Vizite familia tatalui

Doamna PS
Foarte frumos speechul. In teorie chiar suna bine. Mie imi place mult partea cu "pregatirea" copilului mai ales ca in cazurile clasice sa zic asa in care copilul refuza vizitele tatalui, eu zic ca acolo copilul chiar este "pregatit" de mama. Pentru ca daca mama il considera pe tata un iresponsabil (caracterizarea clasica) este greu oare sa deducem cum il pregateste pe copil pentru vizite? Si imi place si partea cu copilul ce nu se poate exprima si este fara aparare si deci trebuie aparat de mama. Fraza asta brusc nu mai are sens cand exista multe cazuri in care copii intre 3 si 6, 7 ani decid (in deplina cunostinta de cauza fireste si "pregatiti" de mama) ca nu vor sa aiba de a face cu tata. Si ce ziceati de alienare? ah da, ca parca nu exista.

Stimate againstPAS, aţi îmbrăţişat această noţiune "alienare parentală", pentru a avea un argument de învinovăţire a unor părinţi, în majoritate mame, care-şi cresc singure copiii în condiţii decente, chiar fără ajutorul fostului partener. Alienarea parentală - noţiune emanată de un psiholog frustrat din cauza divorţului său şi care a sfârşit prin a se sinucide - nu este recunoscută de Asociaţia psihologilor din America şi niciunde în Europa ca boală psihică.
În plus, propagatorii acestei noţiuni au introdus, în definiţia alienării părinteşi , denigrarea prin gânduri, pentru ca acuzaţia asupra ţintei să fie incontestabilă, în absenţa oricărei dovezi !
În cazul de faţă, suntem în prezenţa unui caz în care tatăl biologic nu şi-a dorit copilul, mama a fost ameninţată de sora tatălui că dacă nu avortează, îi va părea rău toată viaţa; mama nu a avut pretenţii de la tatăl bilogic, şi-a asumat singură sarcina, creşterea şi educaţia copilului;nu poate fi acuzată că a dorit să profite de pe urma tatălui biologic. Tatăl biologic trece la punerea în aplicare a ameninţărilor: îşi declară paternitatea, are dreptul la relaţii cu copilul şi obligaţia de a participa la întreţinerea copilului; domnul a cerut statului român recunoaşterea statutului său de părinte cu drepturi şi obligaţii egale cu mama şi statul român i-a recunoscut statutul, chiar înaintea Rezoluţiei C.E.
Doctrina juridică stipulează că orice drept trebuie exercitat numai in conformitate cu menirea sa naturala si in limitele sale normale. Ori ce vedem aici? Domnul nu profită de drepturile obţinute, dar nici nu se achită de obligaţiile legale. Se numeşte oare această atitudine "responsabilitate părintească"? Ce noţiune exprimă lipsa de responsabilitate?
Oare de ce plânge un bebeluş când vrea să-l ia în braţe un străin? Oare de ce nu vrea un copil să mai meargă la grădiniţă? Oare de ce un copil de 5-6-7 ani nu vrea să se joace cu Ionel, dar vrea cu Gigel? Oare de ce un adolescent de 14 ani vrea să locuiască cu tata şi nu cu mama? De ce? Toţi sunt alienaţi?
Mie mi se pare foarte grav că azi, în Romania, se pune accent pe schimbări legislative care vizează un segment foarte îngust al problematicii privind minorii, segment care vizează minori cu condiţii de trai decente, cu nivel de educaţie la standarde ridicate, de fapt urmăresc satisfacerea iinteresului unui grup restrâns de cetăţeni.
Avem copii ai străzii, avem copii abuzaţi fizic, sexual, trimişi la cerşit, avem familii cu mulţi copii care trăiesc într-o sărăcie cruntă, avem copii cu dizabilităţi, etc., aceste probleme sunt urgente şi prioritare spre rezolvare , aici trebuiesc investiţii suplimentare din partea statului şi măsuri legislative care să permită găzduirea, educaţia acestor copii, pentru integrarea lor în societate.

