După ce la 1 februarie 2022 s-a permanentizat formal rambursarea TVA-ului cu control ulterior, ca regulă generală, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a venit cu o procedură nouă de rambursare a taxei. Cu ocazia asta, amintim că verificarea se face anticipat atunci când ANAF deține informații că pentru un solicitant există riscul de rambursare necuvenită, regulile de urmat în această situație fiind prinse în procedura nouă. Citește articolul
Formularul 212, adică declarația unică, a fost introdus în anul 2018 pentru a comasa șapte dintre formularele depuse, până la acel moment, de persoanele fizice și persoanele fizice autorizate (PFA) care obțin venituri din activități independente. Formularele 200, 201, 220, 221, 600, 604 și 605 sunt cele care au fost comasate în 212. Cu toate acestea, în funcție de specificul activității, există anumite declarații fiscale pe care unele PFA-uri încă trebuie să le depună pe parcursul anului, în afară de declarația unică. Citește articolul
În octombrie, firmele vor trebui să bifeze în declarația fiscală 394 dacă în luna anterioară au derulat tranzacții cu persoane afiliate, conform unei recente modificări legislative. Pentru că în unele cazuri noțiunea de persoană afiliată, așa cum e definită în Codul fiscal, poate pune probleme contribuabililor în sensul că își dau seama prea târziu că se derulaseră astfel de tranzacții, am întrebat un specialist care ar fi riscul unei neglijențe în semnalizarea acestor tranzacții prin formular. Un risc este aplicarea de către inspectori a unei amenzi de peste 12.000 de lei. Citește articolul
Tranzacțiile cu persoanele afiliate vor trebui semnalate Fiscului, începând din septembrie 2020, prin formularul 394 (depunere în octombrie) de către toți cei care sunt obligați să completeze această declarație. Măsura este trecută într-un ordin apărut de puțină vreme în Monitorul Oficial. Citește articolul
Declararea TVA-ului se face prin două formulare diferite - decontul pentru firmele care au cod de TVA și decontul special pentru firmele care n-au cod de TVA. Iar plata efectivă a taxei se face până la termenele-limită pentru depunerea deconturilor de TVA. Totuși, mai există și alte formulare importante pentru plătitorii de TVA, iar companiile trebuie să aibă în vedere și sancțiunile de mii de lei pentru nedepunerea declarațiilor fiscale. Citește articolul
Pentru a veni în ajutorul firmelor și persoanelor fizice autorizate, vă prezentăm astăzi principalele obligații declarative și de plată aferente lunii iunie 2019, așa cum sunt ele trecute în calendarul Fiscului. Citește articolul
Pentru a veni în ajutorul firmelor și persoanelor fizice autorizate, vă prezentăm astăzi principalele obligații declarative și de plată aferente lunii decembrie 2018, așa cum sunt ele trecute în calendarul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). De precizat că, luna asta, declarațiile care se depun de obicei până pe data de 25 a lunii vor trebui depuse până pe data de 21. Citește articolul
În vederea îmbunătățirii procesului de colectare a veniturilor din TVA, autoritățile fiscale române trebuie să se alinieze cu tendințele globale și să investească masiv în soluții digitale. Deși etapa implementării este complexă, suntem de părere că, pe termen lung, aceste măsuri vor genera atât procese de raportare mai eficiente, cât și o scădere a costurilor de raportare și a costurilor aferente inspecțiilor fiscale în domeniul TVA. Citește articolul
Pentru a veni în ajutorul firmelor și persoanelor fizice autorizate, vă prezentăm astăzi principalele obligații declarative și de plată aferente lunii noiembrie 2018, așa cum sunt ele trecute în calendarul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Citește articolul
Pentru a veni în ajutorul firmelor și persoanelor fizice autorizate, vă prezentăm astăzi principalele obligații declarative și de plată aferente lunii septembrie 2018, așa cum sunt ele trecute în calendarul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Citește articolul