Problemele părinților despărțiți: pensie de întreținere, program de vizită, domiciliul minorilor etc.

Ma scuzati, dar putin de respect fata de omul (mama sau tata) care creste zilnic acel copil nu aveti?

Cred ca doamna Gradinaru se refera doar la cazurile firesti, in care amandoi parintii au fost implicati si devotati copilului. Nu la cazurile in care minorul batut cu furtunul este pus sa doarma pe jos si da, isi respinge parintele abuzator.

proastasatului a scris:

Liliana Gradinaru:
Doamna draga aveti o capacitate de distorsionare a adevarului si de inversare a responsabilitatilor demna de invidiat (ma rog, de ar fi asa ceva de invidiat)
Cum puteti dvs scrie, din calitate de avocat, cu titlu de adevar absolut, de prezumtie irefragabila, ca,citez:

E, in mod clar, un esec pentru orice parinte ca pruncul lui sa il respinga pe celalalt parinte.

In calitate de avocat, bazat pe legea de procedura civila, este o culpa a parintelui care creste copilul daca acesta, copilul, are reprezentari complet diferite de ale instantelor de judecata, de ale normalitatii, fata de celalalt parinte.
Daca v-a deranjat cuvantul esec, aveti dreptate, trebuia sa scriu culpa.

Editez sa completez ca in situatiile de abuz real, acesta este destul de usor de dovedit. Situatiile ca un copil e mai mereu racit, ca e buda in fundul curtii, ca nu-l imbraca la fel de gros, ca intarzie la antrenamente, acestea sunt situatii stresante pentru parinti, dar nu motive reale de a bloca in orice mod accesul la copil.
Cand spun in orice mod, ma refer la orice mod, inclusiv constient, inconstient, intentionat, neintentionat si tot asa.

Dna avocat,in calitate de avocat ar trebui sa cunoasteti ca sunt mai multe lucruri care se bat cap in cap:
1. autoritate parinteasca comuna "ansamblu de drepturi si obligatii...."
2. raspunderea parintilor (solidara) pentru orice fapta a copiluluiu
3. obligatia rezidentului care e una de "sprijin", adica de diligenta, nu de rezultat
4. penalizarea rezidentului, independent de constatarile psihologului, independent chiar si de un eventual esec profesional al acestuia. Dar profesorii care ne lasa copiii corijenti ii penalizam? De ce nu? ca doar ei sunt primii chemati sa-i invete carte pe cei mici? Dar pe psihologul care nu a reusit consilierea de ce nu-l penalizam, ca poate e vina lui? Dar pe nerezident de ce nu-l penalizam, ca poate s-a purtat urat cu copilul? Nu. Si asta pentru ca:
5. atata vreme cat eu am o obligatie de diligenta nu pot fi penalizata pentru neatingerea scopului consilierii, care ar presupune sa fi avut o obliugatie de rezultat, Asta mai putin daca am un leguitor anapoda. (ceea ce pare ca am)
Dincolo de lege insa, relatia parinte copil e una bazata pe afectiune, nu pe dispozitiv!
Dvs de ce-l iubiti pe Ion si nu pe Vasile? Pentru ca aveti discernamant si copilul nu are? De ce e nevoie de discernamant? Iubirea e act juridic? Se iubeste cu creierul maturat sau cu inima? E iubirea subiectiva si personala sau e o demonstratie matematica sau un statut de srl?
Ati auzit vreodata ca un copil sa-si iubeasca si sa vrea sa petreaca timpul cu bunica paterna si nu cu cea materna, sau invers? Ati auzit vreodata de un copil care chiar si la 1 an intinde mainile spre bona sau urla cand o vede? Credeti ca-i vine de la discernamant sau de la afect? Cand intinde mainile spre mama si spre tata are discernamant sau i-a explicat cineva cum e cu ADN-ul?
Tone de ipocrizie, doar ca sa nu ne amendeze CEDO (mai pe scurt).

Dincolo de lege insa, relatia parinte copil e una bazata pe afectiune, nu pe dispozitiv!

Exact, afectiune, care se transforma in trauma cand parintele alaturi de care minorul locuieste dezaproba aceasta afectiune.

Ati auzit vreodata de un copil care chiar si la 1 an intinde mainile spre bona sau urla cand o vede?

Dar dumneavoastra, ati auzit de copil care cand este mama de fata tipa ca nu vrea la tata si nici nu se poate uita la acesta insa cand dispare mama din peisaj, se duce in bratele tatalui, il ia in brate si ii zice ca il iubeste? Apoi apare mama si se zmuceste de la tata din brate si zice ca nu vrea sa mearga cu el pentru ca trebuie sa se joace pe consola? Toate cele povestite mai sus in decurs de cateva minute? Nu, nu e un copil cu probleme, e un copil care inainte isi suna tatal de pe telefonul colegilor ca sa nu vada mama ca il suna, e un copil care avea parole cu tatal ca sa il avertizeze cand pe whatsapp ii vorbeste urat pentru ca il pune mama, copil caruia mama i-a zis ca daca a vrut sa stea toata luna din programul de legaturi personale la tata atunci pe ea sa nu o mai sune si ca nici nu vine la ziua lui.
As sugera insa sa tratam cazurile separat pentru ca fiecare este diferit si nu are rost sau sens sa le bagam pe toate intr-o oala.
Insa ce spune doamna Gradinaru este perfect corect pentru cazurile la care se refera, este esecul rezidentului , unul dintre ele.

Daca spuneti ca iubirea nu este un act juridic de ce sfatuiti intr-un alt topic un alt user (mamica nu tatic) sa ia copilul de la tata desi copilul (de 4 ani cu sentimente dar fara discernamant) spune ca nu mai doreste sa mearga la mama? Si cum tratam situatia in care copilul nu este lasat de celalalt parinte sa aiba suficiente interactiuni cu celalalt ca sa poata avea sentimente? Cum ar fi cazul unei mamici ce a refuzat sa respecte orice fel de program ce nu presupunea prezenta si controlul ei, tocmai pentru a nu se dezvolta legaturi firesti de atasament parinte-copil?