Fișierul standard de control fiscal (pe scurt, SAF-T) urmează să fie depus la autorități la mai multe termene, în principal în funcție de perioada folosită de contribuabil la TVA, conform unor norme recent oficializate. Astfel, dincolo de transmiterea lunară/trimestrială, va exista inclusiv o depunere anuală, dar și posibilitatea de a trimite declarația la cererea expresă a Fiscului. Citește articolul
Companiile care au o activitate economică mare, adică au foarte multe înregistrări contabile și informații de transmis prin fișierul standard de control fiscal (SAF-T), vor trebui să depună mai multe declarații 406 pentru aceeași perioadă (lună sau trimestru). Citește articolul
În condițiile în care normele privind fișierul standard de control fiscal (SAF-T - declarația 406) au fost oficializate marți printr-un ordin al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), stabilindu-se astfel cum și când va fi acesta implementat în funcție de diferitele categorii de contribuabili, vă prezentăm, în continuare, ce tipuri de firme vor trebui să depună, concret, fișierul SAF-T. De asemenea, trecem în revistă și principalele provocări de care se vor lovi aceste firme în procesul de implementare a raportării, potrivit specialiștilor. Citește articolul
PFA-urile, întreprinderile individuale (II), întreprinderile familiale (IF), cabinetele medicale individuale și alte entități vor fi scutite de depunerea fișierului standard de control fiscal (SAF-T), potrivit unui ordin al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) publicat marți în Monitorul Oficial, care se va aplica efectiv din 1 ianuarie 2022. Citește articolul
Companiile obligate să transmită, prin declarația 406, fișierul standard de control fiscal (SAF-T) vor beneficia de o perioadă de grație pentru primele raportări, conform ordinului prin care Fiscul a stabilit normele procedurale în domeniu. În acest fel, cei care depun formularul cu întârziere nu vor risca să fie amendați cu până la 5.000 de lei. Citește articolul
Normele procedurale pentru fișierul standard de control fiscal (SAF-T - declarația 406) au fost publicate aseară în Monitorul Oficial de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Din ordinul ce le include reiese că marile firme vor fi obligate să transmită formularul din ianuarie 2022 (dacă au fost încadrate la această categorie și în 2021) sau din iulie 2022 (dacă devin mari contribuabili la 1 ianuarie 2022), în timp ce firmele mijlocii o vor face din ianuarie 2023 și firmele mici o vor face din ianuarie 2025. În rest, Fiscul mai prevede ce informații vor trebui raportate, cum și la ce termene. Citește articolul
Reclasificarea companiilor din România a fost rezolvată joi parțial de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), după ce s-a stabilit prin ordin lista marilor contribuabili ce se aplică de la 1 ianuarie 2022. Documentul apare în contextul în care regulile încadrării la categoria marilor contribuabili au fost ajustate miercuri. De ce parțial? Pentru că, potrivit autorităților, ar trebui să ne așteptăm la schimbări și în cazul listei contribuabililor mijlocii. Citește articolul
Managementul stocurilor reprezintă o activitate complexă din perspectivă operațională și depinde de numeroase aspecte precum specificul activității, gradul de perisabilitate a produselor sau reglementările legale aplicabile modului de comercializare. În plus, agenții economici trebuie să știe care sunt aspectele fiscale de luat în calcul atunci când gestionează stocurile pe care le dețin și ce reguli și restricții se aplică din perspectiva deductibilității cheltuielilor. Nu în ultimul rând, trebuie să țină cont de noutățile aduse de raportarea SAF-T în această zonă. Citește articolul
Prima etapă de implementare a sistemului fișierului standard de control fiscal (SAF-T), adică cea care vizează marii contribuabili, este una destul de problematică, atrag atenția specialiștii de la Țuca Zbârcea & Asociații Tax. Având în vedere termenul scurt de conformare, de doar câteva luni, sunt prea multe probleme de rezolvat atât la nivelul firmelor, cât și la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Citește articolul
Astă-primăvară, autoritățile au anunțat că în 2021 vom vedea o reclasificare a contribuabililor în funcție de dimensiune, dar de-atunci nu s-au făcut pași vizibili în acest sens. Chestiunea este destul de importantă din moment ce în funcție de dimensiunea la care se află încadrate companiile la finele anului curent se vor stabili termenele de la care intervine obligația raportării fișierului standard de control fiscal (SAF-T) prin declarația 406. Citește articolul