Protocol Încheiat între
Asociația Română pentru Custodia Comună
și
Institutul de Psihologie Judiciară;

Art.1. Prin prezenta se recunoaște fenomenul de
alienare parentală. Alienarea parentală reprezintă o
formă de abuz emoțional deosebit asupra copilului. În
baza prezentului protocol, semnatarii vor cere
organismelor abilitate ale statului să preia în legislația și
în practica judecătorească bunele practici din
străinătate legate de combaterea acestui fenomen.

Art.2. Pârțile semnatare apreciază că alienarea
parentală poate fi înțeleasă și ca interferență negativă
în dezvoltarea relațiilor specifice părinte-copil, a
relațiilor de atașament reciproc ale unui copil cu
părintele sau, provocată de oricare dintre părinți, de
bunici sau de oricare altă persoană care locuiește în
mod permanent cu copilul sau exercită autoritatea
parentală ori tutela în locul părinților, cu scopul
înstrăinării copilului de părintele său (numit părinte țintă
sau părinte alienat), pentru a împiedica construirea și
menținerea relațiilor specifice părinte-copil dintre minor
și acesta.

Art. 3. Următoarele acțiuni pot fi incluse în practica de
alienare parentală, care poate fi realizată atât direct de
către alienator, cat si prin intermediul unor terțe părți:

I – efectuarea unor campanii de denigrare a modului în
care părintele țintă își exercită drepturile și obligațiile
părintești;

II – împiedicarea în orice mod și cu orice pretext a
exercitării autorității părintești, precum si menținerii,
construirii si dezvoltării relaţiei de atașament reciproc
intre părinte si copil;

III – obstrucționarea contactului dintre copil ori
adolescent și părintele alienat (părintele țintă);

IV – împiedicarea dreptului legal de exercitare a
dreptului la familie și la relații de familie;

V – restricționarea deliberată a accesului părintelui
alienat (părintelui țintă) în timp util la informații
personale relevante cu privire la copil ori adolescent,
inclusiv la informațiile legate de activitatea școlara si
extrașcolara, deplasarea copilului in alte localități,
situația medicală sau de modificare a adresei de
reședință/domiciliu;

VI – depunerea unor plângeri in scop de șicană
împotriva unui părinte, împotriva membrilor familiei
acestuia sau împotriva bunicilor sau altor persoane din
anturajul părintelui alienat, pentru a îngreuna, împiedica
sau periclita prezența lor în viața copilului sau
adolescentului;

VII – Schimbarea fără justificare a reședinței copilului
într-un loc îndepărtat, cu scopul de a face dificil copilului
ori adolescentului interacțiunea cu celălalt părinte, cu
familia acestuia sau cu bunicii.

VIII – Schimbarea unității de învățământ sau a
medicului de familie a copilului fără acordul părintelui
țintă în condițiile în care acest părinte este disponibil.

Art. 4. Practica de alienare parentală încalcă dreptul
fundamental al copilului ori adolescentului de a avea o
viață de familie sănătoasă, deteriorează relațiile
afective cu părintele sau cu alți membri ai familiei și
constituie o forma de abuz emoţional grav asupra
copilului ori adolescentului, prin încălcarea drepturilor
aferente exercitării autorității părintești sau a celor
privitoare la tutelă sau custodie.

Art. 5. Odată identificat actul de alienare parentală,
apreciem că procedurile ar trebui să se demareze cu
celeritate, judecătorul stabilind de urgență expertiza
psihologică a copilului și a părinților de către un psiholog
cu competență în expertiza psihologică, abilitat în
domeniu. De asemenea, apreciem că judecătorul va
trebui să stabilească măsurile compensatorii necesare
pentru păstrarea integrității relațiilor afective ale
copilului ori adolescentului cu părintele alienat, inclusiv
garantarea efectivă a legăturilor personale cu părintele
alienat (părintele țintă) sau facilitarea reuniunii reale
dintre cei doi, după caz.

Art. 6. Apreciem că pe calea ordonanței președințiale
sau prin încheiere de ședință, în cazul unui proces aflat
pe rol, la cererea părintelui care solicită constatarea
alienării parentale, li se vor asigura copilului și părintelui
un minimum de întâlniri, care pot fi asistate la nevoie de
către un psiholog cu competență în expertiză
psihologică, indicat de către instanță, exceptând
cazurile în care există un pericol iminent și evident
pentru integritatea fizică sau psihologică a copilului.

