dreptul de a fi tata

In teorie, cei mai multi oameni au o idee despre ceea ce inseamna interesul superior al copilului, ce e mai bine pt acesta, dar decizia unei instante nu coincide, obligatoriu, cu ideea de bine a celor implicati.

A lupta pt custodia comuna in RO nu pare a fi o chestiune excesiv de importanta deoarece se poate presupune ca aceasta exista, in forma: unul dintre parinti obtine copilul spre crestere si educare (adica, se stabileste domiciliul minorului la unul dintre parinti), celalalt are dreptul sa il viziteze si sa il ia la domiciliul sau, are dreptul sa se implice in viata copilului. Eventual, sa se ceara obligarea acceptarii ca amandoi parintii sa hotarasca impreuna, de exemplu, la ce scoala sa mearga copilul, daca sa mearga sau nu in tabara in locul X...
Cred ca se pune prea mult accent pe numita joint custody mai mult sub influenta unor filme – de regula americane. Corect, in The Children Act 1989 se face referire la aceasta custodie comuna si la faptul ca un copil poate locui pe o perioada determinata (semestru de scoala si o parte din vacanta la unul dintre parinti, restul timpului la domiciliul celuilalt). Practica, insa – practica instantelor americane – arata ca aceasta custodie comuna nu este o regula, ci este mai mult intelegerea dintre parinti. Tot jurisprudenta (americana) arata ca asemenea gen de custodie nu se acorda decat f f rar prin hotararea judecatorului, hotararea apartinand, de regula parintilor. In SUA, parintele care are copilul incredintat spre crestere si educare nu are dreptul sa treaca granita statului cu acesta daca nu are incuviintarea celuilalt parinte.
Nici chiar in Spania – unde se face referire in lege la aceasta custodie comuna – nu e o practica obisnuita, ci tot in urma intelegerilor intre parinti se aproba acest gen de custodie – fiind astfel mai intalnite (deci, in baza intelegerii dintre parinti).
In Finlanda, parintii care sunt despartiti (si au custodie comuna) iau hotarari zi de zi in privinta copilului lor, dar nu se prevede expres ca e obligatorie determinarea perioadelor in care copilul sa locuiasca la unul sau la altul dintre parinti.
Grecia: cand instanta decide custodia comuna parintii decid impreuna exercitarea custodiei, in interesul copilului – din nou, nu exista obligativitatea stabilirii, prin hot judec, a convietuirii copilului cand cu un parinte cand cu altul.
In Franta, prin custodie comuna se intelege cam acelasi lucru: parintii iau, zilnic, hotarari in privinta interesului copilului, iar acel parinte care face ceva fara a se consulta cu celalalt parinte incalca legea (exceptie considerandu-se o interventie medicala de urgenta, ca exemplu).
In Italia se recurge foarte rar la incredintarea alternativa, pt ca nu se considera a fi in interesul minorului; mama este aceea care, de regula primeste copilul spre crestere si educare, iar tatal are drept de vizita si de a se implica in cresterea si educarea copilului.
Ca un exemplu de asa-numita custodie comuna, ar putea fi, din RO, cantareata Nicola, la divortul careia instanta ar fi hotarat ca mama sa ia fata si tata baiatul, dar sotii s-au inteles si copiii sunt impreuna cand la unul, cand la celalalt. Altfel spus, daca parintii sunt responsabili….
Inca ceva: in cele mai multe state, in cazul divortului, cand sunt minori implicati, se procedeaza mai intai la o intalnire de conciliere (alaturi de un psiholog) pt ca parintii sa inteleaga ce este in interesul copilului si de ce este astfel.
Acestea fiind scrise, ma intreb – si va intreb – de ce mai trebuie militat pt aceasta nebuna custodie comuna? Doar pt a fi stipulata in lege aceasta sintagma? Practic, instantele hotarasc rar o asemenea custodie, in tarile in care este reglementata.
Din punctul meu de vedere “custodia comuna”, care se intelege (asa rezulta din ceea ce am tot citit pe aici) prin obligarea instantelor (ca urmare a dispozitiilor legale imperative) sa stabileasca, alternativ, domiciliul copilului la cei doi parinti (nici nu e posibil: domiciliul este numai unul, restul se numeste resedinta) este aproape o… rautate practica, mai ales cand cei doi parinti locuiesc in localitati diferite. Ce face copilul? Il inscriem la doua scoli in decursul unui an scolar?
Practic, ce intelegeti prin custodie comuna? Custodie comuna inseamna ca amandoi parintii sunt obligati sa isi asume responsabilitatile fata de copil, nu sa se stabileasca… domiciliul alternativ. Tot practica instantelor (straine) ne arata ca rar se incredinteaza minorul tatalui – tot in cazuri exceptionale, ca in RO.

