@rarespopa:
Despre ce fel de dependenta vorbiti? Fizica , morala , materiala, afectiva? . Eu incercam sa va arat ca dependenta precum si atasamentul si orice tip de relatie doriti dumneavoastra , nu se creeaza intre copil si mama doar prin actul miraculos al nasterii. Ci se formeaza incet - incet in timp datorita unei stari de fapt , care uneori , din diferite imprejurari se formeaza fata de tata si nu fata de mama. Ce se intampla in aceste cazuri daca se ajunge la divort???? Sufera enorm copilul. Pana nu treceti primtr-o asemenea experienta (nu va doresc acest lucru!) sa vedeti cu propii ochi suferinta propiului copil, nu veti realiza adevarata drama din aceste cazuri.
Deasemeni mai incercam sa va arat unitatea de masura diferita folosita de instante in judecarea aceleiasi stari de fapt.
De curand s-au facut publice pe internet toate hotararile judecatoresti date de curtile de apel. Daca aveti curiozitatea sa le cititi veti observa ca , din nici o motivare nu lipsesc experesii de genul "la aceasta varsta afectiunea copilului fata de mama..." sau "puternicul atasament fata de mama...." . Asa cum am mai aratat , aceste argumente sunt adevarate pietre de incercare pentru tati, orice alt criteriu de apreciere a interesului superior al copilului , se pierde in umbra afectiuni si atasamentului. Aceste aspecte sunt negate cu vehementa de instante doar cand avantajeaza tatal. Se ajunge pana acolo incat la limita instantele sa motiveze sec "mama prezinta garantii morale si materiale" si are copilul. Ce "prezinta" tatal nici nu conteaza , pentru ca el dispare din motivare.
Nu inteleg cum poti sa "ramai parinte" cand iti vezi copilul doar 48 de ore la 2 saptamani, uneori chiar la trei ...si cum sa te implici in cresterea si educarea lui cand legea iti interzice asta???? . Ai doar drept de supraveghere , cu care oricum nu poti sa faci nimic. Daca supraveghezi si observi ca trebuie schimbat ceva , ajungi tot la instante . Adica nu ai facut nimic.
Intre teorie si practica este o mare diferenta. In teorie, nu trebuie sa facem greseala sa confundam instantele cu divinitatea, in practica legea o face defapt mama, care devine Dumnezeu pentru propiul copil, pe care il trateaza ca pe un bun propriu. Se ajunge de foarte multe ori la un abuz din partea mamei, abuz foarte bine mascat de sistemul din care fac parte si instantele. Si nu trebuie sa fii divin ca sa incerci sa intervii in evitatrea unui asemenea abuz. Instantele insa, musamalizeaza orice abuz al mamei, iar interesul superior al copilului se transforma in interesul superior al mamei.
In ceea ce priveste distracita si educatia , tot cu titlu de exemplu am incercat sa va arat ca , acesta este modul in care instantele incearca sa explice atasamentul nu fata de unul dintre parinti, ci numai si numai fata de tata , pentru ca fata de mama este implicit si nu trebuie explciat sau motivat.
Se ajunge pana acolo incat dupa o respingere categorica a unui probatoriu complex, prin care tatal doreste sa demonstreze situatia de fapt care a facut posibil ca atasamentul afectiunea , dependenta , cum vreti sa o numiti dumneavoastra , sa avantajeze tatal, instantele sa motiveze cu "poate... si....probabil...de aceea s-a ajuns aici".
Despre "refuzul tatalui de a divorta"....imi pare rau ca trebuie sa va contrazic....tarim in Romania nu in Germania. In Romania divortul se obtine foarte usor. Este suficient sa te duci la un avocat si sa ii spui "eu vreau sa divortez , ca m-am saturat de culoarea ochilor partenerului, nu am altceva sa ii reprosez dar vreau pe cineva cu ochii mai deschisi" , si si avocatul te va invata si indruma astfel incat sa obtii divortul din nimic. Opozitia partenerului, nu va face decat sa transforme divortul intr-un razboi inutil a carei finalitate va fi aceiasi. Cititi toate postarile domnilor avocati de pe acest forum si veti vedea cata dreptate am. Mai mult decat atat daca acest razboi este intretinut de "tatal care se opune" , acest lucru nu va fi apreciat de instante, din contra , tatal va fi vazut ca un luptator, care pune razboiul mai presus decat copilul. Inca un motiv sa nu ii fie incredintat.
