Momentul semnării contractului de muncă nu ar trebui să fie și cel în care angajatul află că, de fapt, va munci în mai multe locuri sau departe de localitatea unde credea că o să muncească, faptul că e nevoie de munca sa doar o perioadă de timp, că va trebui să muncească, din când în când, peste program sau că salariul său e mai mic pe hârtie decât cel discutat la interviu. De multe ori, prea puține aspecte esențiale sunt discutate în momentul zero al angajării, iar faptul că salariatul nu întreabă de cutare sau cutare lucru nu înseamnă că angajatorul e scutit de obligația de a vorbi, din oficiu, despre aceste lucruri. Citește articolul
Pentru toți cei care se gândesc să înceapă noi colaborări toamna aceasta, să facă noi angajări, e bine de știut că sunt limite legale în care se pot cere anumite informații candidaților. Stare de alertă sau nu, continuarea procesului de selecție sau semnarea unui contract de muncă doar cu cei care arată că s-au imunizat contra COVID-19 rămâne o discriminare. Apoi, culegerea și păstrarea necorespunzătoare a unor date personale de la candidați poate pune probleme ulterior, iar unele date nu ar trebui de plano cerute. Acestea și alte aspecte ce țin de recrutare, în sinteza de azi: Citește articolul
Încadrarea în muncă a persoanelor fizice este reglementată destul de strict în prezent, aşa cum reiese din prevederile aflate în vigoare. Astfel, angajatorii trebuie să respecte mai multe obligaţii pe parcursul acestei proceduri, pentru a nu risca să primească sancţiuni considerabile de la inspectorii de muncă. Citește articolul