Refuzul autentificarii declaratiei de renuntare la mostenire de catre notar

@Themis

Cred că ați mers prea departe. :)
Nu cred că milika și-a pus problema celor două prezumții pe care le-ați invocat.
Îndoielile mele în această privință s-au născut atunci când am văzut postarea prin care se cita dintr-o carte de drepturi reale.

După părerea mea lucrurile sunt clare.
Sezina ca instiuție produce efecte și are sens doar pentru moștenitori, iar moștenitorii dobândesc această calitate doar după acceptarea moștenirii - tacită sau expresă.

adica mostenitorii care exercita o posesie fara acte de acceptare expresa sau alte'acte' care sa valoreze acceptare nu sunt mostenitori

si apoi orice eveniment valorand acceptare tacita presupune o exercitare a dreptului de proprietate...in care-i inclusa si posesia

eu nu zic ca am dreptate neaparat

:magic:


comportamentul de proprietar ca si atitudine ce valoreaza acceptare tacita presupune posesia- SEZINA...am scris asta mare ca sa vada si themis:)

per a contrario mostenitorul care e sezinar trebuie sa probeze ca nu a avut vreodata posesia si ca-i strain..

altfel intram in sfera acceptarii sun beneficiu de inventar...si sezina devine desueta dupa cum ne da copy/paste themis:D

Patrick_ a scris:

milika a scris:

sezinarul trtebuie sa probeze contrariul...respectiv ca nu a acceptat...altfel el, in puterea legii are posesia cu toate atributele

Adică să înțelegem din acest raționament că, unul dintre descendenții celui care lasă moștenirea, care nu are nici o treabă cu patrimoniul succesoral și pe care practic nu-l interesează moștenirea respectivă (este plecat de exemplu din țară), va fi declarat moștenitor dacă nu face dovada faptului că nu a avut nimic de a face cu posesia la care este îndreptățit prin dreptul de sezină pe care-l are?

Sau de exemplu unul dintre descendenții celui care lasă moștenirea, știind că pasivul succesoral depășește activul nu are de gând să accepte moștenirea și rămâne în pasivitate (fără să facă vreun act de renunțare însă). În acest caz va trebui să-și dovedească „pasivitatea”, iar în caz contrar va fi declarat moștenitor?

După părerea mea, raționamentul citat mai sus nu prea conduce la un rezultat care să fie conform cu efectele avute în vedere de legiuitor în ceea ce privește la instituția sezinei.

Ca și în vechea reglementare, de esența sezinei este faptul că moștenitorul sezinar nu mai trebuie să fie pus în posesie în ceea ce privește cota sa de bunuri din masa succesorală ce-i revine după ce dobândește calitatea de moștenitor, deoarece are posesia de drept a acelor bunuri.
Însă înainte de acceptarea moștenirii (tacită sau expresă) toți sucesibilii - sezinari sau nesezinari - sunt priviți exact la fel.

uite ca avem si sah-mat:)

intr-o actiune avand ca obiect dezbatere suuccesiune putem avea si un capat de cerere cum ca cutarescu, descendent, e strain de succesiune, este?

ce probe facem pe acest capat de cerere?
si mai ales de ce ar trebui incuviintate?

:)

ma gandeam de ce furtul din averea defunctului nu-i infractiune! voi ce ziceti?

acceptarea tacita este si a fost asimilata cu actele de dispozitie...iar posesia nu a fost catalogata ca fiind "act de dispozitie":rolleyes:

milika a scris:

intr-o actiune avand ca obiect dezbatere suuccesiune putem avea si un capat de cerere cum ca cutarescu, descendent, e strain de succesiune, este?

Adică prin acel capăt de cerere se solicită instanței să constate că persoana respectivă nu a acceptat succesiunea.

În acest caz ne aflăm în prezența unei excepții de la regula potrivit căreia sarcina probei revine celui care face afirmația, deoarece se solicită dovedirea unui fapt negativ general, (faptul că pârâtul nu a acceptat succesiunea) iar aceste fapte nu se pot dovedi decât prin imposibilitatea dovedirii de către partea adversă a contrariului, adică a unui fapt pozitiv concret.

Deci, independent de obiectul cauzei - stabilirea calității de moștenitor a pârâtului - sarcina probei va reveni acestuia în acest caz, iar dacă acesta va dovedi acceptarea, reclamantul va pierde.
În caz contrar, adică dacă pârâtul nu va putea dovedi acceptarea printr-un act sau fapt dintre cele arătate, cererea reclamantului se va considera întemeiată.

Deci situația aceasta este exact inversă celei în care spuneai că avem o prezumție de acceptare în favoarea sezinarului care va trebui să dovedească de fapt că nu a acceptat.
De fapt sezinarul (sau oricare alt succesibil) nu va trebui să dovedească faptul că nu a acceptat prin acte sau fapte de dispoziție ci va trebui să dovedească exact faptul contrar, adică acceptarea moștenirii.

Întradevăr că discuția a devenit destul de tehnică.

Totuși trebuie avut în vedere și acest aspect al sarcinii probei în cazul faptelor negative generale, în sensul că niciodată nu va fi posibil ca cineva să dovedească astfel de fapte (de exemplu o persoană nu va putea dovedi nicicum că nu a fost niciodată într-o anumită localitate, exact la fel cum nu va putea dovedi că nu a acceptat o succesiune). În aceste cazuri sarcina probei este răsturnată, iar partea adversă va trebui să dovedească un fapt concret și pozitiv, dacă vrea ca acțiunea reclamantului să fie respinsă.

Deci nu reclamantul va trebui să dovedească neacceptarea de către pârâtul sezinar ci acesta va trebui să dovedească acceptarea.
Dacă pârâtul sezinar e întradevăr neinteresat de acceptarea moștenirii va recunoaște pretențiile reclamantului. În acest caz acțiunea nu prea mai are nici un rost.