Despre cat cerem de la unul sau celalalt sot, am incercat sa va arat ca, daca un sot se simte protejat de sistem, va face tot posibilul sa profite de aceasta protectie, din considerente pur personale care nu au nici o justificare la nivelul copilului. Si cine si ce sa ii ceara acelui sot?????? Se simte protejat si va actiona in consecinta. Se va opune oricarei intelegeri, pentru ca intelegerea intre doua parti nu poate fi decat bidirectionala, si mai mult decat atat, stie ca prin provocarea de neintelegeri va avea de castigat . Ce paote sa faca celalalt parinte care nu este protejat, oricat de mult si-ar dori intelegere? Nimic absolut nimic! poate doar sa astepte divinitatea sa faca dreptate.
Domnul Kennso are dreptate, daca o societate cade deacord ca invariabil copilului ii este mai bine langa mama, trebuie legiferat acest aspect. Toate razboiaele, comparatiile intre divinitate si instante , greselile pe care le fac justitiabili care nu inteleg esenta unui sistem juridic , ar fi elegant evitate.
Poate nu la fel de elegant ca in alte tari civilizate, care au inteles de mult importanta si rolul pe care trebuie sa il joace fiecare parinte in viata copilului, si si-au adaptat legislatia astfel incat acest lucru sa fie posibil fara avantajarea unuia dintre parinti. Pentru ca , avantajarea unuia dintre parinti duce inevitabil la abuzuri.
Desigur ca mai avem mult pana sa ajungem acolo...dar incet incet....
Din pacate cele aratate de Custodie comuna sunt adevarate.
Instantele apreciaza in mod gresit faptul ca tatal daca are dreptate si se lupta pt exercitarea drepturilor minorului este privit cu neincredere fara niciun motiv plauzibil sau rezonabil.
Si ceea ce este cel mai grav este faptul ca nici nu sunt lasati sa-si dovedeasca sustinerile pe baza de probe.De aici apar si problemele legate de incalcarea dreptului la un proces echitabil.
Chestiunea cu atasamentul minorului fata de unul dintre parintii sai nu imi pare o exagerare daca acesta exista in ceea ce priveste minorul.
Problema stranie apare acolo unde daca minorul este mai atasat fata de tata decat fata de mama ( ceea ce nu este imposibil) instantele dau motivari la un mod relativ nesustinut.In astfel de cazuri, din cate am observat, instantele nu mai motiveaza despre afectiunea morala a minorului ( intrucat aceasta exista in privinta tatalui) ci, motiveaza altfel.
Este criticabil a se proceda asa intrucat e clar ca mamele castiga incredintarea tocmai pe atasament, iar tatii chiar si in caz de atasament sa piarda dataorita faptului ca minorul ar avea o varsta sub 3,4 sau 5 ani.Si mai criticabil este faptul ca, daca tatal se poate ocupa de minor in bune conditii si se dovedeste macar acest lucru si exista si acel atasament moral al minorului care da marele castig de cauza mamelor nu pot sa nu ma intreb care mai este diferenta dintre mama si tatal minorului.
Adica in ce mai consta diferenta dintre cei doi parinti?
Singura ipoteza in care mama ar putea castiga neconditional ar doar aceea in care minorul este la varsta alaptarii.In rest, in celelate cazuri comoditatea sau lipsa intentiei instantelor de dreptul familiei de a administra cu adevarat probe ( si nu in mod formal pt ca asa cere legea), probe cerute de parti care au acest drept ( nu doar de a cere, ci de a si le administra intrcat in acest sens se solicita), constituie o veritabila inechitate.
Cat priveste o motivare a instantei in sensul ca ambele parti au dreptul la aceleasi probe invocandu-se dreptul la egalitatea armelor reducandu-se probele la numarul de probe pe care le are mama minorului constituie o interpretare total eronata a art 6 din CEDO.:(
Principiul egalitatii armelor priveste dreptul ca cealalta parte sa beneficieze de acelasi probatoriu ca si partea care solicita prima un probatoriu.Adica sensul acestui principiu al egalitatii armelor nu este in sensul reducerii probelor pana la absurd in scopul de a se ajunge la o judecata stricat formala intrucat in mod vadit in acest caz este favorizata mama minorului.
