Problemele părinților despărțiți: pensie de întreținere, program de vizită, domiciliul minorilor etc.

Daca spuneti ca iubirea nu este un act juridic de ce sfatuiti intr-un alt topic un alt user (mamica nu tatic) sa ia copilul de la tata desi copilul (de 4 ani cu sentimente dar fara discernamant) spune ca nu mai doreste sa mearga la mama?

Pentru ca doamna PS considera ca acolo e evident vorba de un abuz dat fiind faptul ca exista un ordin de protectie la adresa taticului.
Ce nu intelege ea ( dar speram sa inceapa cu ocazia asta) este faptul ca atata timp cat minorul are drept de Veto, este practic liber la abuz impotriva lui. Ceea ce se si intampla acum. . Iar dupa ce va petrece suficient timp cu agresorul copilul va dezvolta sentimente si pentru acesta. Si desigur, nu va putea ajunge in alt mediu normal pentru ca va ajunge sa se impotriveasca cu toata fiinta.

Eu va supun un caz invers, doamna PS il stie bine, parinti divortati, copiii incredintati mamei, baieti de 7 si 9 ani, program de relatii personale cu tatal, totul ok in prima vancata copii merg la tata care nu-i mai aduce.Copii bineteles alienati, care dupa 30 zile de alienare, refuza categoric sa se intoarca la mama, o injura o scuipa, o fac c....., nu te mai vrem nu te mai iubim, esti o......nu spun mai multe.

Tatal primeste penalitati, plateste in 24 ore 50.000 ron, timp in care alieneaza si mai rau copiii, si ii tine la el ilegal.Plangere penala, executare, in paralel incearca 3 ordonante presedentiale si 3 procese civile respinse, ramane cum s-a stabilit inital, domiciliu la mama si program cu tatal,autoritate comuna in fapt tatal tine ilegal copii care nu ” mai vor” la mama.
Se face expertiza psihologica, psihiatrica la INML si a copiilor si a parintilor, se confirma , tatal si bunica paterna abuzeaza si alieneaza sever copiii, i=a invatat sa-si refuze mama si tatal se ascunde in spatele refuzurilor celor doi copii,” acest drept de veto” pe principiul ca copiii nu mai vor la mama si nu pot sa-i oblig, desi este dovedit de acte ca copii sunt alienati.
Cum facem in acest caz, caci exista mai multe asfel de cazuri, e adevarat invers mame care au intors copilul impotriva tatilor dar si invers, e adevarat mai putine cazuri de tati alienatori care din razbunare pe mama ca si-a gasit pe altcineva cu care sa-si refaca viata, se razbuna pe mama, ajungând sa-si alieneze propri copii, nevinovati de altfel.
Si nu vorbim de agresiuni fizice, ordine de protectie etc, vb doar de parinti care se razbuna unul pe altul doar ca acea persoana a avut puterea sa inceapa alt capitol din viata cu alt barbat sau femeie.

Ce facem când avem acte ca parintele indiferent ca e vb de tata sau mama care sta cu copilul il alieneaza, il abuzeaza, si totusi celalalt parinte , ascunzandu-se in spatele refuzului indus copilului , nu lasa copilul la program de relatii personale.

In calitate de avocat, bazat pe legea de procedura civila, este o culpa a parintelui care creste copilul daca acesta, copilul, are reprezentari complet diferite de ale instantelor de judecata, de ale normalitatii, fata de celalalt parinte.
Daca v-a deranjat cuvantul esec, aveti dreptate, trebuia sa scriu culpa.

Doamnă avocat, noi, muritorii de rând, nu avem voie să criticăm legile votate de aleşii noştri sau OUG-urile emise...urgent, făcute de oameni pentru anumiţi oameni.
Cine este instanţa de judecată? O persoană, un individ, un om, care interpretează legea după capul lui - era celebră declaraţia unei judecătoare şpăgare, din povestea cu liftul, în care spunea că ea poate da orice interpretare legii.
Subliniez asta fiindcă aceeaşi instanţă, cu aceleaşi părţi, cu acelaşi obiect - autoritate părintească - şi, culmea! cu aceleaşi dovezi care se regăseau în primul dosar, deci au mai fost prelucrate odată, situaţia fiind identică cu cea din perioada din primul dosar, a dat o sentinţă diametral opusă! Adică, dacă în primul dosar distanţa dintre domicilii, starea conflictuală şi atitudinea copilului au determinat o soluţie, peste 2 ani, cu aceeaşi distanţă, aceeaşi stare conflictuală şi aceeaşi atitudine a copilului, a dat soluţie contrară, şi a motivat exact pe dos. Despre ce reprezentări ale instanţelor de judecată vorbim?
Nici măcar Codul de procedură civilă nu prezumă automat culpa părintelui rezident, dar, printr-o interpretare proprie, unele instanţe declară asta, altele, caută culpa şi , dacă nu se demonstrează reauavoinţă a părintelui rezident, acesta rămâne doar cu plata executorului comandat de nerezident, cu stresul şi cu timpul pierdut, precum şi cu un copil un pic traumatizat de executările silite şi plimbatul la psiholog.

