviantul” se “autostigmatizeaza”. Remediu pentru subiectii sensibili la observatiile de bun-simt.
Remediu doi: punitiv - Sanctiune contraventionala (ineficienta daca nu exista consecventa si lipsa de arbitrara in aplicare). Solutia trei: educatia civica mutata din planul teoretic in cel practic constand in actiuni motivante pozitiv atat pentru “instructori” (care pot fi copii), cat si pentru cei “instruiti”.

Iar in ceea ce priveste normalul si anormalul din viata intima privata – pentru ca ati amintit de e.g. practicarea sexului in timpul sarbatorilor legale – cred ca nu are relevanta atata timp cat manifestarea “fenomenului” nu e subiect de “public display”, ci una individuala si discreta.

As mai adauga ca dandu-i omului modern “egalitate de sanse si tratament” s-a uitat un principiu fundamental in evolutia umana pana la revolutia franceza “QUOD LICET IOVIS, NON LICET BOVIS” (un fel de ce-I permis Cezarului, nu-I permis magarului), de unde nenumaratele “accidente” – mai ales in randul individului imatur – in incercarea sa de a urma un model in totalitatea sa. Adica : daca X este un super star, dar consuma droguri, y-fanul are toate sansele sa moara de o supradoza de heroina, fara sa fi “cantat ca o privighetoare” vreodata…

Oare ,faptul ca reusim sa distingem anormalul ,in cel mai subiectiv si deci uman mod,nu face parte din stare noastra de normalitate ?

Text despre normalitate si rost luat de pe net. Te cam pune pe ginduri...

Citez "

Rostul si normalitatea

Cand te desparti din vina ta, încerci o vreme sa te lupti cu
ireversibilul, îti dai seama ca n-are sens, te lamentezi de forma si
renunti. Cand te desparti din vina celuilalt, ai nevoie de o perioada de
timp ca sa întelegi ce s-a întamplat. Iei povestea de la capat, pas cu
pas si te chinui sa pricepi ce n-a fost bine si unde ar fi trebuit ca
lucrurile sa apuce pe alt drum.

La fel se întampla si atunci cand te desparti de tara ta. Dezamagit,
înselat, manios, îndurerat. Nu ti-e usor s-o lasi. Tara si mama nu ti le
alegi. Te asezi pe celalalt mal al lumii si cauti raspunsul: ce s-a
întamplat cu tara mea de-am fost nevoit s-o parasesc.

Romaniei i-a disparut rostul. E o tara fara rost, în orice sens vreti
voi. O tara cu oameni fara rost, cu orase fara rost, cu drumuri fara
rost, cu bani, muzica, masini si toale fara rost, cu relatii si discutii
fara rost, cu minciuni si înselatorii care nu duc nicaieri.

Exista trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pamantul si
credinta.

Batranii. Romania îi batjocoreste cu sadism de 20 de ani. Îi tine în
foame si în frig. Sunt umiliti, bruscati de functionari, uitati de copii,
calcati de masini pe trecerea de pietoni. Sunt scosi la vot, ca vitele,
momiti cu un kil de ulei sau de malai de care, dinadins, au fost privati
prin pensii de rahat. Vite slabe, flamande si batute, asta au ajuns
batranii nostri. Caini tinuti afara iarna, fara macar o mana de paie sub
ciolane.

Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolositi. O fonoteca vie de experienta si
întelepciune a unei generatii care a trait atatea grozavii e stearsa de
pe banda, ca sa tragem manele peste. Fara batrani nu exista familie. Fara
batrani nu exista viitor.

Pamantul. Care pamant? Cine mai e legat de pamant în tara aia? Cine-l mai
are si cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei
sustine un program care se intituleaza "Sufficiency Economy", prin care
oamenii sunt încurajati sa creasca pe langa case tot ce le trebuie: un
fruct, o leguma, o gaina, un purcel. Foarte inteligent. Daca se întampla
vreo criza globala de alimente, thailandezii vor supravietui fara
ajutoare de la tarile "prietene".

La noi chestia asta se numeste "agricultura de subzistenta" si lui tanti
Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca taranii sa-si cumpere rosiile si
soriciul de la hypermarketuri frantuzesti si germane, ca de-aia avem UE.
Cantatul cocosilor dimineata, latratul vesel al lui Grivei, grohaitul lui
Ghita pana de Ignat, corcodusele furate de la vecini si iazul cu salcii
si broaste sunt imagini pe care castratii de la Bruxelles nu le-au trait,
nu le pot întelege si, prin urmare, le califica drept niste arhaisme
barbare. Sa dispara!

Din betivii, lenesii si nebunii satului se trag astia care ne conduc
acum. Neam de neamul lor n-a avut pamant, ca nu erau în stare sa-l
munceasca. Nu stiu ce înseamna pamantul, cata liniste si cata putere îti
da, ce povesti îti spune si cat sens aduce fiecarei dimineti si fiecarei
seri. I-au urat întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineata si
plecau la camp cu ciorba în sufertas. Pe toti gangavii si pe toti
puturosii astia i-au facut comunistii primari, secretari de partid, sefi
de puscarii sau de camine culturale. Pe toti astia, care au neamul
îngropat la marginea cimitirului, de mila, de sila, crestineste.

Credinta. O mai poarta doar batranii si taranii, cati mai sunt, cat mai
sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de
îmbracat, greu de dat jos, care trebuie împaturit într-un fel anume si
pus la loc în lada de zestre împreuna cu busuioc, smirna si flori de
camp. Pus bine, ca poate îl va mai purta cineva. Cand or sa moara oamenii
astia, o sa-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.

Avem, în schimb, o varianta moderna de credinta, cu fermoar si arici,
prin care ti se vad si tatele si portofelul burdusit. Se poarta la nunti,
botezuri si înmormantari, la alegeri, la inundatii, la sfintiri de sedii
si aghesmuiri de masini luxoase, la pomenirea eroilor Revolutiei. Se
accesorizeaza cu cruci facute în graba si cu un "Tatal nostru" spus pe
jumatate, ca trebuie sa raspunzi la mobil. Scuze, domnu parinte, e
urgent.

Fugim de ceva ca sa ajungem nicaieri. Ne vindem pamantul sa faca astia
depozite si vile de neam prost pe el. Ne sunam bunicii doar de ziua lor,
daca au mai prins-o. Bisericile se înmultesc, credinciosii se
împutineaza, sfintii de pe pereti se gandesc serios sa aplice pentru viza
de Canada.

Fetele noastre se prostitueaza pana gasesc un italian batran si cu bani,
cu care se marita. Baietii nostri fura bancomate, joaca la pokere si beau
de sting pentru ca stiu de la televizor ca fetele noastre vor bani,
altfel se prostitueaza pana gasesc un italian batran cu care se marita.
Parintii nostri pleaca sa culeaga capsuni si sa-i spele la cur pe
vestici. Iar noi facem infarct si cancer pentru multinationalele lor,
conduse de securistii nostri.

Suna-ti bunicii, pune o samanta într-un ghiveci si aprinde o lumanare
pentru vii si pentru morti. "

Am incheiat citatul...