Daca o parte are un numar de probe concludente, pertinente si utile, iar instanta reduce numarul acestora pentru motivul ca mama nu are atatea probe, deja se incalca dreptul la un proces echitabil.Ma refer in mod special la cazul in care probele nu sunt neaparat de acelasi gen ( adica nu la situatia in care se cere audierea la 10 martori).
Din pacate se pare ca jurisprudenta CEDO nu este bine inteleasa in practica judiciara a instantelor de dreptul familiei intrucat nu se fac astfel de aparari in aceste procese.Culmea este ca in motivarea cererii mele invocam tocmai art 6 parag 1 din CEDO cu privire la dreptul la un proces echitabil, dar instanta nu a vazut intrucat nu a apucat sa citeasca deoarece a avut o stare de iritare instantanee si nu a crezut nimic...
Nu ma pot referi la toate instantele de dreptul familiei ca nu ar intelege principiul egalitatii armelor, dar este incredibil ca se poata intampla asa ceva, chiar si in mod izolat.
Jurisprudenta CEDO care se poate invoca nu este numai cea in care Romania s-a judecat la Curtea Europeana, ci cea in care alte parti ale conventiei au pierdut...
Dar, e greu sa studiezi atat de mult...
avocat Claudiu Lascoschi
Am tras citeva concluzii din aceste postari de mai sus ,sustin punctele de vedere exprimate atit de clar si explicit ce reflecta elocvent conditia de tata in fata justitiei . Vin sa complectez aceste opinii,cu drama personala privind exilarea copilului meu in Spania .
Iata domni judecatori spanioli in urma cu 5 ani al caror prezumtii imaginare se aflau in capul lor ignora orice drept de a avea un proces echitabil in justitia spaniola ,ma obliga fara vre/o motivatie sau delict sa/mi vizitez copilul de 4 ani la sediul politieiMadrid privati de libertate, vizite ce au durat timp de un an. M/am inbolnavit aici traind drama urmind tratament cardiac .Nu mi/a fost destul 4 ani de ascunderea minorului fara la aceasta drama din strainatate se mai adauga acum dupa un an o alta drama a justitiei romane ce incredibil imi respinge cererea de vizitare minor in Romania odata cu schimbarea domiciliului si loc munca in tara .De un an de zile nu mi/am vazut deloc copilul. Ultima data cum spuneam l/am vazut la politia din Madrid .In prezent sunt un tata fara drept de vizita ,adica desigur ca drepturile mele exista dar respinse si in Spania si in Romania .Justitia spaniola suspenda dreptul de vizita a minorului in Spania odata cu venirea mea in Romania iar in Justitia Romana mi se respnge cererea de vizita formulata .
Ce sa mai vorbim de interesul major al minorului , drepturile fundamentale ale omului devin in cazul meu o ridicula exceptie
Din postariile si cazurile discutate de dumneavoastra constat ca mamele aparate de sistem de toate abuzurile rezuma interesul major al minorilor in majoritatea cazurilor in interesul major al mamelor ce astfel se cred Dumnezeu , judecatorii se cred Dumnezeu limitindu/se la prezumtii din capul lor ignorind aplicarea legii dupa probe, iar cele mai multe cazuri printre care si incredibilul caz al meu devin drame nationale . Responsabili nu exista.
Copilul devine o drama sau nimic .Un cerc vicios intr/un dialog al surzilor cu tatal crucificat .
Dupa cum am expus cazul va rog sa/mi sugerati o solutie daca stiti ca exista deoarece eu am epuizat practic legal orice demers .
Ce pot sa mai pierd in lupta aceasta inegala cu cele doua sisteme poate chiar titlu de DREPTUL NATURAL DE TATA .Sunt gata sa lupt in continuare cu riscul de ami vinde casa sau chiar si sireturile de la pantofi ,neglijindu/mi sanatatea pentru un zimbet a fiului meu cind ne vom vedea in libertate .Nu voi inceta lupta oricit ma vor umili pina cind odata aceste doua sisteme de justitie vor intelege ca un tata nu i se poate lua dreptul la demnitatea de a fi TATA.
