Obtinere custodie copil de catre tata

1 . Va rog donule Rares sa/mi raspundeti referitor la administrari probelor de judecator ce sustineti ca PREZUMTIAeste ca mijloc stintific de proba precum sunt si convingerile intime ale judecatorului .si coplectati ca aceasta PREZUMTIE nu provine din legi ci din adevaruri stintifice .

Puteti va rog explica si sa definiti in ce consta acest,, adevar stintific ...,,incit cum spuneti este practic un factor cheie un mijloc de proba aplicat ca etalon de judecator este cel mai important in luoarea unei decizi judecatoresti si chiar cum spuneti se complecteaza cu convingerile judecatorului ????

Sper sa fiu eplicit !! In ordinea logica sa inteleg ca judecatorul lasa legea si probele la o parte pe baza carora ar trebui sa dea ,interpreta deciziile si aplica acest adevar stintific ca proba ce, nu este definit recunoscut ca un etalon , nu provine din legi in justitie ci este aplicat de justitie .Este adevarat ca art 1203 CC ii permite sa/l uzeze .
Dar oare alte coduri nu mai are sa fie aplicate ,adecvate in luarea unei decizii sau este cel mai simplu de aplicat pentru el si greu de rasturnat cum spuneti ca sa aiba cel putin greutatea acestuia ???

a) CARE ar fi de exempu o contra greutate de probe stntifice de aplicat de rasturnare ca sa bata atit practica comuna cit si uzanta de PREZUMTIE aplicata in tema incredintarii minorului ????

b)Tot in ordinea logica as intelege ca acest adevar stintific este aplicat ca o grupa sanguina strict determinata si inconfundabila in laboratorul judecatorului . Sa fie asa ???
Sa nu uitam vrajitoria a fost convingeri etalon ca adevaruri asa zise stintifice in acele vremuri istorice ,retoric aplicabile sunt in cazul identificat ca prezumtie interpretata prin faptul ca aceasta prezumtie nu provine din legi ci este un adevar stintific inca nedeterminat prin probe dar aplicat in numele doctrinei ???

2) Va rog sa explicati DE CE aceasta PREZUMTIE strict determinata in opinia dumneavoastra (ea ramine justificata o banuiala nedeterminata doar in capul judecatorului mai explicit este o stinca pe munte ce s/ar putea distruge satul in cadere ) nu provine din legi cum spuneti este un adevar stintific ce nu/l puteti ignora ci il combateti .

Prin acesta interpretare al actului deciziei judecatorul trece se indeparteaza evident asa cum arata domnul,, Custodiea comuna ,,de rolul de a indrepta , judecatorului face mai mult rau ,schimba destine ,provoaca drame ,traume inrecuperabile ale minorului etc justificindu/se ca nu are
mijloace tehnice de interpretare a legii reducindu/se in concluzie la aplicarea PREZUMTIEI ca cea mai adecvata in procesele incredintarii minorilor

3. Fara a cadea in ridicol deoarece ne doare adevarul , traumele taticilor , mamicilor si nu in ultimul rind a micutilor traumatizati prin regula aplicarii deciziilor judecatoresti as intreba cum sa ne vaccinam inpotriva PREZUMTIEI judecatoresti daca ajungem la divort ???

Cu riscul de a ma prelungi acum inteleg ca si in cazul meu judecatorul spaniol a aplicat tot aceasta PREZUMTIE inchizindu/ma fara probe sa/mi vad copilul in beciurile politiei din Madrid si niciodata nu a asistat la despartirea micutului de 3 ani cu lacrimi in ochi urcind scarile intinde miinile dupa mine iar politistul tragindul de mina ii ia si jucariile si tatal .Dragule justiciabil PREZUMTIE as fi dorit sa fiu ars decit sa traiesc aceste clipe .
Va rog sa/mi raspundeti la intrebarile puse .Multumesc .

liliche a scris:

@rarespopa cred ca sunteti judecator...
@custodie.comuna : copilul plange , urla si se agita si atunci cand ii luati jucaria favovita dar asta nu inseamna ca instanta trebuie sa ii acorde custodia copilei jucariei , nu?
De asemeni copilul se bucura de o jucarie colorata , zornaitoare sau vorbitoare o ora , doua sau trei. Sentimentele si manifestarea acestora nu pot constitui probe decat ale interesului copilului fata de jucaria respectiva care jucarie poate fi si periculoasa, dar copilul nu are discernamant , nu intelege. Interesul superior al copilului nu are legatura cu aceste manifestari de efuziune.
Un copil are o reactie prietenoasa si fata de un caine dar cainii mai si musca uneori.

Atasamentul minorului este in legatura directa cu ceea ce vrea copilul.Comparatia intre parinti caini si jucarii nu imi pare deloc potrivita.
De fel, copii plang daca sunt luate de langa mamele lor.Sa inteleg ca in acel caz nu ar mai fi valabila chestiunea referitoare la caine sau la jucarie ?
Exceptia poate exista.Daca minorul simte ca unul dintre parinti il iubeste mai mult decat celalat este firesc sa se ataseze mai mult fata de acesta.
Problema este ca daca un copil plange asta inseamna ca sufera si nu ii face bine nici din punct de vedere fizic si nici din punct de vedere psihic.
Intre atasamentul minorului si parintele care il iubeste mai mult exista o legatura de cauzalitate.Acesta este punctul de plecare de unde trebuie plecat si de unde de altfel pornesc si instantele in cazul incredintarii minorului catre mama.
De ce nu ar exista identitate de ratiune si in cazul tatalui ?
Adica atasamentul nu poate functiona decat in cazul mamei sau toate instantele care au incredintat copii mamei au gresit ?Asta ar insemna ca intreaga practica judiciara din Romania este gresita.

Deci, nu aceasta este explicatia, ci faptul ca exista discriminare.Daca copilul este mai atasat de tata decat de mama, instantele nu isi mai respecta propria jurisprudenta ceea ce da nastere la inechitate.

avocat Claudiu Lascoschi

@liliche
Ma pregateam sa va raspun, dar vad ca v-a raspuns domul avocat inaintea mea.
Si are perfecta dreptate.
In completare as putea sa va spun ca, tocami ca sa nu existe dubii asupra modului cum s-a ajuns in aceasta situatie , astfel incat instantele sa nu puna semnul egalitatii intre sentimentele uni copil fata de o jucarie sau fata de un caine , si sentimentele acestuia fata de unul dintre parinti, am cerut probe prin care sa demonstrez starea de fapt care a facut sa se ajung aici.
De multe ori, transferul de la tata la mama are loc asa: copilul se prinde de gatul tatalui si plange, in timp ce si tatal si mama se chinuie sa il desprinda . Ambii parinti duc o lupta cu copilul ca sa se poata duce la mama. In timp ce transferul de la mama la tata se face foarte foarte simplu: de cum isi vede tatal copilul alearga cu zambetul pe buze la el. Fara sa se uite inapoi. De multe ori mama nu mai apuca sa vina langa tata. Trebuie sa plec repede ca ii e frica sa nu il ia mama inapoi. In aceste conditii in ambele situatii , fie ca il duce mama la tata fie invers, comunicarea intre parinti in momentul transferului este imposibila. Va invit sa asistati la o scena de genul asta, si mai discutam. Vorbele sunt vorbe, dar daca vedeti pe "viu" reactia va spun sincer ca o sa va reconsiderati pozitia.
Cat despre interesul superior al copilului , sa zicem ca acest lucru nu conteaza, asta e , nu e bine pentru copil, dar se contrabalanseaza cu restul criteriilor de apreciere a interesuluis au superior. Care restul? . Nu exista si nici nu va exista in acest caz nici un criteriu din cele folosite de instante in aprecierea interesului superior al copilului , din cele morale sau de orice natura doriti, financiare, afective, orice doriti, pe baza caruia instantele sa aiba temerea de a incredinta copilului tatalui. Defapt instantele au inteles acest aspect, si nici nu s-au chinuit sa motiveze intr-o asemenea manierea. Singurul criteriul imbatabil : copilul se incredinteaza mamei. Restul sunt vorbe inutile. Discutii fara rost si sens , cel putin in aceasta speta.