Art. 7. Ori de câte ori există suspiciuni rezonabile ale
unei posibile practici de alienare parentală, aduse în
urma unui proces de stabilire a măsurilor privitoare la
relațiile specifice părinte-copil, judecătorul poate stabili
în timpul procesului, din proprie inițiativă sau la cererea
păriții interesate, efectuarea unei expertize psihologice
și alte măsuri urgente.

§1 Raportul de expertiză psihologică se bazează, după
caz, pe o analiză psihologică complexă realizată de
către experți psihologi numiți de către instanță, care va
include: anamneza, interviul și observația părților,
metoda narativă, utilizarea metodelor proiective,
analiza relațiilor părinte-copil, a relațiilor de atașament
și a stilurilor parentale, a personalităților părților
implicate și a riscului de abuz fizic și emoțional asupra
copilului.

§2 Expertiza psihologică va putea fi efectuată de către
psihologi cu competență în expertiză psihologică,
dovedită prin diplome / certificate profesionale care să
ateste formarea profesională complementară și
experiența acestora în domeniu.

§3 Experții psihologi cărora li s-a atribuit expertiza
psihologică vor efectua demersul profesional cu
celeritate, fără a depăși termenul de 30 (treizeci) de zile
pentru a prezenta raportul de expertiză psihologică,
după finalizarea acesteia.

§4 Raportul de expertiză psihologică va putea fi utilizat
ca probă în stabilirea măsurilor privitoare la copil, ținând
cont că alienarea parentală reprezintă o formă de
violență emoțională severă / abuz emoțional grav
asupra copilului.

Art. 8. Susținem adoptarea unor măsuri compensatorii,
după constatarea actelor tipice de alienare parentală
sau a oricărui comportament ce obstrucționează
legăturile personale ale unui copil ori adolescent cu
oricare dintre părinți. Indiferent dacă constatarea
alienării părintești s-a făcut în urma unui proces judiciar
finalizat ori în decursul unui proces judiciar în curs,
judecătorul ar trebui să poată folosi, în mod cumulativ,
unul sau mai multe dintre instrumentele procedurale de
mai jos, în scopul de a inhiba sau atenua efectele
alienării parentale, în funcție de gravitatea cazului, fără
a exonera pe alienator de eventuala răspundere civilă
sau penală:

I – identificarea alienării parentale și notificarea
alienatorului pentru ca acesta să evite să mai
folosească practici de acest tip;

II – extinderea programului de legături personale în
mod compensatoriu, în favoarea părintelui alienat;

III – adoptarea de sancțiuni utile în speță la adresa
alienatorului;

IV – obligarea părintelui alienator la consiliere
psihologică sau psihoterapie;

V – reinstaurarea autorității părintești pentru părintele
alienat în cazul în care acesta a pierdut anterior
autoritatea părintească prin aplicarea prevederilor
codului familiei.

VI – stabilirea printr-un ordin judecătoresc a locuinței
copilului la o adresă identificabilă care poate să coincidă
sau nu locuința alienatorului (la un terț).

VII – schimbarea printr-un ordin judecătoresc a
locuinței copilului la locuința părintelui alienat.

VIII – suspendarea exercițiului autorității părintești
pentru părintele alienator, în baza art. 398 cod civil.

Art. 9. §1 Susținem că în toate procesele care stabilesc
locuința minorului, locuința trebuie identificată detaliat si
explicit (cu adresă), iar nu generic („la mama” sau „la
tata”) pentru a permite clarificare neechivocă a locului
de unde copilul trebuie preluat la începutul programului
de legături personale și unde trebuie readus la
finalizarea acestui program, în conformitate cu
propunerile conținute în punctul 3 din Avizul CSM din
data de 03.07.2012 ([ link extern ] )

§2 Susținem modificările la nivelul legislației și practicii
judiciare, solicitate de către Institutul de Psihologie
Judiciară, prin Memoriul “10 drepturi ale copilului ai
cărui părinți au divorțat” [ link extern ] .