Buna ziua , sunt in aceeasi situatie de tata fara drepturi si mie teama de ziua in care judecatorul va hotari incredintarea copilului ...
Deocamdata nu vreau sa fac publica povestea , pentru a nu influenta pe nimeni , dar voi reveni cu date cit de curind , vroiam doar sa reamintesc ca tatii nu au nici o sansa in ceea ce priveste incredintarea copilului . Este o mare suferinta si un adevar crud trait de noi : tatii fara drepturi .
Am sa incerc sa raspund tuturor problemelor ridicate dar mai intai trebuie sa va spun ca am fost in trecut intr-o situatie asemanatoare cu a dumneavoastra, am asistat si la altele, iar in prezent am un proces la CEDO intr-o alta materie dar privind incalcarea art 6 al 1 din Conventie. Trebuie deci sa acceptati ca cel putin intr-o oarecare masura vorbesc in cunostiinta de cauza.
Inainte de a incepe sa va raspund am sa va prezint pozitiile de pe care am pornit in discutia de fata:
- nu am facut consideratii asupra cazurilor dumneavoastra practice ci am discutat "in abstracto" asupra principiilor;
- doresc sa fiu pe cat posibil echidistant fata de cazurile practice prezentate aici pentru ca nu am auzit si parerea partii adverse si in general dincolo de buna credinta cu care va creditez nu obisnuiesc sa iau de bun tot ceea ce mi se prezinta, asta nu insemna ca sunt insensibil;
- nu am pornit nici un moment de la ideea ca instantele romanesti sunt perfecte dar nici nu presupun ca sunt tampite din start cu atat mai mult cu cat din cazurile de fata lipseste cealalta parte care are poate argumentele ei;
- nu sunt feminist (ar fi culmea) dar nici nu consider ca tatii sunt niste victime innascute cu chip de ingeri;
- consider ca intr-o asemenea materie a divorturilor si incredintarii minorilor nu exista vinovatie unilaterala, ambi soti sunt vinovati evident ca nu in egala masura;
- nu cred in sintagma de tata ideal si nici in cea de mama ideala de aceea consider ca este greu de arbitrat privitor la calitatea de parinte;
- nu postez pentru a lua apararea mamelor sau pentru a-i necaji pe tati insa cred ca situatia trebuie prezentata realist fara a ne lasa dusi de valul pasiunilor pe care dealtfel le consider indreptatite;
- nu am zis nici un moment ca este corect ceea ce se intampla ci doar am incercat sa va arat care sunt justificarile (evident in opinia mea).
Sa trec la subiect:
@kenso: Nu trebuie sa va cereti scuze este doar o discutie dupa parerea mea interesanta. Doamne fereste sa ia autoritatea tutelara proble si sa ne judece niste pesoane fara pregatire juridica. Oricum in tabara autoritatii tutelare cred ca exista mai mult incompetenta si mai putina obiectivitate decat in cea a justitiei, asa cum este ea schioapa.