Nu imi place in legislatie faptul ca parintele care a primit copilul spre crestere si educare are dreptul sa plece definitiv cu acest copil si in Patagonia, fara acordul celuilalt parinte si fara ancheta sociala!

Domnule avocat,
O sursa de informare, nu stiu daca ati accesat-o sau nu este portalul pentru justitie a comisiei europene: http : // ec.europa.eu/civiljustice/parental_resp/parental_resp_gen_ro.htm. In acest site, apasand pe fiecare din steagurile tarilor membre obtineti informatii despre prevederile legale privitoare la problmeatica parinti-copii din tara respectiva.

Un proiect de lege inca nu avem. Ceea ce avem insa si urmeaza sa fie lansat este \"Pactul pentru familie\". Acest document, redactat de asociatia TATA, cuprinde principiile de modificare alegii insensul custodiei comune. Va fi prezentat opiniei publice, prezentat politicienilor si se doreste sa fie baza modificarii legii 274 in sensul custodiei comune.

Nu am ajuns inca foarte departe, dar incercam sa facem ceva, fara diletantism si sa apelam la specialisti tocmai pentru ca intregul demers al asociatiei sa nu cada in derizoriu si sa nu fie suspectat de publicitate ieftina.

O alta sursa este legea 87/2007 pentru ratificarea Convenţiei asupra relaţiilor personale care privesc copiii, adoptată la Strasbourg la 15 mai 2003. Probabil dvs, fiind avocat, cunoasteti aceasta lege. Oricum mi se pare un pas inainte fata de codul familiei. REglemeteaza in termeni mult mai putin vagi decat codul familiei.

Sa stiti ca nu e usor sa abordezi public o asemenea problema. Ati putut vedea chiar pe forum. Doamnele avocate, cand au terminat argumentele au atacat in cel mai feminist mod, d-na avocat Romascanu neferindu-se chiar sa se exprime in termeni zoologici numindu-ne, citez, \"urangutani\". Dar aste e.... si \"urangutanilor\"trebuie sa li se recunoasca drepturile nu? Sau numai maimutele urlatoare au acest drept? Sper ca d-na avocat sa aiba suficient simt al umorului incat sa nu ia personal ceea ce am scris. Sper sa inteleaga ca problema este suficient de seriosa incat sa nu fie tratata cu \"sictir\".

Remus Octavian Cimpean
asociatia TATA Cluj

Domnule Remus Cimpean,

Eu zic ca am suficient simt al umorului, dar ma tem ca l-ati ratacit un pic pe-al dvs., cel putin atunci cand ati interpretat fraza mea scrisa pentru AVLIL

romascanu a scris:

Evolutie pe naiba! Darwin era un visator. Eu inca am convingerea ca pentru fiecare fiinta care rationeaza trebuie sa te lupti cu noua urangutani.

Cuvantul fiinta de aici era al naibi de general, abolid ideea impartirii pe genuri si sexe.

Iar daca va uitati cu mai multa atentie la ceea ce am scris eu pe acest forum (nu neaparat in acest topic) veti vedea ca am taxat mult mai dur femeile "semnandu-mi" mesajele cu formula "fost copil din parinti despartiti".

