Va puteti face probe despre situatia relatata, despre faptul ca tatal il vrea numai catvea zile, asa incat daca il retine mai mult le veti putea folosi impotriva lui. Si cu succes, as zice.
Cat despre fete nefamiliare, la 3 ani copilul e pregatit psihologic sa intre in comunitati fara parinti de mana, e varsta recomandata pentru gradinita si alte activitati/socializari fara prezenta parintilor; in plus in acest caz el nu ar fi numai cu fete straine, ci cu tatal lui.
Parere insa nu pot sa am despre lucruri care nu s-au petrecut, insa imi place ca incercati sa mentineti o stare stabila copilului, legaturi si cu celalalt parinte, incercati sa fiti realista... foarte bine pentru copil!
Succes!
multumesc!
si eu cred ca la 3 ani e ok sa inceapa sa petreaca cateva zile departe de mine, dar acum nu are nici un an.
a inceput sa manifeste anxietatea de despartire, plange daca nu are voie sa vina la mine, plange daca il ia cineva strain in brate.
e normal la varsta aceasta sa se manifeste asa, acum se formeaza atasamentul fata de familie si eu cred ca ar fi traumatizant sa fie despartit de ce ii este familiar in aceasta perioada. nu va invata cine este tatal lui intr-un weekend, dupa cum nu a invatat asta in urma celor 4 vizite. in cateva luni, un an jumate, va invata sa gestioneze lipsa mea. familia lui concreta e formata din mine si sora mea. cand va putea sa inteleaga chestii abstracte va sti si cine este tatal lui, dar vor trece cativa ani pana atunci. o excursie de 600 km, un weekend cu oameni noi si o despartire de mine nu sunt in interesul copilului de 11 luni, ci o satisfacere a nevoilor familiei paterne.
ma gandesc insa ca poate interpreta refuzul meu in instanta si am o situatie destul de delicata, nu vreau sa "pierd puncte" .
in orice caz, intrebarea initiala, daca are dreptul sa pastreze copilul si cum il pot aduce inapoi ramane valabila. din raspunsul d-nei avill si din restul topicului inteleg ca dupa solutionarea in instanta a incredintarii, ceea ce poate insemna ani buni.
Nu e nimic de interpretat, copilul are ca familie intai pe mama si tata, nu pe altii... E tatal lui si nu e nimic de interpretat, e ormal sa-l ia, sa-l duca, sa-l aduca...
Preocuparea spre a-i explica copiluljui situatia, a-l chema pe tata cateva ore pe zi sa stea cu micutul pentru a pregati plecarea ar fi binevenita.
Dar si in lipsa ei, tatal e tata si e normal sa petreaca timp cu el. Singuri.
E normal sa-si cunoasca bunicii, matusile... asa cum o cunoaste si pe sora dv.
Ca e greu, asa e, asta nu inseamna ca nu e benefic pentru micut. E grea si nasterea pentru copii, este de multe ori un eveniment traumatizant, si totusi nu-i tinem in burta pana se fac de scoala.
In concluzie, vreau sa spun ca nu tot ce e dificil e si rau, atata tot.
Sigur ca o mama va suferi de dor si jale, dar poate va ajuta ca e spre binele lui.
Observ insa ca, fata de mesajul anterior cand va temeati sa nu care cumva sa nu-l mai aduca inapoi, acum va temeti ca pierdeti puncte. :( Or, atata timp cat faceti ce e bine pentru copil, nu pierdeti nimic.
e foarte greu de gestionat situatia asta.
dar imi este clar ca tot ce facem, fiecare dintre noi, in legatuira cu copilul, are ca scop secundar sa-l obtinem pentru crestere. si daca eu am atata minte sa nu-l transform in minge sau mijloc de santaj sau de razbunare, ma indoiesc ca ar fi la fel si in partea cealalta.
asa cum si eu ma gandesc cum "da" atitudinea mea asa si el spune ca vrea sa il ia ca sa aiba un precedent, sa arate ca se descurca. mi se pare firesc sa ne pregatim de judecata si sa ne calculam punctajul la "impresia artistica" asa cum mi se pare firesc sa-l vrem amandoi.
ma tem ca ar putea sa-l opreasca si cred ca nu e bine pentru copil sa plece de langa mine. singurul motiv pentru care l-as da acum cateva zile ar fi ca sa demonstrez o data in plus ca incurajez legatura cu tatal, desi acest mod de realizare mi se pare nepotrivit varstei.
In consecinta, discutam numai si numai de impresia artistica si in niciun caz de cat de bine sau rau ii face copilului lipsa tatalui?
O judecatoare de la Tribunalul Bucuresti ii spunea intr-o sedinta unei mame daca ea cunoaste varsta pana la care figurile importante se intiparesc in memoria afectiva a copilului...
Nu a contat ca mama nu a stiut, a contat ca nu o interesa, or mama il considera, in acel caz, incapabil pe tata sa aiba grija de un sugar bolnav!
Instanta a considerat in schimb obsesiva grija mamei si in detrimentul relatiei afective dintre copil si tatal sau, considerand ca o buna relatie afectiva se poate inchega intre micut si tata daca acesta poate petrece timp cu micutul, singur, si pana la varsta de 15-18 luni, cand copilul invata sa recunoasca instinctiv familia, persoanele care i-au fost alaturi in primele luni si primii ani.
In concluzie, concentrarea pe impresia artistica poate produce rau copilului, asta incerc sa va spun. Ar produce rau si tatalui, si relatiei dintre dv. si el (ca parinti), ar putea aduce tensiuni care sa persiste ani de zile si care sa fie in detrimentul copilului perioade lungi de timp si care sa puna amprenta pe dezvoltarea lui umana: lipsa de incredere in oameni si alte chestiuni care se formeaza inca de la varste mici.
Dar numai dv. puteti decide ce alegeti ca prioritate, eu dau numai cate o parere externa si dezinteresata.
Copil fericit va doresc!
avocatnet.ro explicăm legislația
icantemir, utilizator
mamade2pici 
dan_viorica