milika a scris:
sezinarul trtebuie sa probeze contrariul...respectiv ca nu a acceptat...altfel el, in puterea legii are posesia cu toate atributele
Adică să înțelegem din acest raționament că, unul dintre descendenții celui care lasă moștenirea, care nu are nici o treabă cu patrimoniul succesoral și pe care practic nu-l interesează moștenirea respectivă (este plecat de exemplu din țară), va fi declarat moștenitor dacă nu face dovada faptului că nu a avut nimic de a face cu posesia la care este îndreptățit prin dreptul de sezină pe care-l are?
Sau de exemplu unul dintre descendenții celui care lasă moștenirea, știind că pasivul succesoral depășește activul nu are de gând să accepte moștenirea și rămâne în pasivitate (fără să facă vreun act de renunțare însă). În acest caz va trebui să-și dovedească „pasivitatea”, iar în caz contrar va fi declarat moștenitor?
După părerea mea, raționamentul citat mai sus nu prea conduce la un rezultat care să fie conform cu efectele avute în vedere de legiuitor în ceea ce privește la instituția sezinei.
Ca și în vechea reglementare,
de esența sezinei este faptul că moștenitorul sezinar nu mai trebuie să fie pus în posesie în ceea ce privește cota sa de bunuri din masa succesorală ce-i revine după ce dobândește calitatea de moștenitor, deoarece are posesia de drept a acelor bunuri.
Însă înainte de acceptarea moștenirii (tacită sau expresă) toți sucesibilii - sezinari sau nesezinari - sunt priviți exact la fel.