Am incercat sa va spun mai inainte de ce justitia este limitata si de ce este greu sa faci cu adevarat dreptate in problema asta. Consider ca plecati de la o premisa gresita atunci cand calificati justitia tampita din start cu privire la problema aceasta. Cazul nu este deja pierdut pentru tata insa porneste de pe o pozitie defavorabila, dar asta nu este vina justitiei. Tatal poate rasturna aceasta prezumtie dar numai daca prezinta dovezi serioase ca mama ii face rau copilului, nu ca este el mai bun, sau ca-l instiga impotriva lui. A-i face rau inseamna lucruri grave, ce pot fi probate si s-au intamplat in mod repetat deci nu sunt doar accidente. Dependenta copilului fata de mama este clar innascuta si dovedita stiintific (daca doriti fac efortul de a cauta documentatie in limita timpului disponibil). Martor al dependentei sta "cordonul obilical", apoi necesitatea de a fi alaptat, apoi prevalenta comunicarii nonverbale dintre mama si copil (demonstrata atat la oameni cat si la animale), apoi rolul mamei in educatia primara (mersul, vorbitul, problemele copiilor, bolile, etc). Evident ca dupa primi ani de scoala dependenta copilului de mama se apropie de cea fata de tata. Aceste realitati stiintifice nu pot fi ignorate de instante chiar daca in anumite cazuri mama da dovada de o indolenta crasa. De aceea lucrurile de acest fel sunt numite prezumtii relative. Ele pot fi rasturnate dar cu un efort considerabil si doar in cazuri in care ele sunt combatute cu probe de o fora mai mare decta prezumtia. Chiar daca va dau dreptate in cazurile dumneavoastra practice nu pot inlatura necesitatea acestei prezumtii deoarece ea corespunde unei realitati general valabile. Este foarte simplu sa ignori realitatea "din pix" si sa zici ca ma si tatal sunt egali la varste mici insa acest lucru ar duce la abuzuri mult mai mari ca intindere si gravitate decat cele prezentate de dumneavoastra aici, Nu stiu daca am fost suficient de expresiv nu este vorba aici de a alege intre bine si rau ci intre mai rau si mai putin rau. In ambele situatii si cu prezumtie si fara ar exista nedreptati unele chiar strigatoare la cer insa in cazul fara prezumtie ar exista mai multe si mai grave inclusiv fata de copil.
O alta problema ridicata a fost cea a atasamentului. Am explicat ca ea este o stare psihologica interioara (subliniez interioara) cu un pronuntat caracter subiectiv. Interesul superior al copilului nu se confunda cu atasamentul. In ciuda audierii unor martori sau a altor probe care sa arate ca un copil de 3 ani se exterioarizeaza mai efervescent fata de tata si mai putin fata de mama nu poti stabili cu certitudine ca este spre binele copilului sa stea cu tatal si nu cu mama. Exista cazuri in care preferinta copilului era evidenta fata de mama si aceasta ii punea in pericol viata prin neglijenta. Cred ca exemplul de fata este edificator. Nu poti opune deci la astfel de varste dependentei obiective a copilului fata de mama preferinta emotionala a acestuia fata de tata. Gradul de obiectivitate a celor doua este clar diferit. In cazul acesta martorii, celelalte probe, psihologul care sa ateste atasamentul emotional al copilului sunt irelevante. Cu totul altceva este ca un minor de 10 ani sau mai mult cu un discernamant net superior copilului de 3 ani aproape lipsit de ratiune cognitiva complexa sa exprime in mod nemijlocit atasamentul fata de tata, nu prin parerile altora subiective sau prin aparenta. Se si vede dealtfel din practica judiciara ca exista mult mai multe incredintari catre tata dupa 10 ani. Nu avem ce face domnilor trebuie sa acceptam realitatea asa cum este sau ii dam judecatorului puterea mistica de a decide prin arbitrariu care dintre parinti este mai bun sau mai rau fara a se baza pe dovezi obiective.
Nu uitati ca la infatisarea in fata instantei mama in privinta cererii de a fi deposedata de copilul ei este aparata de buna credinta, o alta prezumtie o sa ziceti nedreapta. Asta nu inseamna ca tatal este din start vinovat insa va trebui sa rastoarne prezumtia dependentei si a bunei credinte prin probe obiective. Daca se apuca sa probeze atasamentul emotional, fata de copilul de 3 ani sa zicem este normal sa i se respinga inclusiv mijlocul de proba. Cand prezinti mijloacele de proba nu intamplator esti intrebat "ce vrei sa demonstrezi prin acest" mijloc de proba.
Exemplific: Daca raspunzi "vreau sa arat ca acest copil de 3 ani este mai atasat de mine decat de mama" este normal sa ti se respinga proba respectiva din start pentru ca este irelevant. Daca insa zici "vreau sa arat ca acest copil de 3 ani este maltratat de catre mama lui" trebuie sa fi nebun ca judecator sa respingi probatoriul.
Atentie mijloacele de proba sunt acceptate doar daca cel ce le invoca dovedeste ca sunt de natura a fi determinante in solutionarea cauzei altfel putem vorbi de utilizarea abuziva a mijloacelor procedurale. Acest lucru nu reprezinta o incalcare a dreptului la un proces echitabil.