Nu pot sa nu observ duplicitatea. La alt topic doamna PS sfătuia mama sa ducă copilul la psiholog după vizitele la tata ca să constate trauma copilului după programul de legături personale iar acum, aici dumneavoastră susțineți ca minorul este traumatizat de mersul la psiholog. Asa ca sunt puțin bulversat de faptul ca binele copilului se schimba în accepțiunea domniilor voastre după cum bate vântul.
Instantele mai greșesc Martin e însă nu toate sentințele care prevăd un program de relaționare cu tatăl sunt proaste.
Și da, în foarte multe situații rezidentul este de vina.
Teama asta de a asuma ceva e cumplita. Persoanelor de genul acesta totul li se întâmplă, ele nu dețin controlul a nimic iar asta e înspăimântător. Sa ridici neputincios din umeri când copilul tău da cu picioarele în celalalt pentru ca l-a pus sa învețe este semn de eșec al tău ca om și ca părinte.
Și știu ca realitatea doare însă o sa o auziți din ce în ce mai des.

Casa nu mai fiti bulversat stimate when:

La alt topic doamna PS sfătuia mama sa ducă copilul la psiholog după vizitele la tata ca să constate trauma copilului după programul de legături personale

Gresit, eu n-am vorbit despre TRAUMA, ci mama a afirmat ca acel copil vine schimbat, iar eu i-am recomandat sa apeleze la un psiholog pentru a vedea in ce consta SCHIMBAREA.
Mi se pare un demers normal, de natura sa clarifice lucrurile si nicidecum sa constate o trauma.
Copilul vine schimbat nu e sinonim cu copilul e traumatizat.
Sper ca v-a trecut starea de confuzie, nu de alta dar eram ingrijorata.

ca sa explic dna Liliana Gradinaru, ati scris:

In calitate de avocat, bazat pe legea de procedura civila, este o culpa a parintelui care creste copilul daca acesta, copilul, are reprezentari complet diferite de ale instantelor de judecata, de ale normalitatii, fata de celalalt parinte.

Sunteti libera sa considerati ca normalitatea reprezentarilor este sinonima cu opinia instantelor. Eu, in calitate de justitiabil, dimpreuna cu peste 60% de romani nu am incredere in justitie, deci nici in varianta ca acestia ar detine monopolul asupra adevarului si corectei reprezentari. La nivelul lui 2016:

Datele Eurobarometrului Comisiei Europene arata ca 35 % dintre romani au in prezent incredere in justitie si sistemul judiciar, cu 13 procente mai putin fata de anul 2015, scaderea fiind cea mai mare inregistrata de o institutie europeana intr-un timp atat de scurt, transmite Mediafax.

Desigur ca datele ar trebui sa ingrijoreze orice persoana angrenata profesional in administrarea actului de justitie. Din pacate insa, nu pare a fi o tema de preocupare. Poate devine acum, odata cu raspunderea magistratilor si obligatia privitoare la actiunea in regres.
La ceea ce nu ati raspuns insa, este cum Dzeu faceti de transformati responsabilitatea nerezidentului in relationarea cu copilul, intr-una exclusiva a rezidentului. V-am adus argumente cat se poate de concrete cu privire la natura obligatiei: sprijin=obligatie de diligenta, penalizare=consecinta unei obligatii de rezultat. Argumente v-am adus si cu privire la raspunderea solidara a parintilor, dar si cu privire la situatia exercitarii in comun a autoritatii parintesti, ceea ce inseamna ca "puterea parinteasca" (in multe legislatii denumita "responsabilitatea parinteasca") e exercitata si de nerezident si de rezident, astfel incat rezultatal bunei sau gresitei sale exercitari nu poate fi doar in responsabilitatea unuia singur!
Mai putin daca avem legi care se contrazic de la un articol la altul, intr-o desavarsita normalitate, precum ati numit-o.
Am citit de exemplu o oda a ineptiei in care se retine culpa ambilor parinti pentru nerealizarea programului de vizitare, dar de amendat se amendeaza doar mama. Un adevarat izvor al reprezentarilor corecte si normale asupra realitatii. Dar sunt sigura ca si pentru asta ati putea gasi o explicatie si un motiv de incredere in justitie.