Risc de impuneri ANAF: Sediul fix și sediul permanent, tot mai urmărite în controalele fiscale. Clarificări și recomandări pentru companii

„Sediul fix este un concept ce operează strict din perspectiva TVA, în vreme ce sediul permanent este un concept ce operează din perspectiva impozitării directe - în speță, impozitul pe profit. Conceptul de sediu fix devine relevant cu precădere din perspectiva aplicării regulilor de TVA privind locul prestării serviciilor de către un contribuabil român în beneficiul unui nerezident, iar prin intermediul sediului permanent se determină dreptul unui stat de a impozita profiturile înregistrate de o entitate nerezidentă pe teritoriul statului în care aceasta deține respectivul sediu permanent, fiind necesară, în acest sens, și o analiză complexă privind alocarea profiturilor la nivelul sediului permanent”, a explicat, pentru avocatnet.ro, Georgiana Matei, Director la TaxHouse.

Diferențe între sediul fix și sediul permanent

Diferența majoră dintre cele două concepte este că fiecare vizează alt domeniu fiscal, însă lucrurile sunt diferite inclusiv atunci când vorbim de regulile pentru stabilirea unui sediu fix sau a unui sediu permanent. Iată, în esență, principalele deosebiri, conform specialistei:

• sediul permanent este un concept internațional care este derivat în cea mai mare parte din tratatele internaționale de evitare a dublei impuneri, făcând obiectul negocierilor bilaterale între state, în vreme ce sediul fix este un concept derivat din legislația de TVA a Uniunii Europene, care se aplică unitar la nivelul statelor membre;
  
  
• pentru a considera că un sediu fix există, trebuie ca atât resusele tehnice, cât și cele umane să fie concomitent prezente, în vreme ce, pentru a determina prezența unui sediu permanent, poate fi suficientă existența fie a resurselor tehnice, fie a celor umane;
  
  
• un sediu permanent nu poate exista în lipsa unor activități generatoare de profit la nivelul acestuia (în lipsa alocării unor venituri), în timp ce un sediu fix poate exista și dacă resursele umane și tehnice sunt utilizate exlcusiv în achiziționarea de bunuri și servicii folosite în activitatea economică a contribuabilului;
  
  
• din perspectia criteriului de permanență, ce trebuie îndeplinit atât pentru sediul permanent, cât și pentru sediul fix:
  • sub aspect temporal, pentru sediul permanent legislația prevede o perioadă indicativă pentru sediul permanent generat de un proiect de construcții (în general, șase luni, potrivit Codului fiscal, sau nouă, respectiv 12 luni, potrivit prevederilor unor convenții de evitare a dublei impuneri), în vreme ce pentru sediul fix nu există un reper temporal prevăzut în mod specific, nici la nivel legislativ, nici la nivelul jurisprudenței Curții de Justiție a UE (care, de asemenea, nu oferă vreo indicație specifică cu privire la perioada necesară pentru a considera prezența resurselor umane și tehnice ca fiind permanentă);
    
    
  • din perspectiva permanenței geografice, un sediu permanent ar trebui să fie legat de un anumit punct geografic, în acord cu comentariile Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, în vreme ce, pentru un sediu fix, jurisprudența (Cazurile Berkholz și Faaborg-Gelting Linien) a arătat că un sediu fix în mișcare, cum ar fi la bordul unui feribot, ar fi posibil.
    
    

Asemănări între sediul fix și sediul permanent

La capitolul asemănări, putem spune că, prin stabilirea unui sediu fix sau a unui sediu permanent, scopul este același - taxarea operațiunilor unei firme străine într-un stat din UE. Altă asemănare ține de excepția comună ce permite derularea de activități-suport fără ca acest lucru să ducă la stabilirea unui sediu fix sau permanent.

„Conceptele de sediu fix și sediu permanent au la bază și asemănări, fiind generate de regulă în cazul unor operațiuni transfrontaliere sau internaționale, atunci când se pune problema taxării sau impozitării într-un alt stat decât cel în care se desfășoară activitatea economică principală a unei întreprinderi. Astfel, se poate spune că cele două concepte împart un scop comun - acela de a acorda statului în care există dreptul de a taxa (cu impozit pe profit, în cazul sediului permanent, respectiv cu TVA, în cazul sediului fix) operațiunile derulate de un nerezident în respectivul stat.