In alta ordine de ideii sa nu credeti ca nu m-as bucura sa vina ziua in care reactia copilului sa nu mai fie asta. Sa il pot lasa cu toata inima la mama lui, sa fiu si eu si el linistit . Pana la acel moment insa, credeti ca , nu va fi afectat deloc copilul? Sub nici o forma? Poate ca interventia unui expert psihologic ar fi binevenita. Evident proba respinsa cu
seninatate de instante. E ceruta de tata, nu de mama.

avocat_lascoschi@yahoo.com a scris:

liliche a scris:

@rarespopa cred ca sunteti judecator...
@custodie.comuna : copilul plange , urla si se agita si atunci cand ii luati jucaria favovita dar asta nu inseamna ca instanta trebuie sa ii acorde custodia copilei jucariei , nu?
De asemeni copilul se bucura de o jucarie colorata , zornaitoare sau vorbitoare o ora , doua sau trei. Sentimentele si manifestarea acestora nu pot constitui probe decat ale interesului copilului fata de jucaria respectiva care jucarie poate fi si periculoasa, dar copilul nu are discernamant , nu intelege. Interesul superior al copilului nu are legatura cu aceste manifestari de efuziune.
Un copil are o reactie prietenoasa si fata de un caine dar cainii mai si musca uneori.

Atasamentul minorului este in legatura directa cu ceea ce vrea copilul.Comparatia intre parinti caini si jucarii nu imi pare deloc potrivita.
De fel, copii plang daca sunt luate de langa mamele lor.Sa inteleg ca in acel caz nu ar mai fi valabila chestiunea referitoare la caine sau la jucarie ?
Exceptia poate exista.Daca minorul simte ca unul dintre parinti il iubeste mai mult decat celalat este firesc sa se ataseze mai mult fata de acesta.
Problema este ca daca un copil plange asta inseamna ca sufera si nu ii face bine nici din punct de vedere fizic si nici din punct de vedere psihic.
Intre atasamentul minorului si parintele care il iubeste mai mult exista o legatura de cauzalitate.Acesta este punctul de plecare de unde trebuie plecat si de unde de altfel pornesc si instantele in cazul incredintarii minorului catre mama.
De ce nu ar exista identitate de ratiune si in cazul tatalui ?
Adica atasamentul nu poate functiona decat in cazul mamei sau toate instantele care au incredintat copii mamei au gresit ?Asta ar insemna ca intreaga practica judiciara din Romania este gresita.

Deci, nu aceasta este explicatia, ci faptul ca exista discriminare.Daca copilul este mai atasat de tata decat de mama, instantele nu isi mai respecta propria jurisprudenta ceea ce da nastere la inechitate.

avocat Claudiu Lascoschi

Nu am comparat si nici asemanat jucaria cu cainele si parintele ci am vrut sa subliniez ca manifestarile copilului nu sunt un etalon credibil al afectiunii si atasamentului . Doar ale interesului de moment.
Daca copilul plange si nu vrea sa manance gata?? nu ii mai dati sa manance? Asta sustineti cand spuneti ca un copil trebuie dat la tata pt ca plange cand se intoarce la mama lui.
SI fiul meu plange cand il duc in casa . Asta ar trebui sa insemne ca trebuie sa-l las afara , la joaca zi cu noapte doar ca sa nu imi planga 10 minute sau cat vrea al sa protesteze?

Nu va prefaceti ca nu intelegeti exemplele .
Sau poate chiar nu le intelegeti???

@custodie.comuna
Ce fel de probe ati solicitat ... cu o valoare proprie de necontestat? In absenta unor date concrete trebuie sa va cred pe cuvant iar asta nu pot sa fac desi sunt solidar cu dumneavoastra.

