ACCES GRATUIT
Retrospectivă 2024
Primul an (și un pic) de SGR: Câteva chestiuni interesante de care să țină cont persoanele fizice
Sfârșitul lui 2024 marchează finalul primului an (și un pic) de funcționare a Sistemului de garanție-returnare (SGR), care e operațional din 30 noiembrie 2023. Măsura a însemnat, însă, pe lângă valențele sale ecologice, un efort financiar și logistic pentru companii, dar și alergătură și stres pentru consumatori. Iată, în continuare, câteva aspecte utile pentru persoanele fizice.
Articolul continuă mai jos
1. Automatele de colectare refuză primirea ambalajelor SGR. Primele probleme apărute în derularea acestui program țin de disfuncționalități legate de efectiva sa derulare: consumatorii nu pot recicla ambalajele.
2. Unele ambalaje nu se califică pentru reciclare prin sistemul SGR. Acestea pot fi în continuare reciclate, existând multiple opțiuni, inclusiv în centrele specializate de colectare a ambalajelor. Mai mult, majoritatea marilor magazine (hypermarket-uri) oferă programe speciale prin care colectează astfel de deșeuri, recompensând consumatorii cu vouchere sau bonuri valorice ce pot fi folosite la cumpărături în magazinele lor.
3. Există situații în care comercianții nu-și respectă obligațiile față de clienți. Trebuie știut că legislația îi obligă să accepte de la consumatori ambalajele goale de tip SGR, fie manual, fie prin intermediul unui RVM (automat de colectare).
4. RVM-urile nu pot fi folosite oricând, chiar daca sunt operaționale non-stop. Predarea către aceste automate a ambalajelor SGR nu este posibilă la orice ora din zi sau din noapte pentru că, în anumite intervale orare, se aplică prevederile legale referitoare la ordinea și liniștea publică.
5. Garanția SGR trebuie plătită consumatorilor și pentru sticlele care nu mai au dopul atașat.
6. Pentru a putea fi reciclate, ambalajele SGR trebuie golite de conținut, nu și spălate. Aceasta, pentru că automatele RVM verifică greutatea fiecărui ambalaj, iar dacă aceasta depășește standardul stabilit, ambalajul va fi respins și nu veți primi înapoi garanția.
7. Deteriorarea ambalajelor poate duce la pierderea garanției. RVM-urile pot să nu recunoască ambalaje deteriorate sau care au eticheta specifică ilizibilă. În cazul automatelor de colectare, procesul este simplu și clar. Comercianți ar putea refuza să accepte ambalaje deteriorate sau cu marcajul SGR ilizibil, pentru a evita riscul de a nu putea recupera ulterior garanțiile achitate de la administratorul sistemului.
8. SGR se aplică și în cazul cumpărăturilor online. Pentru cumpărături făcute online, prin intermediul unor aplicații, direct de la magazine care fac livrări, ori de la restaurante și pizzerii, acest sistem se aplică pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l inclusiv.
9. Comercianții care refuză returnarea garanției către clienți vor fi amendate. În astfel de situații, consumatorii au dreptul să sesizeze comisariatele Gărzii Naționale de Mediu. Sesizarea poate fi făcută în trei moduri: în scris, prin telefon sau prin intermediul paginii oficiale de Facebook a instituției.
10. SGR presupune o serie de dificultăți pentru comercianti. Reciclarea selectivă introdusă pe final de 2023 este perfectibilă și departe de a fi perfectă. O amplă analiză a obligațiilor pe care le au, dar și a riscurilor pe care le presupune nerespectarea lor, poate fi citită în acest articol.
11. Cu un debut greoi și deseori frustrant pentru cei implicați, sistemul suferă de păcatul lipsei de transparență, dar nu numai. Despre ”partea întunecată” a SGR puteți afla de aici.
Citește mai mult despre
retrospectiva 2024,
garantie sgr,
marcaj sgr,
SGR,
reciclare,
ambalaj garantie,
ambalaje,
ambalaje din plastic,
ambalaje nereutilizabile,
consumatori,
comercianti,
comercianti online,
comunicarea comerciantului cu consumatorul
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)