O altă asemănare este reprezentată de excepția întâlnită în reglementările cu privire la ambele concepte, care vizează, în linii mari, faptul că, de principiu, activitățile-suport, cu caracter administrativ și auxiliar, nu sunt de natură să genereze un sediu fix și nici un sediu permanent. Cu mențiunea că analiza acestui tip de activități trebuie să țină cont de particularitățile fiecărui concept, precum și de situația de fapt specifică fiecărui caz”, a precizat Georgiana Matei

•  VIDEO:  Informații mai multe despre sediul fix și sediul permanent puteți afla dintr-o conferință fiscală recent organizată de avocatnet.ro împreună cu specialiștii de la TaxHouse.

La controalele ANAF sunt vizate ambele chestiuni, însă accentul cade pe sediul fix

Atunci când vine vorba de controalele derulate de inspectorii fiscali, practica arată că aceștia preferă să se concentreze pe stabilirea de sedii fixe. De ce? Pentru că acolo este un potențial mai mare pentru generarea de sume suplimentare la bugetul statului.

„În cazul controalelor, pot apărea probleme atât din perspectiva sediului fix, cât și a sediului permanent, cu mențiunea că, în ceea ce privește sediul fix, consecințele fiscale ale unei astfel de calificări, deși vizează de principiu contribuabilul nerezident, pot avea un impact și asupra contribuabililor români, întrucât ANAF poate stabili TVA suplimentară de plată în cadrul controalelor efectuate la aceștia din urmă, pe considerentul că anumiți parteneri comerciali ai acestora ar avea, în viziunea ANAF, un sediu fix în România. Astfel că serviciile prestate de entitatea română către asemenea clienți nerezidenți devin subiect de TVA în România.

Din acest motiv, se poate spune că interesul ANAF, până la acest moment, s-a îndreptat cu precădere în zona sediului fix, ținând cont, de asemenea, și de impactul fiscal adus la bugetul de stat prin astfel de reclasificări, sumele reprezentand TVA colectată (la nivelul contribuabililor români controlați), ca urmare a unei reclasificări din perspectiva sediului fix (pretins a exista la nivelul partenerilor de afaceri nerezidenți), având potențialul de a fi mai mari decât eventualul impozit pe profit datorat de un nerezident la nivelul profiturilor alocate unui sediu permanent (ce ar trebui determinate în acord cu principiile în materie de prețuri de transfer). Însă, în practică, există evoluții și în ceea ce privește reîncadrările din perspectiva sediului permanent, ANAF emițând decizii de înregistrare din oficiu pentru contribuabilii nerezidenți care, în viziunea ANAF, ar avea sedii permanente în România”, a clarificat directorul de la TaxHouse.

Recomandări pentru evitarea problemelor la controalele ANAF

Pentru a reduce cât mai mult riscurile, în eventualitatea în care inspectorii fiscali vin în control, specialista a recomandat firmelor să analizeze cum sunt derulate afacerile în România, în primul rând. Apoi, în al doilea rând, trebuie acordată o atenție sporită întocmirii dosarului prețurilor de transfer.

„În contextul interesului sporit al ANAF în sfera controalelor fiscale ce vizează reclasificările de sediu permanent și sediu fix, este oportună realizarea unei analize a modalității de structurare a modelului operațional de afaceri implementat la nivelul României, pentru a determina și evalua existența unor potențiale riscuri de interpretare din perspectiva existenței unui sediu fix și/sau permanent generat prin resursele tehnice și umane ale contribuabilului român, ce ar putea fi considerate ca acționând / fiind la dispoziția unei entități nerezidente, fapt ce ar putea constitui un argument pentru eventuale încadrări de sediu fix/permanent la nivelul respectivilor contribuabili nerezidenți.

De asemenea, este recomandabil să se acorde un interes sporit pregătirii analizei funcționale, ca parte a documentației de prețuri de transfer, ce substanțiază profilul funcțional al contribuabilului, funcțiile îndeplinite și riscurile asumate în activitatea desfășurată, aceasta putând servi pentru argumentarea poziției contribuabilului în contextul unei eventuale reclasificări de sediu permanent, dar și de sediu fix”, a conchis specialista.