Art. 10. Stabilirea locuinței copilului de către instanță
trebuie să se facă în baza unui algoritm bine stabilit,
compatibil cu art. 21 din Legea 272/2004 republicată și
care să nu discrimineze părinții în baza sexului lor sau
pe baza similitudinii de sex dintre părinte și copil.

Art. 11. Apreciem că reprezintă acțiuni cu caracter de
alienare parentală următoarele:

§1 Schimbarea locuinței minorului de către părintele
rezident / nerezident la mai puțin de 3 km de locuința
originală stabilită de instanța de judecată, fără ca
celuilalt părinte să fie notificat

§2 Schimbarea locuinței minorului de către părintele
rezident / nerezident la mai mult de 3 km de locuința
originală stabilită de instanța de judecată, fără acordul
scris al celuilalt părinte.

Art. 12. Susținem că părintele la care copilul locuiește
are sarcina probei asupra sa, în sensul de a dovedi că
a notificat sau, după caz, că a obținut acordul celuilalt
părinte privitor la modificarea locuinței minorului. În
absența unei astfel de dovezi, apreciem că schimbarea
adresei copilului poate fi considerată a fi abuzivă, făcută
cu scopul de a restricționa viața de familie dintre părinte
și copil.

Art. 13. În cazul schimbării abuzive a locuinței copilului,
apreciem că judecătorul poate, de asemenea, să
inverseze responsabilitatea preluării și aducerii copilului
ori adolescentului la domiciliul celuilalt părinte, în
vederea punerii în aplicare a programului de legături
personale.

Art. 14. În cazul familiilor cu un nivel ridicat de conflict,
se recomandă ca preluarea copilului pentru programul
de legături personale cu părintele să se facă în locuri
neutre sau la sediul unei autorități publice, pentru a
evita conflictul, iar uneori, chiar contactul dintre părinți.

Art. 15. Legăturile personale ale părintelui cu copilul
trebuie sa fie ample, regulate, frecvente ca interacțiune
copil-părinte, pentru asigurarea familiarității dintre
aceștia, precum si a atașamentului reciproc, de tip
afectiv, acestea fiind în interesul superior al copilului.
Apreciem că aceste măsuri trebuie aprobate de către
instanța de judecată de câte ori este posibil, fiind cea
mai bună cale pentru asigurarea dezvoltării echilibrate
și armonioase a copilului din punct de vedere
psihologic, pentru prevenirea înstrăinării și alienării
parentale.

Art. 16. Susținem ca programele de tipul un week-end
la două săptămâni sunt dăunătoare dezvoltării psihoemoționale
a copilului și trebuie evitate de către
instanțe, locuința alternativă fiind soluția optimă pentru
dezvoltarea echilibrată și armonioasă a copilului.
Apreciem că părintele rezident trebuie să încurajeze și
să promoveze legăturile personale permanente ale
copilului cu părintele nerezident și cu familia acestuia
(frați, bunici, străbunici, verișori, alte rude), inclusiv prin
menținerea și includerea acestuia părintelui nerezident
în activitățile curente educaționale sau recreative ale
copilului. Asigurarea unei perioade optime de creare
sau recreare a climatului familial, necesar copilului
pentru construirea sentimentului de încredere, in
general, precum si de încredere în adult, în special.

Art. 17. Recomandăm instanțelor de judecată ca, în
interesul copiilor, să stabilească programe de legături
personale ale copilului care să implice minimum 33%
din timp pe care copilul să îl petreacă în grija fiecăruia
dintre cei doi părinți. În cazurile în care locuința
alternantă nu este viabilă, atribuirea sau modificarea
locuinței se va face în favoarea părintelui care
încurajează si cultivă legăturile personale ale copilului
cu celălalt părinte, în conformitate cu principiul
californian descris în art. 21 alin (1) și (2) din Legea
272/2004 republicată.