Si stiti ce mai au in comun (sau mai degraba n-au) "feministele" astea doua (eu si Liliana, alias AVLIL)? Nu avem copii, domnule Remus. Nu suntem mame.

Din pricina asta, cred ca putem fi bune sfatuitoare, cel putin pentru ca nu suntem tentate la fiecare pas sa ridicam degetul pedant asupra propriei noastre, false, exemplaritati..., daca nu cumva vreo prejudecata groteasca vede in custodie/incredintare vreo problema pe care nu o poate intelege pe deplin decat cel ce are calitatea de parinte.

Eu cred ca o intelegem si noi, macar din pricina profesiei noastre. Si chiar daca profesia ocupa mult loc din persoana, omul avocat e mai mult decat o profesie!

Nici noi nu suntem vreo ... generatie spontanee. Am avut si noi, atat cat am avut, niste parinti, am trecut printr-o copilarie...
Ba, eu una, am fost si femeie divortata....prin acord si fara culpa vreunuia din noi, daca ar fi sa citim ce zice prin hartii, dar din vina mea, daca ar fi sa stabilim cinstit niste lucruri - pentru ca un copil din parinti despartiti n-are o idee prea limpede despre ce inseamna o familie si nici eu n-am facut exceptie. La 20 de ani n-am reusit sa ma comport cu primul meu barbat altminteri decat cu un pres de sters pe picioare... fiind de altfel previzibil, din capul locului, ca mai devreme sau mai tarziu urma sa ne adresam justitiei sa ne desparta pe fiecare de "necorespunzatorul" sau.

Si-n vremea cat am fost femeie divortata ori acum, maritata a doua oara, nu mi-au lipsit ....exercitiile preliminare facerii copiilor. Dar n-am mai vrut sa-i fac... Am ajuns la varsta la care inteleg multe...

Si mi-e ciuda uneori cand vad ca aproape toate cuplurile despartite si cu copii "in comun" nu sunt in stare sa vada ca din toata meschinaria si rautatea asta pe care o tot vantura intre ei (luptandu-se sa faca din copil un lucru de-mpartit) nu fac decat un venin de care nu va duce lipsa... sufletul copilului lor.

Asa ca, daca vi se pare ca in scrisul meu mai razbate cateodata un personaj sictirizant, nu neg ca mi l-am creat in trecut ca aparare si inca ma chinui sa scap de el... dar e bine de stiut de unde mi se trage...

Pana si scrisul acesta al meu de pe forum insemna ceva (intotdeauna in spatele unui sfatuitor veti gasi un om care nu si-a rezolvat inca propriile lui probleme). Am nevoie, probabil de iluzia ca odioasa "eu" e mai mult decat o porcarie de care cineva a crezut odata ca se poate detasa.

Copilul dvs. asteapta tandrete, duiosie... Astea nu sunt lucruri pentru care sa lupti (si cu atat mai putin in justitie) Pe astea poti cel mult sa le daruiesti ori sa le astepti...

In noua ani de avocatura am divortat si eu vreo cateva cupluri. Stiti ce au in comun? Nici unul n-are prin hotarare vreun program de vizita si nici unul n-are vreo problema in a pastra legaturi cu copilul lor... Sa fie din pricina ca nici macar profesional nu sunt in stare sa fac rabat la calitatea umana?

Nico, nu voi face referire decat la divorturile fara program de vizitare.
Pe unii tati nu ii intereseaza dreptul la vizitare iar altii nu stiu ca se poate sa se poate asa ceva.Cei care nu stiu la momentul divortului se afla in culpa pt ca nu discuta cu un avocat mai inainte adica nu consulta un avocat pt ca trebuie sa il plateasca (pt consultatie).
Cand afla tatii ca si-au luat teapa e deja prea tarziu.Si intra in aceasta problema actuala a negarii sau a reducerilor drepturilor de catre instante.Cam de aici pornesc problemele lor, de la lipsa de informare la momentul oportun adica la momentul procesului de divort.
Si pentru ca ulterior ii poate costa si mai mult procesul decat atunci cand e vorba de divor acestia nu mai fac nimic deoarece nu vor sa dea bani la avocati.Aceasta situatie s-a perpetuat in timp iar efectele se vad astazi.Discriminarea din partea instantelor.A ajuns sa fie vorba de un fenomen generalizat.

