Buna dimineata,
urmaresc de mult timp comentariile de pe forum iar acum indraznesc sa ma adresez si eu cu o problema care se
pare ca nu se vrea rezolvata...
In luna octombrie 2004, din motive personale am decis sa divortez de sotie.In luna ianuarie 2005 Judecatoria hotaraste incredintarea minorului(la acea data in varsta de 1 an si 6 luni) catre mama spre crestere si educare.
Nefiind de acord cu hotararea judecatoreasca(cerusem eu copilul spre crestere si ingrijire) am decis sa fac recurs la Tribunal.Dupa lungi amanari datorate necunoasterii domiciliului fostei sotii(initial locuise 2-3 luni la mama ei dupa care a disparut pur si simplu cu fiul nostru) si citarii acesteia intr-un final printr-un ziar de circulatie nationala, Tibunalul hotaraste in luna martie 2006 sa-mi incredinteze copilul spre crestere si educare.
Hotararea este redactata (din cauza volumului de munca foarte mare) abia in luna iunie 2006 in termenul legal de 30 de zile fiind atacata cu apel de catre fosta sotie.
Dupa alte cateva amanari , in luna martie 2007 Curtea de apel incredinteaza minorul spre crestere si educare fostei sotii , definitiv si irevocabil.
In perioada ianuarie 2005-noiembrie 2006 am fost pus in imposibilitate de a mentine relatii personale cu copilul meu deoarece fosta sotie nu era de gasit iar mama dansei refuza categoric sa-mi dea in vreun fel relatii despre copil ori unde s-ar afla acesta.(sau poate nici ea nu stia...)
In procesul de divort nu am cerut drept de vizita copil deoarece mi se parea a fi un nonsens fiindca in cererea de divort am cerut si dreptul de a primi copilul spre crestere si ingrijire.
Abia in luna noiembrie 2006 in urma medierilor facute de Autoritatea tutelara am reusit sa-mi vad copilul la sediul Primariei.Pana in luna iunie a anului trecutmi-a fost permis regulat sa-mi vizitez fiul la domiciliul inchiriat de fosta sotie , dupa care dintr-o data fosta sotie dispare din nou.
In perioada august 2007-ianuarie 2008 am cerut sprijinul Politiei , Autoritatii tutelare , Directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului pentru a intra din nou in contact cu fiul meu dar raspunsurile au fost similare: nu pot interveni,trebuie sa deschid un proces pentru drept vizita copil.
In luna februarie 2008 am deschis o astfel de actiune la Judecatoria din raza de domiciliu a fostei sotii.
In 26 februarie 2008 , la primul termen s-a amanat pentru neprezentare parata, s-a ordonat ancheta sociala.
La termenul urmator din 1 aprilie 2008 au amanat di nou din cauza neprezentarii paratei si lipsei raportului Autoritatii tutelare din raza de domiciliu a paratei. Am depus la dosar doua documente, de la Politie si Autoritatea tutelara care mentionau ca s-au deplasat la domiciliul ultim cunoscut unde locuieste mama fostei sotii si ca li s-ar fi comunicat precum ca ea nu cunoaste actualul domiciliu al fiicei dar ca mentine legatura telefonic iar ca fiica ei ar fi transmis ca nu doreste sa se afle unde locuieste in prezent.
La termenul din 6 mai 2008 judecatorul a amanat ca de obicei cauza(din motive!?!). Mi-a recomandat insa "parinteste" sa-mi angajez un avocat deoarece citez : "este un caz mai complicat si ar fi mai bine sa-mi angajez un avocat sa ma lumineze".
Va intreb pe dumneavoastra pe aceasta cale este intradevar un caz atat de complicat faptul ca un tata isi cere un drept natural , acela de a ramane in contact cu copilul lui ?
De ce un tata are dreptul sa-si vada copilul abia dupa ce o instanta judecatoreasca hotaraste acest lucru? pe de alta parte stiu ca am obligatia de a veghea la buna crestere si educare a lui !
De cate amanari credeti ca mai pot avea parte pana se va judeca aceasta cauza ?
