Care sunt atributiile legale si procedurile acestei institutii referitoare la implicarea in consilierea fostilor soti, spre beneficiul copiilor? Ce consecinte are?
Am fost invitata de ei, la solicitarea fostului sot, la consiliere de acest gen. Copiii sunt incredintati spre crestere mie, iar cusotdia este comuna. Suportul tatalui este minim, insa am avut multe plangeri de la el si mama sa, referitoare la impiedicare relationarii cu copiii. Plangerile au fosr nefondate, am fost cu copiii spre evaluare la DGASPC, copiii au spus punctul lor de vedere fara echivoc (sunt destul de mari, 14 ani si respectiv,10 ani).
As fi sperat sa aiba intentii bune, dar am avut recent probe ca nu doreste sa se implice real, cand i-am solicitat in scris sprijinul si am primit un raspuns belicos si acuzator.
As dori sa ma dumiresc cat de utila este aceasta asa-zisa consiliere.
Doamna Anissia, razbunare...foarte posibil sa existe si razbunare, in timp insa ti se cam ia de asta daca nu exista ceva care in mod constant sa te atate.
Din ce inteleg eu de la doamna Proastasatului domnul este o adevarata poama. A fost si in timpul casatoriei si este si acum. Ceea ce insa nu pricep de ce ar face cineva un copil cu o asemenea persoana despre care nu poti spune nimic bun.
La doamna Martonze a fost aproape imposibil sa-ti dai seama ca omul are probleme,dar aici? Ca nu a avut servici, ca statea tot timpul pe canapea si bea si mereu a fost sustinut financiar de dansa si totusi cumva doamna l-a cosiderat apt sa fie tatal copilului ei. Nu poti sa nu te intrebi cum naiba? De ce ar face cineva asa ceva?
Si atunci,daca busola a indicat atat de gresit pentru cea mai importanta decizie din viata dansei,nu pot sa ma intreb cat de corect ii indica acum? Mai ales ca domnul, asa lenes, betiv si somer tot o da inainte cu reclamatii si procese. Ori ce reclama daca dansa se achita impecabil de indatoririle ei?
Ca daca ar fi informat in scris de faptul ca cel mic s-a imbolnavit, de activitatile pe care le are, de notele pe care le-a luat,credeti ca ar mai face reclamatii? Sau daca le-ar face, nu ar dura foarte putin si chiar fara ajutorul unui avocat sa arati ca sunt false?
Programul de vizita aici e discutabil, doamna ar putea sa ceara sa se desfasoare la sediul Protectiei Copilului si nu ar mai fi nevoie atunci de executor judecatoresc ca sa demonstreze ca domnul nu a fost. Nu ar mai costa-o nimic si ar avea si un document acceptat 100% de instanta pe baza caruia ar putea dupa cateva luni de absenta sa ceara restrangerea programului de vizita. Tot asa dovedeste buna credinta si nealienarea copilului. Oare cum ar mai putea face plangere ca mama nu i-a deschis usa in situatia asta?
Dreptul superior al copilului este sa aiba legaturi cu amandoi parintii si acestia sa incurajeze relatia copilului cu celalalt. Nu se specifica ca tatal trebuie sa plateasca pensie alimentara mare ca mama sa-l considere bun sau interesat, nu e mentionat mai nimic. Un pierde-vara ramane pierde-vara, numai in filme se schimba cand i se naste copilul. In viata reala situatia se inrautateste de fapt. Iar daca tu ai ales ca tata pentru copilul tau o poama, trebuie sa faci treaba cat mai buna in situatia pe care singur ti-ai ales-o. Pentru ca in pacate,dreptul superior al copilului tau e de a avea legaturi cu acel pierde-vara. Sa te plangi acum ca e un tata dezinteresat cand el mereu a fost un om dezinteresat,mai are sens?
Doamna Martonze, sunt perfect de acord cu dumneavoastra. Nu este normal ca un om violent fizic ba chiar numai verbal sa nu fie considerat un pericol la adresa unui copil. Nu e normal sa astepti pensia alimentara de mizerie care nu mai vine. As vota pentru un sistem ca in Austria unde pensia e platita de stat.
Insa nu e normal nici ca daca fostul vrea sa se razbune pe tine si nu te lasa sa-ti vezi copilul si iti pune in carca tot felul de acuzatii nefondate sa dureze ani pana cand poate...poate sa ai din nou contact cu copilul tau.
Din pacate ca sa se schimbe ceva in cadrul legal trebuie ca noi ca parinti sa fim uniti si sa ridicam problemele noastre catre autoritati. Pentru ca daca face un singur parinte scandal e ca si cum ar latra un caine in noapte. Dar daca fac 100,1000 de parinti petitii si cereri pentru modificarea legii nu credeti ca ar avea sanse mai mari?
Dna proastasatului, avem onoarea sa citim un raspuns la intrebarile pertinente ale doamnei Ony? Sau cand cineva ridica intrebarile corecte dispar argumentele?
