avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1191 soluții astăzi
Acasă Subiect: credit bancar
Subiect: credit bancar
ACCES GRATUIT

UPDATE Family Start: Ce condiții vor trebui să îndeplinească în curând tinerii pentru a putea cere bani de nuntă, pentru chirie sau pentru școala copiilor

Dragoș Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor coordonator, avocatnet.ro
19 Iulie 2023 | 17 | 58142 | Timp de citire: 5 min.

Prin programul Family Start, apărut în 2022, tinerii din țara noastră pot beneficia de credite garantate de stat pentru acoperirea cheltuielilor de nuntă, a celor cu spitalizarea, în cazul nașterilor, sau a celor cu creșa, grădinița, școala ori cursurile extrașcolare pentru cei mici. Pentru a putea obține banii, cei interesați trebuie să se adreseze băncilor înscrise în program. Printr-o lege ce se va aplica din 20 iulie, o parte dintre regulile programului vor suferi modificări. De pildă, se relaxează condițiile în care cuplurile pot accesa aceste finanțări, se dublează valoarea creditelor ce pot fi obținute (la 150.000 de lei) și se extinde lista cheltuielilor care pot fi acoperite cu acești bani. Totuși, până la aplicarea noilor reguli va mai dura ceva, deoarece e nevoie și de modificarea normelor de aplicare a programului. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Risc nou în sectorul bancar: Dinamica lanțului de aprovizionare, esențială la evaluarea pentru creditare. Firmelor le-ar putea fi cerute mai multe informații

Deloitte România în Aspecte juridice
12 Iulie 2023 | 1661 | Timp de citire: 2 min.

Așa-numita tranziție către o nouă ordine mondială bazată pe mai mulți poli a generat o tendință de reversare a globalizării în domeniul comerțului internațional, care duce la o creștere semnificativă a riscurilor legate de lanțul de aprovizionare. În timp ce jucătorii care concurează în anumite sectoare își diversifică sau restricționează expunerile reciproce, pare imposibil să asistăm la schimbarea majoră a status quo-ului pe termen scurt sau mediu și poate chiar pe termen lung. Citește articolul

ACCES GRATUIT

ICCJ: Polițiștii cu credite semnate înainte de decembrie 2018 nu pot primi bani pentru plata ratelor la casă

Dragoș Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor coordonator, avocatnet.ro
19 Iunie 2023 | 1 | 3914 | Timp de citire: 2 min.

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a stabilit chiar astăzi că polițiștii care au încheiat contracte de credit ipotecar ori imobiliar înainte de 9 decembrie 2018 nu au dreptul la compensaţia lunară ce poate fi folosită pentru plata ratelor de credit. Decizia ICCJ va deveni obligatorie de la publicarea ei în Monitorul Oficial. Citește articolul

ACCES GRATUIT

CJUE: În cazul anulării unui contract de credit ipotecar cu clauze abuzive, consumatorii au dreptul să ceară băncii o compensație mai mare decât ratele lunare plătite

Simona Voiculescu în Justițiabil in România
Director Editorial, avocatnet.ro
16 Iunie 2023 | 3065 | Timp de citire: 3 min.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis, joi, într-o cauză ce vizează clauzele abuzive, că în contextul anulării în totalitate a unui contract de împrumut ipotecar pentru motivul că acesta nu poate continua să existe după eliminarea clauzelor abuzive, consumatorul are dreptul să solicite instituției de credit o compensație care să depășească rambursarea ratelor lunare plătite și a costurilor suportate pentru executarea acestui contract, precum și plata dobânzilor de întârziere la rata legală de la data punerii în întârziere. Citește articolul

ACCES GRATUIT

ANPC a lansat o adresă specială de e-mail pentru cei ce au probleme cu băncile

Dragoș Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor coordonator, avocatnet.ro
29 Mai 2023 | 5630 | Timp de citire: 1 min.

Consumatorii ce încep să aibă probleme cu băncile la care au contractat diverse împrumuturi și care vor să acționeze, astfel încât să nu ajungă într-o situație financiară dificilă, pot contacta, mai nou, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) printr-o adresă de e-mail dedicată. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Schimbări oficiale la legislația creditelor. Majoritatea vizează protecția împrumutaților

Dragoș Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor coordonator, avocatnet.ro
27 Mai 2023 | 4211 | Timp de citire: 3 min.