Nico, tatii atunci cand vin la divorturi (daca vin) intreaba pe avocatul mamei de dreptul la vizitare si avocatul mamei ii spune ca se poate ulterior rezolva aceasta problema a dreptului la vizita.Cateodata am vazut ca si instantele procedeaza in acelasi fel.Le recomanda sa deschida ulterior un proces cu privire la acest obiect.
Eu cunosc cel putin 30 de cazuri in care tatii mi-au spus aceeasi versiune cu privire la ceea ce le-au spus avocatii mamelor.
Eu nu consider vinovati avocatii mamelor ci pe tati ca nu au consultat macar un avocat pentru a cunoaste adevarul si problemele care pot surveni ulterior divortului.

Tatii de treaba sunt si ei pacaliti de aceasta aparenta inselatoare a obtinerii unor drepturi dupa procesul de divort si ignoranta lor ii costa enorm, atat in privinta timpului pierdut cat si in privinta banilor cheltuiti.
Noi avocatii stim ca ,, nemo censetur ignorare legem ,, nu insa si ei..datorita propriei ignorante...

avocat Claudiu Lascoschi

Doamna avocat Romascanu,

Mesajul dvs. dovedeste fara tagada ca in spatele avocatului exista un om. Atunci vin si va intreb, daca in spatele fiecarui avocat si judecator exista omul de ce s-a ajuns aici? Daca fiecare are dramele lui umane, multe legate de un divort, de ce din interiorul sistemului nu trage nimeni un semnal de alarma? Chiar nu vedeti, cu ochiul omului si nu al avocatului, drama parintelui (tatalui) care ramane fara copil? Chiar nu sunteti constienti, ca breasla, ca in marea majoritate a cazurilor mamele au placerea morbida sa-si regleze conturile cu tatii prin copil? Pot sa fiu de acord cu dvs ca poate tatii, fata de mame, nu sunt la fel de empatici cu copii lor, desi nu e regula (eu, de cand nu mai am copilul langa mine "nu mai functionez" si nici nu imi voi reveni niciodata) dar asta sa le dea dreptul mamelor sa nu-i lase sa-si vada copii? Si cu cat sange rece isi pun in practica multe mame, prin tertipuri de care legea nu se poate atinge, planul de razbunare. Reteta e simpla si da roade 100%: copilul sa intre in contact cu tatal cat mai putin posibil, iar tot ce e legat de tata e rau (tata e betiv, neserios, curvar, nu se tine de cuvant. De cate ori nu patesc si eu sa ma inteleg cu fetita mea ca o sun la o anumita ora iar la acea ora la telefon nu raspunde nimeni pt ca apoi fosta sa-i spuna: "vezi, tata e mincinos, ti-a promis ca te suna si nu te-a sunat") Ce lege incalca mama cand face asa ceva? Niciuna. Cum sa reactionezi ca tata? Nicicum. De ce? Pentru a nu invenina sufletul copilului. La ce se ajunge? Acumulezi si tot acumulezi durere in sufletul tau de tata. Si rezultatul? Ajungem niste "urangutani" insensibili :).

Si atunci vin si va intreb din nou: de ce trebuie sa apara tati disperati din afara sistemului ca sa bata pe la portile inchise ale justitiei? Dvs. sunteti toti acolo inauntru sistemului si presupun (poate gresesc) ca ganditi: "cine te-a pus sa divortezi, n-ai stiut ce patesti? Acum rabda!"

Remus Octavian Cimpean