pro si contra intretinere in natura

Vesnica dvs teorie ca doar rezidentul e de vina, va spun cu mana pe inima ca este chiar sursa neintelegerii. Nu vei reusi niciodata sa colaborezi cu cineva, indiferent de natura relatiei si a nevoii de colaborare, daca premisa de la care pornesti este ca tot ce faci tu e corect, nu suporta imbunatatiri si celalalt e singurul si atot vinovat.
De altfel, plasarea raspunderii unui esec, in acest caz, de colaborare, exclusiv in seama celuilalt, spune multe despre incapacitatea de asumare. O astfel de atitudine e evident infantila si mioritica. Romanul are o mare pasiune in a stabili ca nu el e vinovat/responsabil. Realitatea e ca si dupa ce am stabilit ca tu esti perfect si evident nevinovat, problema ramane neatinsa, in aceiasi parametrii.
Cat priveste suferinta minorului, acesta pus in situatia necolaborarii parintilor, sufera, sau nu, depinde de la caz la caz, absolut in aceiasi masura, indiferent de care dintre parinti e cel vinovat.
Politica de impunere si de fortare am convingerea ca nu poate conduce la colaborare. E o contradictie in termeni. Te oblig sa ne intelegem. Din contra, e generatoare de adversitate, parea mea.

Vesnica dvs teorie ca doar rezidentul e de vina, va spun cu mana pe inima ca este chiar sursa neintelegerii. Nu vei reusi niciodata sa colaborezi cu cineva, indiferent de natura relatiei si a nevoii de colaborare, daca premisa de la care pornesti este ca tot ce faci tu e corect, nu suporta imbunatatiri si celalalt e singurul si atot vinovat

Eu m-am referit la cazurile in care rezidentul este de vina. Strict pentru acel segment a fost intrebarea mea. Nu am mentionat nicaieri, niciodata cum ca pentru problemele de dupa divort sau legate de pensia alimentara mereu este rezidentul de vina. Sub nici o forma.
Insa mai sus m-am referit la niste musterii anume si am intrebat de ce in situatia respectiva ar trebui pedepsiti nevinovatii.

Corect. De aceea este de evitat sa respingem apriori o idee, fie pensia in bani, fie in natura in caz de neintelegere, fie orice altceva. Uneori, din trei idei proaste iese una buna, asa incat este greu de generalizat ca ideea x sau y nu poate functiona.
In plus, ajuta extrem de mult sa gasesti un profesionist (avocat, notar, mediator, nu conteaza) care sa te sfatuiasca fara implicare personala, fara experienta proprie in divort. De aceea negocierile cu terte parti prezente ajung des la un acord, fata de negocierile directe intre partile singure, neasistate sau arbitrate.
Gandirea fair play este de dorit si te imbogateste chiar si material, vazand ca vei fi, pe termen lung, mai bogat cu onorariul avocatului, cu timpul petrecut in instanta, cu taxele psihologilor si tot asa. Nu mai spun ca linistea nu se cumpara.
Fiecare parte ar trebui sa renunte la ceva si sa ii fie prezentat (daca e greu sa-l identifice singur) punctul celuilalt de vedere. De aceea programul de legaturi personale trebuie sa fie fara prezenta celuilalt parinte, de aceea ambii trebuie sa cumpere fructe si medicamente copilului, pentru a intelege cum este si in papucii celuilalt. De aceea ambii parinti trebuie sa conlucreze pentru ca copilul sa stea cu ambii parinti, pentru ca e normal ca un copil sa fie lasat cu bona, cu educatoarea, cu invatatoarea, cu oricare bunic sau parinte, opinia lui fiind luata in consideratie, insa nefiind decisiva (atat cf. legii, dar si psihologiei).
In privinta pensiei de platit pe timpul legaturilor personale cu parintele la care copilul nu locuieste in mod curent, plata pensiei in natura ajuta la colaborarea intre parinti. De asemenea, ambii trebuie sa inteleaga ca intretinerea unui copil in doua locuinte este mai scumpa decat intretinerea lui intr-una singura.

Apropo de medierea sugerata de dvoastra, Avlil, cunosc cel putin o speta in care instanta a solicitat avocatului rezidentului (nerezidentul fiind nereprezentat) sa incerce o mediere intre cei doi parinti, in interesul minorului, chiar pe o speta de pensie in natura. Probabil legat si de discursul bombastic al avocatului respectiv privind prezervarea interesului minorului.
Credeti ca s-a incercat vreo mediere din partea avocatului? Nu! Ptr ca avocatul reprezenta interesul rezidentului si nicidecum interesul minorului. De asta, zic eu, e nevoie de avocati-curator.

Cata vreme pornim de la premisa ca nimic nu se subordoneaza lui "trebuie" atunci cand e vorba de relatii interumane, eminamente subiective prin prisma sentimentelor ce le implica, sunt de acord cu orice premisa si tema de dialog.
Cata vreme insa, imi spui, cu privire la un suflet, cu atat mai mult al unui copil, ca "trebuie", m-ai pierdut drept interlocutor.
Nu exista un "trebuie" general care se aplica tuturor cazurilor. Exista doar un "ar fi de dorit sa....", dar sa vedem ce se intampla in cazul x sau y.
Ideea de baza, pe care orice om care stie ce e aia sa fi parinte o cunoaste, este ca un copil nu "trebuie" nimic fata de adulti, ci doar adultii, care au decis sa aiba un copil, "trebuie" fata de acel copil.
In copil "investesti" ca parinte: dragoste, sperante, grija, proiecte etc. In schimbul lor, poate vei primi dragoste si respect. Nimeni nu ti le garanteaza. Nu ti-a garanta nimeni ca vei face un copil sanatos. Il ai, multumeste lui Dumnezeu. Nu ti-a garantat nimeni nici ca acel copil se va purta cum vrei tu, va da rezultatele pe care le vrei tu, etc.
Copilul nu s-a nascut ca sa-ti satisfaca tie, parinte, dorinte, sa-ti implineasca vise, sau sa te multumeasca.
Primitivismul emotional a celor care asteapta ca urmare a darurilor oferite copilului o "contra prestatie" din partea minorului, dovedesc doar ca nu iubesc neconditionat, principala trasatura a iubirii parintesti.
ps: a mai gasit un vinovat, avocatul parintelui rezident. Oricine e vinovat cu conditia sa nu fiu eu. Si asta pentru ca eu trebuie sa-mi prezerv imaginea de victima nevinovata, imaginea mea fiind de o mie de ori mai importanta decat relatia cu copilul.