Obligatii stipulate in Lg. priv. protectia minorilor, remedii in caz de nerespectare

:oops: Interventie moderator.
Avand in vedere comunicarea cu agresiune, atac verbal, mistouri etc., va avertizez ca topicul de Dreptul Familiei a devenit o problema.
Da, oricat de ciudat ar suna pentru unii useri care au considerat actiunile mele sanctionatoare ca fiind prea aspre, se pare ca nu am fost suficient de aspra.
De aceea, la PRIMUL mesaj scris fara referire certa la solutii juridice si de fapt coerente, primul care se abate de la putintica obiectivitate, are onoarea de a aduce un BAN autorului DACA autorul a fost deja avertizat sau un avertisment daca autorul nu a avut nicio sanctiune anterior.
Doresc sa mentinem astfel topicul activ, fara solutii inflamatoare. Aducerea problemelor personale in fiecare subiect nu este de ajutor nimanui.
Multumesc de intelegere, astept sa colaboram mai bine mai departe.

Ca raspuns: societatea inca nu e pregatita, la noi, pentru o sanctionare a parintilor care nu comunica. Pentru acest motiv, solutiile practice se cauta de la caz la caz, individual, incercand marea cu degetul.
Pe de alta parte, nu inteleg la ce anume se refera comunicarea. Ce sa comunice unul sau altul dintre parinti? Asa, generic, e un subiect inutil.
Este absolut normal ca doi parinti, impreuna sau separat, sa discute cu invatatoarea, prietenii, parintii prietenilor copilului lor. Nu are nicio importanta ca sunt un cuplu sau nu, asa cum nu are nicio importanta starea de pubertate sau prepubertate. Asta inseamna sa fii parinte, anturajul, prietenii, activitatile trebuie cunoscute parintilor, e o normalitate, o realitate obiectiva, parintii raspund pentru tine si, ca urmare, trebuie sa te poata indruma. Pentru asta trebuie sa cunoasca.
Asta e in interesul copilului, ca un parinte sa ii poata da sfaturi si indrumari in deplina cunostinta de cauza si este in interesul celuilalt parinte ca sa nu isi asume singur intreaga raspundere parinteasca.
Concret, referitor la engleza, cunosc parinte care are posibilitatea ca sa isi duca, gratuit, copilul la cursuri la munca la el, atat pentru engleza cat si ceva de arta (sincer, am uitat ce anume). Copilul are 5 ani.
De asemenea, cunosc copil care are... 4 persoane care se intereseaza de el. La fiecare sedinta vine unul dintre parinti sau dintre partenerii parintilor, de la gradinita il pot lua 5 persoane, parintii, partenerii lor si o bunica.
Este absolut normal sa se comunice despre copil. Un copil cu frica de apa poate fi dus in vacanta la un parc acvatic? Daca el braveaza si asta nu se vede decat din refuzul cursurilor de inot? Ar fi in interesul sau sa cunoasca, ambii parinti, situatia? Ar cam fi, zic eu.
Totusi, nu plecam de la premisa ”Dar care e castigul sa fim normali?”, ci incercam sa fim pur si simplu normali. Ca sa il invatam pe copil normalitatea si nu construirea de relatii autosabotante si agresive. Ca asta nu pare a fi in interesul lui.
Din pacate, parintii care nu comunica bine isi educa inconstient copilul sa aiba astfel de relatii nesanatoase.
Din pacate, societatea romana inca nu este suficient de pregatita sa inteleaga ca interesul copilului e unul superior intereselor lor, ca trebuie sa negocieze si sa comunice si in situatii neplacute pentru el. De aceea, inca nu exista sanctiune.
In alte sisteme de drept, sanctiunea consta in timpul pe care il aloca instanta parintilor, capacitatea lor de comunicare si colaborare fiind un criteriu pentru program si locuinta minorului. Nu exista prea multe sanctiuni contraventionale sau similare.

Pana cand societatea va ajune la un grad suficient de dezvoltare, vor exista multe cazuri de relatii parinte-copil afectate in mod iremediabil. Timpul nu poate fi intors inapoi pentru parintele nerezident care intreaba si nu i se raspunde.
O alta obligatie din lege fara nicio sanctiune este si aceea de sprijinire a mentinerii relatiilor personale. Legea vorbeste de amenda pe zi de intarziere pentru parintele care refuză punerea în aplicare sau respectarea programului de menţinere a relaţiilor personale ale copilului, dar nicio sanctiune pentru cel care nu sprijina mentinerea relatiilor. Si aici vorbesc de cazurile in care copilul nu ar dori sa plece cu tata, iar mama nu numai ca nu sprijina mentinerea relatiilor, dar chiar se bucura de faptul ca minorul isi respinge tatal.