Pentru a-i proteja mai bine pe cei ce au luat deja sau au în plan să ia un credit, legislația din domeniu a fost modificată, printr-o lege apărută marți, astfel încât, din 26 mai, când măsurile au intrat în vigoare, clienții băncilor și instituțiilor financiare nebancare să poată, de pildă, calcula, printr-un simulator online, dobânda anuală efectivă (DAE) a unui credit imobiliar sau să nu poată fi deranjați, pe timpul nopții, în legătură cu creditul contractat nu doar de către recuperatorii de creanțe, așa cum e acum, ci și de bănci sau alte instituții. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Băncile răspund ANPC: Formula de calcul a ratelor la credite respectă legislația națională și practica bancară din întreaga lume

Dragoș Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor coordonator, avocatnet.ro
18 Mai 2023 | 3 | 5462 | Timp de citire: 3 min.

În contextul sancțiunilor aplicate recent băncilor de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC), pentru că ratele împrumutaților acoperă, în primii ani de rambursare a creditului, mai mult dobânzile, comunitatea bancară spune că instituțiile de credit de la noi respectă legislația în vigoare privind calculul ratelor, iar clienții au întotdeauna posibilitatea de a opta între mai multe tipuri de rambursare, potrivit unui comunicat primit de redacția noastră. Totodată, spun reprezentanții băncilor, modul de calcul al ratelor este transparent, clienții primind un scadențar din care rezultă atât rata lunară aferentă creditului, cât și componentele acesteia. Citește articolul

ACCES GRATUIT

ANPC vrea să oblige băncile și IFN-urile să dea mai multe detalii celor care le cer credite, înainte de semnarea contractelor

Lucia Tozaru în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
19 August 2022 | 2755 | Timp de citire: 2 min.

Consumatorii ar putea, în viitorul apropiat, să primească mai multe informații decât în prezent de la bănci și instituții financiar nonbancare (IFN), în situația în care vor dori să acceseze un credit. Acest deziderat aparține Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), care dorește să reglementeze obligația de a informa suplimentar consumatorii înainte de a accesa un credit pentru ca aceștia să înțeleagă pe deplin responsabilitățile ce vin cu un astfel de contract. Citește articolul

ACCES GRATUIT

UPDATE Oficial: Cuplurile tinere vor putea cere, prin "Family Start", până la 75.000 lei pentru acoperirea costurilor pentru petrecerea de nuntă, creșa sau școala copiilor

Lucia Tozaru în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
30 Iunie 2022 | 9 | 50159 | Timp de citire: 2 min.

Cuplurile tinere, cu vârsta între 18 și 45 de ani, vor putea cere, în curând, un credit garantat de stat în valoare de maximum 75.000 lei pentru decontarea sau plata cheltuielilor apărute cu ocazia nașterii copilului, acoperirii costurilor pentru creșă, grădiniță sau școală, sau pentru nuntă și petrecerea de nuntă. Posibilitatea se regăsește în programul Family Start, care a fost oficializat miercuri. Totuși, ca aceste credite să poată fi contractate până la începutul toamnei, după spusele ministrului Familiei și Tineretului, trebuie oficializate și regulile de acordare și normele de aplicare ale actului normativ care le-a introdus. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Guvernul anunță noi măsuri sociale și economice, inclusiv amânarea ratelor bancare și ajutoare pentru pensionari, cu aplicare de la 1 iulie

Dragoș Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor coordonator, avocatnet.ro
24 Mai 2022 | 2 | 3796 | Timp de citire: 2 min.

Amânarea ratelor la bănci, acordarea unei diferențe salariale lucrătorilor din sistemul public și oferirea unui ajutor financiar pensionarilor cu venituri mai mici de 2.000 de lei sunt câteva dintre măsurile anunțate aseară de Guvern. În plus, Executiv vrea și “înghețarea” angajărilor la stat. Noile măsuri sociale și economice ar urma să se aplice de la 1 iulie 2022. Citește articolul