Obtinere custodie copil de catre tata

Caci stiu ca daca incep o alta actiune stiu ca voi pierde....cu dreptatea in mana.
Sa stiti ca in problema cu discernamantul este si nu este asa. Generatiile de acum sunt ceva mai precoce, de ex. copilul meu imi spune mereu ca el intelege situatia insa ca eu il pedepsec ca a gresit cu ceva de il duc inapoi si ca oricum mama lui nu este acasa (asa si este, copilul fiind luat de catre bunica)
Si de altfel, de ce nu se gaseste, macar o cale de mijloc in cazurile in care li se pare judecatorilor ca si tatal este ok??? Caci ca si stare de fapt eu nu am primit nici-o acuzatie din partea mamei, decat ca ea doreste custodia copilului.
a scris KENZO
__________________________

In astfel de procese nu este clara notiunea de dreptate.
Am impresia ca instantele considera de plano ca mamele au dreptate.Daca ar fi asa instantele considera ca dau dreptate ...celui care are...
Parerea mea este ca de aici porneste problema in astfel de procese intrucat totusi nu pot sa cred ca instantele ar considera ca tatii ar muri cu dreptatea in brate.Sau, altfel spus mamele au intotdeauna dreptate daca vin la proces si solicita incuviintarea minorului sub 5 ani.
Din punctul meu de vedere este ilogic acest considerent dar alta explicatie nu vad sa existe.
Aceasta deoarece pentru ca o instanta sa respinga probe din motive necunoscute, intime as spune, nu poate exista o alta ratiune.

Ce ar fi de facut in acest caz?

Dupa parerea mea ar trebui ca instantele care judeca cauze cu minori in procesele de dreptul familiei ar trebui sa fie instruite si din punct de vedere psihologic in ceea ce priveste studii psihologice in relatii parinti si minori.Aceste cursuri ar trebui publicate intr-un fel de cod si sa aiba si avocatii acces la ele pentru a putea sa atraga atentia instantei in cazul in care s-ar abate de la anumite aspecte favorabile pt minor.
Consider ca ministerul justitiei ar trebui sa initieze aceste cursuri pentru ca lucrurile ma tem ca incep sa o ia razna.
Exista riscul ca totul sa devina o bataie de joc la adresa parintilor si mai ales la adresa minorilor care au si ei drepturi ( chiar daca nu sunt majori sau nu au nu stiu ce fel de capacitate... ).

Modul in care se comporta tatal in timpul casatoriei trebuie luat in seama la fel cum se ia in seama pt mama atunci cand procesul se judeca in lipsa tatalui ( ma refer la ipoteza in care tatal nu cere incredintarea copilului).

Una peste alta sistemul trebuie reformat si iarasi ajung sa ma intreb ce fac asociatiile TATILOR.
Este cadrul institutionalizat de care am mai vorbit si fara de care este greu sa se produca schimbari marcante in ceea ce priveste drepturile tatilor si ale copiilor acestora.

Pregatirea psihologica a judecatorilor pentru a aborda altfel aceste procese de dreptul familiei cred ca ar aduce un real beneficiu pentru ca judecatiile sa se desfasoare fara prejudecati si fara a exista riscul de a se incalca art 6 din CEDO pentru lipsa de impartialitate si incalcarea dreptului la un proces echitabil.
Aceasta ar fi o solutie de inceput pentru ca minorii sa fie cu adevarat incredintat catre parintele care merita cu adevarat si cand spun acest lucru nu ma refer neaparat la tati...
Mentalitatea nu se poate schimba decat prin lege ( in mod fortat ) sau prin cursuri de psihologie.Aceste cursuri ar avea rolul de a se ajunge la situatia ca dreptul sa dea mana cu dreptatea in aceste procese.

Multi oameni inteleg sistemul si el nu este unul infailibil, nici la noi si nici aiurea...
Nu cred ca trebuie sa se ajunga la rele tratamente ca un copil sa fie luat unui parinte, insa nici sa nu se probeze de ce ii e mai bine copilului cu A decat cu B...
Caci majoritatea trateaza problema ca si cand trebuie sa arata cat e de rau celalalt parinte, lucru gresit si care demonstreaza ca parintele e condus de nevoia de a arata cum e el, cum e celalalt si nu cum ii e copilului cu el si cu celalalt... Acest tip de abordare il va dezavantaja din start si e un lucru pe care se bazeaza, deseori, opinia juzilor.

