Legislația în vigoare stabilește obligația existenței în firme, în funcție de profilul acestora, a unor responsabili. Astfel, e vorba despre responsabilul cu securitatea și sănătatea în muncă, cel care se ocupă de investigarea hărțuirii ori de cercetările disciplinare și de expertul în egalitate de șanse și tratament ori de ofițerul de securitate a datelor, în funcție de caracteristicile firmei. În multe situații, acești responsabili pot fi aleși dintre angajații deja existenți în firmă, dar sunt și persoane care nu prea pot să îndeplinească acele roluri din cauza riscului de conflict de interese. Citește articolul
Un proiect de hotărâre pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Educației își propune să extindă aplicabilitatea Metodologiei privind prevenirea și combaterea hărțuirii sexuale și morale și în domeniul educației. Modificările propuse prevăd introducerea unor proceduri clare pentru gestionarea sesizărilor, acordarea de sprijin victimelor și responsabilizarea instituțiilor de învățământ în prevenirea și combaterea hărțuirii. Citește articolul
Ultimele șase luni au adus în planul reglementărilor aplicabile raporturilor de muncă noi obligații. Ce au în comun Legea Whistleblower și metodologia privind prevenire hărțuirii e nu doar ziua de 17 a lunii în care a intrat în vigoare o obligație sau alta, ci și faptul că acele obligații vin la pachet cu necesitatea de a avea un responsabil desemnat. Dacă una dintre obligații nu vizează însă micii angajatori, cealaltă se aplică absolut tuturor angajatorilor din România. Citește articolul
Metodologia privind prevenirea și combaterea hărțuirii pe criteriul de sex și hărțuirii morale la locul de muncă se aplică atât în sectorul public, cât și în cel privat și impune obligații angajatorilor pentru a crea un mediu de lucru sigur și respectuos. Din 17 aprilie, angajatorii nu mai pot invocat motive pentru lipsa metodologiei conforme cu noua reglementare. Aceasta prevede, printre altele, inclusiv numirea unei persoane responsabile sau a unei comisii pentru primirea și soluționarea plângerilor/sesizărilor, dar nu se oferă precizări cu privire la numărul exact de angajați sau funcționari pentru a decide între un responsabil unic sau o comisie. Citește articolul