Va rog din suflet parinti si fosti copii "luminati" drumul unui tata catre copilul lui...
Societatea americana nu este mai violenta decat cea romaneasca. Noi la televizor vedem cativa descreierati care intra innarmati in scoli. Insa un sot in SUA care-si maltrateaza sotia are sanse mari sa nu mai vada lumina zilei ani buni de zile. La noi fenomenul violentei in familie este cvasigeneral multi barbati considerand ca pentru bunul mers al lucrurilor este bine sa-si mai altoiasca nevasta asa preventiv si majoritatea nu patesc nimic desi comportamentul lor este de notorietate. Hai sa stopam mai intai acest comportament si apoi introducem si custodia comuna. Asta a fost un exemplu.
Mijlocul anilor 1800!?! Codul familiei in vigoare dateaza din 1953 adica din perioada comunista si a fost introdus tocmai pentru a moderniza prevederile legale de pana atunci privitoare la familie considerate prea invechite. Comunistii au foarte multe "bube in cap" insa in Romania ei au fost primii care au promovat egalitatea dintre barbati si femei. Asadar spiritul in care a fost elaborat actualul cod al familiei este cel al egalitatii dintre sexe. In 1994 odata cu semnarea de catre Romania a Conventiei Europene pentru Drepturile Omului practica judiciara in domeniul familiei a fost nevoita incet incet sa se adapteze si sa se puna de acord cu drepturile omului... Nu continui cu rationamentul pentru ca am vrut doar sa demonstrez ca problema nu este asa simpla cum pare. Se observa ca nici istoria abordarilor juridice in domeniu nu este asa simpla.
Repet intrebarea daca procesele de dreptul familiei sunt atat de inechitabile in raport cu tatii de ce Romania nu a fost condamanta niciodata in ultimi 3 ani (2006-2008) pentru incalcarea dreptului la un proces echitabil de catre CEDO in astfel de cauze. Nu cumva pentru ca nu s-au constatat incalcari ale art. 6 din Conventie.
In rest nu comentez decat ca resping veridicitatea acestor opinii pe motivele exprimate de mine in alte posturi de acest gen.
Domnule rarespopa, va impartasesc opinia cum ca in Romania violenta in familie este un fenomen raspindit. Nu inteleg insa ce legatura este intre acest fenomen si incredintarea minorilor - si de ce rezolvarea ultimei probleme ar trebui conditionata de eradicarea violentei in familie, asa cum sugerati dumneavoastra.
Pe de alta parte, proiectul noului Cod Civil recunoaste (pentru prima oara in Romania) custodia comuna si afirma ca ea este regula de aplicat in caz de divort intre parinti.
"Art. 397. – După divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel."
Prin urmare, dupa cit se pare legiuitorul intelege prin "interes superior al copilului" dreptul acestuia de a fi crescut, intr-o forma sau alta, de ambii sai parinti. Incredintarea catre un singur parinte devine astfel exceptia. Credeti ca asta e un lucru rau?
@sorincu
Am fost succint deoarece am mai avut acest gen de discutii cu alti participanti la forum pe alte topicuri si am ajuns intr-un punct mort in care fiecare repeta la nesfarsit aceleasi argumente. Fata de dumneavoastra am sa ma explic.
Am vazut ca sunteti de acord cu mine in privinta violentei in familiei. Stiti de asemenea ca principalul argument/santaj al sotilor violenti atunci cand sotia indrazneste sa deschida actiune de divort este "daca indraznesti am sa-ti iau copilul". Pentru un astfel de individ custodia comuna devine un instrument de santaj extrem de eficient. In privinta hartuirii nu mai vorbesc. Un sot divortat si gelos poate obtine prin custodia comuna pretextul ideal pentru a-si hartui fosta sotie si a o impiedica sa aiba noi relatii dupa divort. Iar exemplele pot continua. Apropo de hartuire in alte tari stiti ca in SUA daca la semafor te apropii de masina din fata la mai putin de o lungime de autoturism este interpretata automat hartuire? La noi politia nu intervine decat atunci cand lucrurile sunt grave. Trebuie sa fiti de acord cu mine ca problema nu e simpla deloc. Sigur ideea in sine e laudabila si eu sunt de acord cu ea dar in alte conditii.
