Întreprinderile mici și mijlocii (IMM) care au un deficit sau nu dispun de lichidități vor putea accesa, în primele șase luni din 2022, granturi de maximum un milion de euro, prevede un ordin recent al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). Ajutorul de stat, care este disponibil prin Programul Operațional Competitivitate 2014 - 2020, va fi accesibil pentru investiții productive în domenii precum construcții, comerț, HoReCa, transporturi sau sănătate, acesta fiind, de fapt, fosta măsură 3 din OUG 130/2020. Citește articolul
Companiile care primesc granturile date de Guvern pentru domeniul turistic și domeniul alimentației publice sunt obligate să-și mențină activitatea, în funcție de sumele încasate de la stat, până la 12 luni, conform legislației granturilor pentru HoReCa. Cei care nu vor reuși asta vor fi obligați să restituie integral granturile încasate. Reamintim această informație în contextul în care plata granturilor este în plină desfășurare în perioada asta, banii urmând să fie virați solicitanților acceptați până la finele anului. Citește articolul
În condițiile în care, în ultima vreme, au fost demarate mai multe măsuri de sprijin pentru afaceri gestionate de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), facem o trecere în revistă, la final de an, privind stadiul în care se află, potrivit unui comunicat de presă recent al MEAT, microgranturile de 2.000 de euro oferite de stat firmelor și persoanelor fizice (măsura 1 din OUG nr. 130/2020), granturile pentru capital de lucru, granturile HoReCa, precum și programul Start-Up Nation. Citește articolul
Afacerile și instituțiile publice din România vor beneficia, în perioada 2021 - 2027, de finanțări în valoare totală de 31,3 miliarde de euro pentru dezvoltarea unor domenii fundamentale precum inovarea, infrastructura, protecția mediului, sănătatea, educația, ocuparea, incluziunea socială și dezvoltarea urbană sau teritorială, potrivit primei variante revizuite a Programelor Operaționale 2021 - 2027, pusă în consultare publică de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), după cum reiese dintr-un comunicat de presă publicat luni pe site-ul instituției. Astfel, aceste programe sunt menite să susțină atât mediul de afaceri și instituțiile publice, cât și să ofere opțiuni populației generale pentru asigurarea calității vieții. Citește articolul
Deoarece azi este ultima zi de înscriere în noua sesiune pentru microgranturile de 2.000 de euro (sesiunea II de înscrieri se termină la ora 20:00), reamintim principalele informații pe care ar trebui să le știe cei care se gândesc să aplice pentru acest ajutor de stat. De la categoriile de beneficiari eligibili la sumele disponibile și detaliile privind înscrierea, iată punctele esențiale ale măsurii 1 din OUG 130/2020. Citește articolul
Bugetul prevăzut pentru programul de finanțarea indirectă Innotech Student a fost majorat de circa șapte ori pentru a acorda mult mai multor studenți posibilitatea de a accesa fonduri europene pentru a-și înființa start-up-uri. Studenții pot accesa aceste fonduri prin intermediul universităților care au depus cererile de finanțare în sesiunea din 2020. Citește articolul
Începând de miercuri, regulamentul european privind finanțarea participativă a afacerilor (crowdfunding) se aplică direct în toate statele membre UE, deci și în România. Totuși, pentru ca mecanismul să fie cu adevărat funcțional la noi, autoritățile trebuie să vină cu norme de aplicare, însă acestea sunt departe de oficializare. Citește articolul
Înscrierile în cele două programe de stat pentru finanțarea afacerilor neagricole în mediul rural au fost oprite după doar câteva zile, după ce fondurile s-au epuizat rapid, conform informațiilor disponibile la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Prin intermediul acestora, se pot obține sume nerambursabile de până la 200.000 de euro. Citește articolul
Valabilitatea programului IMM Invest, conceput să ajute IMM-urile cu obținerea de credite bancare, prin garantarea acelor credite, de către stat, și acoperirea dobânzilor, până la un anumit punct, a fost prelungită, de Comisia Europeană (CE), până la data de 30 iunie 2022, potrivit reprezentanților Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), citați de Agerpres. Citește articolul
Fermierii, fie că sunt organizați ca PFA-uri, fie ca firme, vor putea cere, începând din 25 octombrie 2021, finanțări nerambursabile de până la 1,5 milioane de euro pentru dezvoltarea afacerilor, conform unui anunț recent al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Citește articolul