Mai mult probele pe care le aduceti trebuie sa releve o situatie suficient de grava si perpetua (nu accidentala) pentru ca pe lumea asta nu exista parinti perfecti deci orice parinte mai face si greseli si mai este uneori si neglijent sau nedrept cu copilul sau. Cand il judeca pe tata instanta nu il trateaza ca pe un parinte ideal in raport cu care mama are defectele x si y ci pleaca de la premiza ca este si el predispus unor imperfetiuni moderate. De asta am spus ca situatia trebuie sa fie suficient de grava si sustin acest lucru in continuare. Daca incredintezi copilul de 3 ani tatalui si la 5 zile dupa printr-un accident se inneaca iar tatal nestiind cum sa procedeze nu reuseste sa-l salveze? Apropo de acest aspect nu am vazut niciodata pana acum desi sunt convins ca exista tati care sa se descurce in situatia asta; de fiecare data mama a rezolvat problema printr-un simplu gest. Ma intelegeti acum de unde provine neincrederea instantelor? Din practica.
Domnii judecatori isi fac treba in masura in care o pot face asumandu-si si riscul de a gresi de aceea judecatorii nu pot fi trasi la raspundere pentru solutiile date decat in cazuri extrem de grave si multiple. Ei sunt la fel ca si noi toti oameni si se apara in demersul lor prin probe si prezumtii care sunt susceptibile in mai mica masura sa fie contestate/relativizate. Din acest motiv am zis eu ca raspunderea este a parintilor nu a judecatorilor. Parinti trebuie sa stie ca atunci cand au ajuns in fata instantei pentru a "imparti" copilul batalia este deja pierduta pentru oricum faci tot rau este. Lupta trebuie dusa inainte si detaliez pentru ca inainte nu am facut-o si am fost inteles. Viitorul tata trebuie sa stie ca este raspunderea lui fata de copil sa procreeze doar atunci cand este sigur ca femeia aleasa intruneste toate calitatile necesare unei mame responsabile. Apoi nu pot accepta ideea ca tatal a trait alaturi de sotia lui atatia ani fara sa stie ce poama este decat in mod exceptional. Oricum vorbim aici de raspunderea de a face copii cu cine prezinta incredere si nu la intamplare apropos de dreptul natural. Si alternetiva este adevarata adica aceeasi raspundere o are si mama. Haideti sa nu ne mai plangem si sa ne purtam crucea fara sa aruncam vina si raspunderea in carca justitiei decat atunci cand se justifica sa o facem.
Am observat ca in ultima vreme romanul apeleaza la justitie mai des decat la prosop neintelegand ca justitia este un instrument de transare a conflictelor in scopul mentinerii ordinii sociale. Echitatea si binele trebuie sa domine actul de justitie dar ele sunt niste deziderate de care ne putem cel mult apropia. Dreptatea absoluta nu ii este accesibila omului indiferent cat de bine pregatit este sau cat de bine intentionat este. De aceea trebuie sa facem ce ne sta in putinta se ne rezolvam problemele intre noi si doar in mod exceptional sa apelam la justitie. Nu cereti judecatorului sa se sacrifice pentru noi, are si el viata lui si are dreptul de a face doar acele eforturi rezonabile pentru a transa o problema. Restul raspunderii ne apartine. Daca am ajuns la divort este clar ca undeva am gresit si noi.
@custodie.comuna: Unele probleme le-am atins deja mai ales cu privire la probatoriu. Privitor la refuzul tatalui de a divorta va citez primul aliniat al art. 38: "Instanta judecatoreasca poate desface casatoria prin divort atunci cand, datorita unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt grav vatamate si continuarea casatoriei nu mai este posibila."