Custodia comuna sau o forma a ei este inclusa in prevederile noului cod civil intr-adevar ca regula implicita. Insa ea presupune ca parintii iau hotarari de comun acord privitor la cresterea si educarea minorului. Daca insa intre parinti neintelegerile sunt cronice atunci aceasta institutie nu mai functioneaza in fapt si se va recurge la multiple interventii ale justitiei si organelor competente in materia minorilor pentru a se transa aceste conflicte. In cele din urma datorita multiplelor interventii externe instantele vor considera ca exista "motive intemeiate" pentru incredintarea unilaterala conform art. 398. Incredintarea comuna este asadar o acoperire juridica pentru doi fosti soti care inteleg sa coopereze in privinta copilului nu pentru doi soti aflat in plin "razboi". In majoritatea cazurilor de care se plang cei de pe forum nu va functiona deoarece cooperare inseamna 2 deci este suficient ca mama sa nu coopereze si custodia comuna este paralizata. Evident ca daca minorul implicat este foarte mic sa zicem 3 ani el va fi incredintat mamei chiar daca culpa ii apartine. Acum intelegeti de ce sustin ca legea singura nu rezolva problema si e nevoie de educatie inclusiv pentru mama pentru ca ea sa inteleaga cat de important e tatal in viata copilului. De educatie avem nevoie si pentru tati pentru ca si ei trebuie sa inteleaga sa-si exercite drepturile parintesti dupa divort la modul rezonabil fara sa incalce intimitatea si dreptul la viata privata a fostei sotii si a noului ei sot sau concubin.
Nu este un lucru rau ca minorul sa fie crescut si educat de ambii parinti lucru care oricum se intampla si pana acum in cazul parintilor ce intelegeau sa coopereze in acest sens. Sunt de acord ca asa este cel mai bine. Dar ce ne facem cand cei doi sunt dispusi sa arunce in razboi absolut totul caci cooperare cu forta nu se poate. Se ajunge deci la incredintarea unilaterala.
In concluzie in absenta educatiei custodia comuna va ramane o exceptie si nu regula. Degeaba legiferezi daca legile pe care le adopti nu sunt oportune. Hartia suporta orice iar legile inoportune vor ajunge la cosul de gunoi.
Noua tatilor , care ne gasim in aceasta situatie , in momentul incheierii casatoriei ni s-a spus destul de clar ca in Romania legea protejeaza mama si copilul.Deci prin casatorie am intrat de buna voie in matriarhat si binenteles in acel moment ne-am asumat un risc..
Dar sa nu disperam. Sant semnale ca se va modifica legea 274/2004 referitoare la drepturile copilului .....
pe de alta parte femeile au extraordinar de multe asociatii peste tot in lume , pe cand noi tatii santem mai individualisti ,iar, la nivel de Romania cred ca sant doar doua asociatii care ne apara drepturile.Pana la urma cred ca doar in unire sta puterea si numai printr-o forma organizata vom reusi sa schimbam legislatia privitoare la custodia copiilor.
@rarespopa
Sigur ca nu mai are rost sa reluam.
Cand ma refeream la "mijlocul anilor 1800" ma refeream la alte tari, si am specificat ca s-a preluat si la noi.
Daca o societate in care poti sa iti cumperi arma de la orice colt nu e una violenta, si "doi trei nebuni" care intra in scoli si omoara copii nevinovati, nu sunt "reprezentativi" pentru aceasta societate , si cazurile de pedofilie sunt infinit mai numeroase decat in Romania , chiar ca nu mai merita comentat.
Cat de controversata si complicata ar fi problema incredintarii in intreaga lume, se fac eforturi deosebite , zeci de studii statistici si sondaje pentru a surpinde cat mai bine interesul superior al copilului. Pe baza acestor eforturi s-a ajuns la concluzia foarte bine argumentata stiintific ca, interesul copilului este sa fie crescut de ambii parinti.
Chiar daca am fi deacord ca acesta este interesul copilului, la noi nu se poate introduce , pentru ca suntem o societate cu mult prea "violenta" ca sa acceptam o asftel de lege.