Daca vii sa spui ca ala nu face, ala nu drege lucruri bune, in schimb face si drege lucruri rele... cu probe semi... o instanta se gandeste intai ca pentru acel parinte primeaza razboiul intre maturi si apoi interesul copilului...
Iar acest razboi pe ea nu o intereseaza si vede deja o abordare gresita care o va impinge sa nu dea dreptate acelui parinte care a pus problema in acel mod.

Daca martorii bor veni sa spuna ei cum e A si cum e B, ce fel de oameni buni sau rai sunt ei... nasol, asta nu ne intereseaza si nu ne priveste!
Ne intereseaza si ne priveste cum trateaza A si B copilul, ce influienta au ei asupra lui, separat sau impreuna, unde ii e mai bine minorului, cine poate sa-l ingrijeasca mai bine etc.
Stiu persoana care fumeaza, insa numai in anumite anturaje si dispozitii, niciodata acasa. Nu avem de ce sa aratam ca fumeaza... decat daca aratam ca si copilul ar suferi din cauza asta. Doar ca fumeaza nu ne-ar interesa. (este un exemplu putin exagerat, pur "didactic").
La fel nu ne intereseaza daca tipa sau bea, daca are 5 amanti sau petitoare, daca merge la vrajitoare sau are vreo religie mai ciudata.
Important e daca aceste lucruri ar influienta negativ sau ar dauna copilului.

Daca stam sa ne concentram asupra sexului judecatorului, experientei lui de viata, statusului marital si ne consumam energie pe astea... atunci nu ar trebui sa ne miram ca pierdem! Ca pe drumul ala am pornit!

Consider ca unii tati au dreptate, mare dreptate in fondul problemei, insa felul in care o abordeaza este fundamental gresit si asta ii poate duce la pierdere.
In justitia omeneasca nu conteaza cine are dreptate, ci cine poate dovedi in sensul asta!

Va doresc tuturor numai copii impliniti si fericiti!

Jalnica concluzie doamna advocat !!!

De principiu, sigur ca, a te concentra asupra ta, si a te prezenta pe tine, ca tata pe tot parcursul evolutiei tale in aceasta calitate, de la prima zi in care ti-ai vazut copilul in maternintate, si pana la momentul in care ai ajuns in fata instantei la divort , infiderent de statutul relatiei tale cu mama copilului, precum si asupra ofertei pe care o ai tu pentru viitorul copilului , reprezinta comportamentul ideal.
Dar atat de ideal ca nu duce nicaieri.
Copilul tot la mama ajunge, daca aceasta face dovada minimei garantii morale si materiale. Defapt asa cum am mai aratat, momentul in care procesul se termina pentru instanta este acela in care a inteles ca mama prezinta "minime garantii morale si materiale" . Din acel moment , instanta pentru a-si face viata mai usoara cand motiveaza, va avea tendinta de a controla procesul astfel incat sa impiedice tatal sa demonstreze ca poate oferi mult mai mult decat un "minim" .
Restul sunt vorbe, pierdere de timp pentru toti cei implicati.

A indeparta intr-un mod brus si abrupt un copil de parintele lui , fara nicio justificare faptica, doar pentru ca asa vrea celalalt parinte, si pentru ca asa prevede o lege, ridica mai semne de intrebare insusi asupra actului de justitie in sine, nu asupra unui sistem de justite , dintr-o anumita zona geografica.

Razboiul de care ziceti doamna avocat, cand este pornit de tata, este amplificat de instante, care in acest fel netezesc drumul mamei catre incredintare . Cand este pornit de mama este musamalizat de instante, pentru ca sunt constiente ca urmeaza sa incredinteze copilul mamei, si nu o pot critica. Ar fi culmea ironiei, desi nu ma mai mira nimic, ca intr-o motivare sa critici mama , chiar si pe un singur aspect si tatalui sa nu ai ce critici sa ii aduci,
si sa incredintezi copilul mamei. Tocmai pentru a se evita asemenea situatii razboiale pornite de mame sunt musamalizate de instante.

Primul pas pe care trebuie sa il facem , in incercarea de a schimba ceva, este de a ne recunoaste cu demnitate greselile. Pentru ca , daca nu o vom face, nu vom sti sa invatam din ele, si vom fi condamnati sa le repetam.

Am inteles ca in Franta mama si tatal copilului pornesc de la acelasi principiu, de egalitate si se judeca corect.