Draga domnule againstpas vad ca va lipsesc postarile si raspunsurile mele. Va multumesc ptr apreciere si va raspund , adica dnei Ony, pentru a nu va priva de o lectura placuta si folositoare.
Dna Ony: Oamenii gresesc toata viata, dar mai ales cand sunt tineri si indragostiti. In plus, cand esti foarte tanar, si ai viata in fata, speri ca cel pe care il iubesti este unul dintre oamenii care isi gasesc drumul in viata mai tarziu. Te gandesti, ca la randul lui, "poama", indragostit si el, va gasi motivatia de a face ceea ce nu a facut pana atunci. (mai ales cand "prefixul" varstei e cu 2). Adevarat insa ca o poama devine om doar in filme! Bine ati zis! Ar trebui sa impartasim acest "secret" si judecatorilor!
Cat priveste dreptul unui pierde vara de a avea legaturi cu copilul.....depinde! Si acest depinde nu l-am inventat eu! Exista institutia "unfit parent", care nu se refera la ADN, ci la comportament si la fel exista circumstantierea ca programul de legaturi persoanle se desfasoara cu respectarea interesului superior al copilului si in masura in care acest program nu incalca acest interes. Cata vreme prezenta ta este o sursa de probleme ptr copil ramane de analizat oportunitatea. Ce poate insemna (in opinia mea) o sursa de probleme: ai zi de vizitare si nu vii (nu o data, nu de 2 ori, nu de 3 ori). Mama face programul copilului in functie de progr de viz. Adica, copilul nu merge in acele zile la engleza, la fotbal etc. Sta si asteapta, desigur in interesul lui superior! cum altfel? Dupa o lunga perioada de timp, tatal are brusca revelatie ca are un copil si un progr de legaturi personale. Vine! si vine 1 luna, 2, 3, apoi dispare. Copilul intreaba (tot in interesul lui superior, desigur): Unde e? Copilul e bulversat pentru ca e a doua sau a treia sau a n a disparitie.Sigur ca bulversarea e in interesul lui superior, contribuind la dezvoltarea lui armonioasa si echilibrata. Doar tu mama erai problema ca prin prezenta ta "stinghereai" (cuvant nelipsit din orice motivare a hotararilor judecatoresti). Desigur tatal, prin absenta lui, nu "stinghereste", cum asa? E perfect ca vine din an in paste. Cu cat prezenta lui in viata copilului e mai haotica cu atat creste copilul mai bine, mai frumos, mai armonios. Iar daca dupa 4 luni de la disparitie urmatoarea aparitie si-o face cu executorul.......eheeeeeeeeeeeee atunci sa te tii ce beneficii se revarsa asupra copilului!. Dar cand dispare ce zici?Tu mama zici: e racit (ca dragul de tata nu are nici macar mintea sau educatia de a te informa ca urmeaza sa nu mai vina o zi sau 1 an, si atunci tu nu stii cum sa o dai). Dupa o saptamana, doua, povestea cu a racit nu mai tine. Inventenzi altceva. Copilul nu stie nici in ce consta adevarul, nici care e minciuna, dar de simtit te simte ca il minti!!! Si azi asa, maine asa, curand simti ca copilului i se clatina increderea in tine. Si atunci ce faci? Continui cu minciunile pentru ca in interesul sau superior copilul sa aiba un parinte meteorit si un altul mincinos? Asta ziceti ca ar fi beneficiul?
Eu inteleg ca acel pierde vara are "dreptul", ca despre drepturi lista e lunga, aia cu obligatiile e scurta catre deloc, dar copilul o avea si el dreptul la echilibru emotional? la un program normal de viata? la relatii stabile cu familia lui? la ceva pe intelesul lui? si nu vesnic pus intr-o situatie de haos?
Pensia alimentara este doar o componenta a prestatiei de parinte, importanta, dar nu singura! Sigur ca ea reprezinta o obligatie, singura, a parintelui nerezident. Dar sa te fereasca Dzeu sa deschizi gura despre aceasta obligatie. Adica cum? vorbesti de bani? Vai, bietul de mine, trebuie sa platesc ca sa-mi vad copilul? Ce nemernica e mama!
Mai taticule daca tot zici ca te intereseaz copilul si tot lipsesti de la program, ce ar fi sa-ti mai iei o slujba? adica sa-ti arati si tu interesul si prin altceva decat prin plangeri? Ce zici?
E greu sa sustii ca tu esti interesat ca parinte cand la toate "capitolele" esti deficitar! In afara de ADN mai ai si alte argumente ca esti parinte?
Daca e sau nu sens sa ma plang ca e dezinteresat, eu zic ca e. Stiti de ce? Pentru ca de ceva timp a inceput si copilul sa se prinda ca ta-su e dezinteresat si asta ma doare direct si profund!
Cat priveste intrebarea dvs ca s-ar dovedi ca plangerile sunt false, ma umfla rasul. Ti se raspunde ca dreptul la petitionare a garantat de lege si...............ca mai presus de orice pe lumea asta domnul are drepturi!