In problema cu dependenta fata de mama nu pot fi de acord cu dumneavoastra si dincolo de argumentele stiintifice pe care orice pediatru vi le poate spune am sa va dau un exemplu ca sa vedeti cat de absurda este conceptia dumneavoastra. Practic dumneavoastra tratati mama ca pe o sticla cu dop. Inainte de momentul nasterii "dopul" face parte din ea existand o legatura organica. La momentul potrivit scoatem "dopul" el devenind complet independent fata de ea. Imi pare rau dar nu pot accepta o astfel de conceptie. Dependenta de natura organica pana la nastere fata de mama, sub aspect medical, pediatric se continua si dupa nastere urmand ca rolul ei in viata copilului sa se micsoreze odata cu innaintarea in varsta. Daca negam asta putem sa negam si ca apa e unda, sa afirmam in procese ca gravitatia nu exista etc...

Pe de alta parte daca acceptam teoria dumneavoastra care este diferenta dintre tata si bunici. Acestia ar putea emite aceeleasi pretentii de a fi pusi pe picior de egalitate cu tatal in baza aceleiasi conceptii. Doar fac parte din familia copilului nu-i asa? Nu le ramane decat sa probeze ca minorul este mai atasat de ei decat de parinti. E absurd sa negam realitatea doar de dragul egalitarismului.

Mama in procesul de incredintare nu trebuie sa probeze nimic sarcina probei este datoria celui care cere nu celui care neaga. E un principu de drept pe care vi l-am mai amintit dar il ignorati cu buna stiinta.

Sintagma "ochi albastri" am folosit-o ca metafora cerandu-va sa-mi explicati in concret in ce a constat la dumneavoastra, nu pentru a va lua peste picior.

Zambetul si lacrima unui copil sunt asa cum spuneti sincere si extrem de pure, nimeni nu contesta asta, dar sunt lipsite de DISCERNAMANT si de OBIECTIVITATE. Din acest motiv nu pot constitui probe in contra unui adevar pediatric, medical. Ce sa facem in procese sa acceptam proba cu plansul? Nu vi se pare absurd?

In cazul unui divort copilul oricum sufera iar asta asa cum am mai aratat este doar vina parintilor. In cazul dumneavoastra cum s-a ajuns la divort? Desigur nu este treaba mea dar in absenta unor date concrete discutia a ajuns intr-un punct mort.

Va inteleg suferinta si rezonez cu dumneavoastra la modul sincer dar nu pot accepta argumentele dumneavoastra din punct de vedere strict juridic.

@KENNSO: Probele conteaza inntotdeauna dar sunt ierarhizate si v-am spus exista o problema de admisibilitate a probelor si una de opozabilitate. Este o adevarata teorie a mijloacelor de proba pe baza caruia functioneaza dreptul procesual. Nu poti veni in instanta cu orice proba si in orice conditii exista niste reguli fundamentate rational.

@stefanspania: Exista si alte adevaruri stiintifice care nu sunt sustinute de legi cum ar fi: apa este uda, gravitatia ... tot ce este in natura inclusiv faptul nasterii. Cu toate astea nimeni nu le pune la indoiala.
Adevarul stiintific de care vorbesc este doar punctul de plecare in judecarea cauzei. Ramane la latitudinea tatalui sa demonstreze ca pentru integritatea fizica si psihica a copilului el trebuie eludat.
Am zis cu ce tipuri de probe puteti veni sa contracarati prezumtia in cauza. Am zis deci ca ea poate fi contracarata dar nu cu orice tip de proba.
Traumele si dramele sunt inevitabile in cazul unui divort. Dramele si traumele mamelor, tatilor si copiilor sunt datorate divortului nu deciziilor judecatoresti. Divortul este vina parintilor, instantele nu obliga pe nimeni sa divorteze. Judecatorul este obligat sa transeze un conflict pe care nu el l-a provocat, iar intr-un proces intotdeauna cineva va pierde si cineva va castiga. Cel care pierde intotdeauna va spune ca justitia i-a facut o nedreptate. Nu afirm prin asta ca justitia e perfecta.