Art. 18. Solicităm organelor judiciare să interpreteze ca
fiind "împotrivire la executare” în sensul art. 379 din
codul penal acțiunea părintelui la care copilul locuiește
temporar ori vremelnic, de a nu permite punerea în
aplicare a programului de legături personale cu copilul
prin:

-- mutarea copilului la altă adresă, refuzul de a deschide
ușa locuinței, refuzul de a scoate copilul din locuință
îmbrăcat adecvat condițiilor meteo și cu bagajul făcut,

-- orice acțiuni de intimidare sau proferarea de injurii la
adresa executorului, martorilor ori celuilalt părinte,

-- intervenția unor terți, vecini, membri ai familiei extinse
în sensul blocării copilului de a pleca cu celălalt părinte,
ori în sensul încurajării copilului să refuze să plece cu
celălalt părinte.

-- refuzul de a preda copilul în baza refuzului copilului
de a pleca de la locuința sa împreună cu celălalt părinte,
în condițiile în care nu există acuzații concretizate întro
plângere penală sau o investigație a DGASCP la
adresa celui din urmă.

Art. 19. Constatarea refuzului părintelui de a permite
punerea în aplicare a programului de legături personale
cu copilul poate fi realizat, în primul rând, de către
organele de poliție care veghează la asigurarea liniștii
si ordinii publice (inclusiv prin serviciul telefonic 112), de
către organele de poliție locală sau de către inspectorii
autorității tutelare.

Art. 20. După pronunțarea hotărârii de divorț, părțile
consimt să susțină necesitatea ca părinţii să se
întâlnească cu expertul psiholog, ambii părinți
urmând să primească un training / consiliere
psihologică primară privind relaționarea cu copilul minor
pe viitor, având în vedere opiniile de specialitate și
observațiile din cursul expertizei psihologice. (minicurs
particularizat super intensiv de parenting)

Art. 21. Semnatarii prezentului protocol vor coopera cu
organele statului (Ministerul Muncii, Consiliul Superior
al Magistraturii, Autoritatea Națională pentru Protecția
Drepturilor Copilului, Ministerul Învățământului,
Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul
Public) pentru includerea acestor prevederi în legislație,
normele de aplicare și în regulamentele de intervenție
în caz de abuz.

Art. 22. Institutul de Psihologie Judiciară se va ocupa
de formarea profesională complementară / continuă și
certificarea psihologilor care să poată să expertizeze
psihologic suspiciunile de abuz de tip alienator în
fiecare dintre județele României.

Art. 23. Asociația Română pentru Custodia Comună va
solicita colaboratori din rândul membrilor Institutului de
Psihologie Judiciară, pentru cazurile gestionate.

Semnături autorizate:
Institutul de Psihologie Judiciară
și
Asociația Română Pentru Custodie Comună

Da, ar trebui schimbat ceva la reglementarile privind judecarea separarii parintilor cu minori, de tip:

1) Stabilirea locuintei minorilor la unul dintre parinti respectiv, daca e cazul facil, locuinta alternanata
2) Parintele nerezident va avea dreptul sa opteze ptr continuarea legaturilor cu minorii, in caz afirmativ instituindu-se in sarcina acestuia obligatii de intretinere si de legaturi personale.
3) In baza veniturilor dovedibile ale ambilor parinti se va stabili bugetul minim de intretinere al minorilor, respectiv cota si forma de participare a ambilor parinti, nerezidentul avand acelasi drept de a-si executa obligatia in natura, ca si rezidentul
4) Obligatia de legaturi personale a minorilor cu nerezidentul va cadea in sarcina ambilor parinti, rezidentul avand obligatia de a permite, respectiv rezidentul avand obligatia de a efectua.Nerespectarea acestei obligatii atrage raspunderea penala a rezidentului, respectiv decaderea din drept a nerezidentului.
5) Autoritatea parinteasca comuna permite si sugereaza o intelegere amiabila intre parinti, in interesul minorilor, intelegere care va fi preluata ca atare de catre instanta. In caz de neintelegere intre parinti privind interesul minorilor, instanta ii va introduce in cauza, numind ptr aceasta un curator care sa le reprezinte interesul.

respectiv rezidentul avand obligatia de a efectua.

se înlocuieşte cu

respectiv nerezidentul avand obligatia de a efectua.

Propunerile sunt corecte, nu ştiu dacă cineva le va lua în seamă.