Cat despre razboiul dintre parinti, intretinut cu concursul sistemului de parintele protejat, am spus-o si o repet , acesta este descurajat de sistem in tarile in care chair se tine cont de interesul superior si nu de prezumtii false de dragul de a justifica incredintarea unica.
Un judecator este capabil sa isi dea seama ca un parinte nu doreste intelegerea din rea credinta, si atunci nu il va "premia" pe acel parinte cu incredintarea ci dincontra, se poate ajunge ca nici custodia comuna sa nu o primeasca acel parinte, si in timp drepturile lui sa fie limitate. Nu vorbim de cazul in care din motive intemeiate nu i se poate incredinta copilul celulilalt parinte, ci de cazul in care acesta demonstreaza responsabilitate grija si afectiune fata de copil , si actioneaza ca atare, cu toata ferma opozitie a celuilalt parinte.
Asa cum am mai spus si am dat si exemple sunt tari in care criteriile de apreciere ale intersului superior sunt legiferate.
Pentru ca plaja de apreciere a acesto criterii nu este "imensa" , si drept dovada stau si motivarile instantelor de la noi. Am citit zeci de motivari in care instantele incepeau asa "in aprecierea interesului superior al copilului se tine cont de..." , iar marea majoritate , covarsitoare , fara nici un dubiu, sfarsesc printr-un singur criteriu "la aceasta varsta copilul are nevoie de afectiunea mamei".
Si eu consider ca discutia nu mai are rost.
Dar pentru tatii interesati de ce se intampla pe alte meleaguri, cum inteleg judecatori interesul superior al copilului, cum se face distinctia intre prezumtia de incredinatare catre mama si intersul copilului , ce eforturi se depun pentru a incuraja prezenta ambilor parinti in viata copilului (nu neintelegerile artificiale) , care este mentalitatea judecatorilor si a societatii relativ la aceste aspecte, cum sunt legile , le pot pune la dispozite tone intregi de materiale.
Cine vrea sa se informeze dincolo de orice cuvinte bine alese , poate sa o faca.
Eu am facut-o si de aceea consider ca discutia prin care incercam sa gasim motivari a ceea ce se intampla acum in Romania nu mai are nicio justificare pentru mine.
Dar poate ca eu gresesc, asa ca ii invit si pe ceilalti tatici sa se documenteze.
Si reluam discutia dupa.
@rolian_1
Mie ofiterul starii civile mi-a spus altceva. Sau poate ca eram eu prea "visator" in acel moment.
Insa este adevarat ca, actualul cod al familiei, introdus de comunisti in spiritul "egaliatati" intre femeie si barbat are o asemenea prevedere.(art 1 alin 2 "Statul apara interesele mamei si copilului....")
Actuala lege 272/2004 este inaplicabila. Am mai aratat ca este folosita de instante doar pentru a justifica "relatiile personale" la care are dreptul tatal.
Un exemplu : art 15 din aceasta lege specifica "In sensul prezentei legi, relatiile personale se pot realiza prin.... ".
Marea majoritate a hotararilor judecatoresti in materie fac trimitere doar la punctele b) si c) din acest art 15.
Care oricum se aplicau si fara aceasta lege.
Am gasit o motivare in care un tata a cerut in stabilirea relatiilor personale cu minorul sa isi viziteze copilul la institutiile de invatamnt. Cererea i-a fost respinsa cu motivare din partea instantei "nu exista o asemenea prevedere legala..."
Cu alte cuvinte vizitarea copilului la institutii de invatamant nu se poate obtine direct dintr-un proces de incredintare fiind considerata ca "implicit" inclusa in "relatiile personale" la care are tatal dreptul. Si daca tatal, asa cum se intampla in multe cazuri este obstructionat in a-si vizita copilul la aceste institutii, nu are decat sa apeleze iar la instanta printr-un alt proces care nu are legatura cu incredintarea, doar pentru faptul ca in procesul de incredintare nu a putut sa obtina asa ceva.
avocatnet.ro explicăm legislația
rarespopa, utilizator
petre liviu