Deci instanta poate dispune desfacerea casatoriei prin indeplinirea concomitenta a 3 conditii dintre care cel putin una nu este indeplinita daca tatal in calitate de parat afirma ca el accepta sa traiasca cu reclamanta si in conditiile date. Pentru ca nimeni nu poate divorta doar din culpa proprie nici un judecator sanatos la cap nu poate incalca legea si sa dispuna divortul impotriva opozitiei exprese a tatalui care nu se face vinovat de nimic. Daca in continuare sotia incearca sa forteze lucrurile dedanduse la fapte grave sotul poate chema politia, vecinii, etc obtinand acele dovezi irefutabile si obiective prin care sa demonstreze ca mama face rau copilului si astfel sa rastoarne prezumtia de dependenta. Aici se inscrie si refuzul mamei de a permite tatalui in absenta divortului sa aiba contact cu copilul, parasirea domiciliului cu copilul fara acordul tatalui care in anumite conditii sunt fapte penale. Cand tatal consimte la divort se considera ca-si asuma si consecintele inclusiv posibilitatea de a nu mai fi alaturi de copilul sau. O sa spuneti ca nu poti sta alaturi de o femeie imorala care te inseala dar asta este o realitate careia trebuie sa ii faceti fata pentru unscop mai nobil. Sau orgoliul este mai puternic? Nimeni nu poate rezolva problema mai bine ca tatal si/sau mama. Legiuitorul a lasat sotilor acest instrument coercitiv de a-l obliga pe celalalt sot sa coabiteze in continuare si de a-l accepta pe celalalt sot neconditionat langa copilul sau. Vedeti legea ne apara interesul parintesc dar nu la modul absolut, trebuie sa dam si noi ceva.
@stefanspania: Cazul dvs. este extrem de complex continand si probleme de drept international si in consecinta nu pot nici macar sa-mi dau cu parerea.
@avocat_lascoschi: Am aratat mai sus de ce instantele folosesc prezumtia dependentei mai mari fata de mama la varste de 3,4,5 ani a copilului. Este intemeiata in primul rand pe baze stiintifice iar apoi pe experienta comuna. Plecand de aici ea poate fi combatuta cu succes cu probe obiective asa cum am spus mai sus si mai putin cu probe subiective de tipul atasamentului moral pentru ca el este foarte greu de cuantificat sub rezerva lipsei de discernamant a minorului. Trebuie sa recunoasteti ca nu poti opune unui principiu stiintific, chiar intarit de exceptii, un aspect subiectiv cum e atasamentul si inca mai greu poti decide daca el este sau nu determinant pentru situatia in cauza. Insa daca probezi suferinte fizice, spitalizari, rapoarte medicale, procese verbale ale politiei pentru scandal, bataie, atmosfera nesanatoasa in stadiu grava, etc atunci lucrurile se schimaba. De aceea instantele refuza sa administreze sau sa tina cont de probe privind atasamentul moral pentru ca le considera irelevante. Am oferit deja solutia strangeri acestor probe: refuzui sa divortezi si astepti ca sotia sa faca lucruri abominabile ramanand alaturi de copilul tau. Daca pleaca de acasa cu el sa te impiedica sa intri in casa in mod repetat ai deja motivele cautate.
M-am uitat un pic peste jurisprudenta cedo privitoare la art 6 din Conventie si sa stiti ca pe ele mi-am intemeiat punctul de vedere de mai sus. In plus cedo a stabilit ca instantele nationale sunt cele mai in masura sa aprecieze daca un mijloc procedural este sau nu relevant ea intervenind doar in cazuri grave si evidente. Toata lumea se repede la cedo dupa epuizarea actiunilor interne dar putini trec de faza trierii, sub 5%.
Concluzie: Familia este o institutie de drept privat si ca atare este asezata pe principiul consensualismului. Instantele din acest motiv au un rol limitat, ele intervin doar atunci cand este absolut necesar, nu se pot substitui partilor si nici modifica intelegerile acestora. Divortul in consecinta se poate pronunta doar in baza acordului partilor sau in situatii exceptionale. Copilul este in interiorul acestei institutii sub puterea suverana a parintilor. Cand partile ies de sub cupola acestei institutii isi asuma riscurile de rigoare incluziv in privinta copilului. Judecatorii nu fac altceva decat sa lamureasca problemele in masura in care acest lucru este posibil fara a avea pretentia de a se afla mai sus decat parintii in aprecierea interesului superior al minorului. Deci daca parinti nu sunt capabili sa o faca cu atat mai putin o pot cere instantelor.
avocatnet.ro explicăm legislația
truevio 
ralu_2008