La intrebarea de ce ar mai face plangeri daca ar fi informat (actitvitatea de informare si de a fi informat pare a fi piatra de capatai a unui parinte. mie imi rezulta ca pana la sms urile sau mail-urile de informare, nu a existat niciun parinte, despartit, bun pe lumea asta!!!) am mai raspuns: pentru ca auto proclamatul statut de victima este mult mai onorabil decat cel de trantor!
Doamna proastasatului,
Cu tot respectul, lectura este intr-adevar placuta si o sa va explic si de ce. Admiteti ca atat casatoria cat si decizia de a face un copil cu pierde vara a fost o greseala. Greseala dvs se pare. Atunci ce facem, sufera copilul pentru propiile dvs greseli? Ca inainte l-ati vrut pe pierde vara din cauza de "indragosteala" si "tinerete" acum nu-l mai vreti din cauza de "trezire" si "senectute". Pai doamna, nu e chiar asa. Ca nu-l mai vreti dvs, e de inteles. Ca decideti tot dvs ca nici copilul nu l-ar vrea, aici e o problema de dezbatut.
dezbaterea insa se dovedeste simpla: o persoana cu grave probleme cu alcoolul asa cum o descrieti se identifica usor. Chiar si de judecatorii nostri cei de toate zilele. Daca e alcoolic si deci un pericol pentru copil, i se va restrange cu siguranta programul. Dezinteresul fata de copil, extrem de usor de demonstrat: nu plateste pensie, nu se intereseaza de copil, nu vine la program sau din cate inteleg vine din an in paste si atunci probabil beat, nu se intereseaza la scoala de copil etc. Deci da, daca doar atat poate domnu', aveti perfecta dreptate, nu ofera nimic in afara de ADN. Dormiti linistita doamna, un barbat precum il descrieti nu prea are mari sanse in fata dvs si nici a copilului.
Iar partea cu face plangeri ca sa fie victima si nu trantor nu prea face sens. Daca e trantor, alcoolic, pierde vara si dezinteresat, nu face plangeri doamna, sta si trandaveste ;)
Gresit dnule Against pas:
1a greseala: eu am zis ca consuma alcool, des, nu ca e alcoolic!
a2a greseala: nu am afirmat niciodata ca a venit beat la program, cel mult mirosind a bautura.
a3a greseala: nu am afirmat ca nu s-a interesat la scoala. Tot ce tine de trimisul unei scrisori sau a unui mail in opinia mea echivaleaza cu o activitate de secretariat, nu de parinte!
a4a greseala: nu am zis ca nu plateste pensie, am zis ca plateste o pensie care nu are legatura nici cu veniturile lui reale, nici cu nevoile copilului.
Corect:
vine la program cand are chef.
nu se implica in viata copilului (ptr mine asta nu insemna fac plangeri, deci ma implic in viata copilului, sau dau mailuri si cer, deci ma implic in viata copilului)
implicarea in viata copilului nu inseamna cer! inseamna dau si fac!!!
Ba da domnule, face plangeri si e si trantor. Repet:
Il intreaba, sa zicem, mama lui, partenera, un vecin, un prieten: Tu pe unde mai lucrezi, ca uite la noi la firma avem nevoie de un...........(inginer, veterinar, IT-ist....)
Ce poate raspunde domnul:
1. mai, multumesc, dar nu pot. Eu nu am chef sa ma trezesc in fiecare zi la ora fixa, sa stau in acelasi loc minim 8 ore si sa primesc si ordine de la sef.
2. mai multumesc, dar nu pot. Nu stii prin ce trec. Am divortat acum 2 ani si de atunci nu mi-am mai vazut copilul niciodata. Alerg la politie, la instanta, nu dorm noptile. Nu vreau sa te incurc. Cine ma angajeaza pe mine cand eu din 3 in 3 zile trebuie sa merg cand la tribunal, cand la protectia copilul, cand pla politie.
In 1a varianta interlocutorul va raspunde sau va gandi doar:
1. ce trantor. are azi maine 40 de ani si nu face nimic. Acum ce sa ma mir ca si femeia aia a ajuns la capatul rabdarilor. Saracul copil, ce ghinion pe el. Probabil nici pensie nu-i plateste, ca din ce!
2. saracul, ce viata are si baiatul asta. N-as fi crezut. Si ce baiat de treaba. Ce-o fi in sufletul lui. Dar si nemernica aia, auzi mai, nu-l lasa de 2 ani sa-si vada copilul. Nu-i de mirare ca nu mai are timp si nici nu-i sta mintea la altceva. Daca nu era nemernica aia sigur asta ajunge manager, dar l-a distrus nebuna!
Care varinata ar fi mai "avantajoasa"? atat ptr trantor cat si ptr cei din jur?
Drept de vizita
geanyyy
Buna ziua
Sunt divortata si am 2 copii in custodie comuna cu fostul sot. A fost stabilit prin sentinta ca dreptul lui de vizita este in primul si al treilea ... (vezi toată discuția)