Acum chiar că rămân în ceaţă.Cum stabiliţi dacă acea mamă sprijină sau nu menţinerea relaţiilor? Cum cuantificaţi măsura sprijinirii, pregătirii copilului pentru relaţii?Cum apreciaţi dacă acea mamă (sau tată) se bucură sau nu pentru refuzul copilului de a petrece timp cu părintele nerezident? Cum stabilim reauavoinţă a părintelui care se declară fără venituri, dar îşi petrece vacanţa în Maldive? Nicicum.
Vedeţi dumneavoastră, domeniul relaţiilor de familie este un domeniu sensibil şi fiecare individ răspunde diferit la stimuli similari. Pornirea asta, de sancţionare cu orice chip a mamelor , în general - fiindcă mai mult mamele sunt înfierate, pentru orice amănunt, chiar şi pentru că copilul nu a zâmbit când l-a văzut sau că nu a împins forţat copilul în braţele părintelui vizitator - nu face altceva decât să-i dăuneze copilului.Fiindcă pretenţiile absurde nasc conflincte, conflictele familiale dăunează minorului.
Este bine ca fiecare părinte să-şi facă o autoanaliză, să vadă unde a greşit, fiindcă a greşi e omeneşte şi nu există oameni perfecţi şi să încerce să remedieze ce a mai rămas de remediat.În interesul superior al copilului, evident.

Ok, aici deja suntem depasiti de lege, sunt chestiuni de psihologie, tocmai de aceea este prezumata raspunderea parintelui la care copilul locuieste, pentru ca e nefiresc pentru un copil sa isi respinga un parinte din propria convingere, mai degraba acest lucru poate decurge din atitudinea de... nespijinire a relatiilor si de bucurie a parintelui la care copilul locuieste.
E atrasa raspunderea sa asa cum e atrasa raspunderea parintilor pentru copilul lor minor.

Pe de alta parte, timpul nu poate fi intors inapoi nici pentru copil, daca va ganditi si la asta... lucrurile uneori sunt nedrepte ca sunt si atat, nu ca e musai culpa cuiva. Spre exemplu, interactiunea unor parinti cu copilul lor, imediat dupa nastere, e extrem de mica. Teama de a nu-l sparge duce la lipsa unei legaturi primare cu parintele si, daca o despartire intervine in acest moment, e usor pentru parinte sa accepte indepartarea. Si se ajunge peste 5 ani la serii lungi de procese, cand parintele realizeaza ca se sparge si atunci cand nu-l atingi.
Uneori,e prea tarziu, caci, cum ziceati, timpul nu poate fi intors inapoi. Nici pentru copil.
Si in practica e o mare problema de toleranta si intelegere, mai degraba decat de parinte rau/bun ori de legislatie.
In toate tarile lumii, civilizate, exista lacune legislative pentru probleme de nisa sau de... muchie de cutit. Nu e Romania mai catolica decat papa si nici mai ortodoxa decat preasfintitul. In toate tarile lumii exista reclamagii si procesomani.

Noi avem zeci de mii de copii lasati in grija nimanui. Avem copii adolescenti care se cresc singuri, cu ambii parinti plecati. Avem copii inca chinuiti in centre de plasament si lipsa legislatie de adoptie interna. Avem copii carora li se stabileste locuinta la un parinte care pleaca la 2 zile dupa pronuntare si nicio instanta nu-l ia de la bunici sa-l duca la celalalt parinte.
Comunicarea? Dureaza. Avem probleme mari referitoare la copii pe care inca nu le-am rezolvat. Nici pentru copiii aceia timpul nu se intoarce.
Sunt de acord ca fiecare copil conteaza, fiecare are un interes superior, fiecare sufera si la fiecare trebuie sa ne gandim. Totusi, punand problema timpului parintelui nu rezolvam nimic.
Sanctiuni sunt necesare oricarei lipse de implicare, a oricarui parinte.

Cred ca legi avem suficiente - pentru moment.
Ar fi util sa se reformeze institutia DGASPC, sa se educe oamenii care lucreaza acolo si sa aibe un cuvant mai greu de spus in ceea ce se intampla.