Astfel, măsura se aplică chiar și în condițiile în care, de la 1 iulie 2024, salariul minim brut pe țară crește de la 3.300 la 3.700 de lei. Cuantumul de 3.300 de lei s-a aplicat până în iunie 2024.
Cu alte cuvinte, pentru un salariu brut de 3.700 de lei, angajatorii plătesc taxe salariale ca pentru un salariu brut de 3.400 de lei. În același timp, cei 300 de lei netaxabili sunt luați în calcul inclusiv în cazul salariaților part time pentru care trebuie să se achite contribuții majorate la pensii și sănătate.
În aceste condiții, costul total al angajatorului cu un salariat plătit cu minimul brut pe țară crește cu 407 lei - de la 3.370 de lei la 3.777 de lei.
Iată, mai precis, cum arată tabloul taxelor plătite în perioada iulie - decembrie 2024 pentru un salariu minim brut de 3.700 de lei, față de situația valabilă în perioada ianuarie - iunie 2024:
Salariul minim brut pe țară | ianuarie - iunie 2024 | iulie - decembrie 2024 |
3.300 lei | 3.700 lei | |
Contribuții datorate de salariat: | ||
contribuția pentru pensii | 775 | 850 |
contribuția pentru sănătate | 310 | 340 |
impozitul pe venit | 136 | 147 |
deducere personală* | 660 | 740 |
Contribuție datorată de angajator: | ||
contribuția asiguratorie pentru muncă | 70 | 77 |
Sumă netaxabilă: | 200 | 300 |
Salariul net: | 2.079 | 2.363 |
Costul total al angajatorului: | 3.370 | 3.777 |
* Notă: Din 2023 se aplică un sistem complet nou pentru deducerea personală. |
Facilitatea fiscală constând în 200 lei netaxabili a apărut prima oară în cursul anului 2022 și valabilitatea i-a fost prelungită de autorități întâi pentru 2023 și apoi pentru 2024 (cu o majorare la 300 lei, începând din iulie 2024). Este neclar, momentan, dacă facilitatea va mai exista și în 2025.