Consilierea psihologica in cazul minorului care refuza sa se conformeze hotararii judecatoresti se face in prezenta ambilor parinti?

Cauza Amanalachioaie Vs. Romania nu ajuta dupa parerea mea.
O aveti expusa la acest link:

[ link extern ]

Si mie imi pare ca penalitatile se vor aplica de instanta din oficiu in urma sesizarii fara a se judeca nimic in mod concret decat cuantumul penalitatilor ce se vor aplica.Asa pare sa fie legea...

Se poate invoca exceptie de neconstitutionalitate din acest motiv, insa slabe sanse sa se admita daca ne raportam strict la jurisprudenta CEDO actuala.
Ar trebui ca CCR sa nu aiba in vedere jurisprudenta CEDO ceea ce mie mi-ar parea corect sa procedeze in acest mod deoarece se judeca pe speta si nu in mod generic.Ideea este aceea ca, ar trebui ca instanta sa analizeze in concret vinovatia sau nevinovatia parintelui debitor mai inainte de a se aplica o sanctiune pecuniara si nu sa aplice penalitati doar pentru simplul motiv ca a fost sesizata de parintele creditor.

Din ce moment Curtea Europeana lasa statelor o marja de apreciere in privinta dreptului intern si o suveranitate efectiva si exclusiva Curtii Constitutionale aceasta instanta interna de contencios constitutional ar trebui sa aiba o libertate deplina in a decide.

Aspectul legat de nevinovatia parintelui debitor imi pare relevant si demn de luat in seama in materie de incalcare a drepturilor constitutionale.Constitutia constituie un atribut exclusiv al statului si tine de suveranitatea sa in aprecierea drepturilor si libertatilor fundamentale in privinta cetatenilor sai.

Comentariile profesorului Ioan Les nu cred ca sunt de mare ajutor in raport de CCR.

El practic propune ca instantele sa dea copilul la parintele debitor daca executarea silita esueaza si eu sunt de acord cu acest punct de vedere insa practica judiciara este facuta de judecatori si nu sunt obligati sa respecte doctrina.
Pe ideea profesorului Ioan Les am pornit si eu imediat ce am aflat de aceasta solutie jurisdictionala halucinanta.Am citit opinia lui dupa ce eu deja ma gandisem la aceasta varianta logica care sa rezolve problema astfel incat sa nu se prelungeasca la infinit ceva ce este nefunctional sub aspect practic si e bine ca nu sunt singurul care am considerat asa.

Cunosc cauza de aceea am si facut trimitere la ea. CEDO retine ca instanta NU poate inlatura concluziile unui raport de expertiza decat cu o motivare extrem de serioasa! De aici si chestiunea cu raportul psihologului, care, teoretic, ar putea retine motive contrare continuarii programului de legaturi personale, instanta va fi obligata, prin prevederile legale, sa le inlature, practic fara nicio motivare.

De ce 8 luni cat a stat la tata copilul nu si-a vazut mama? A impiedicat tatal vizitarea minorului? Cat timp a fost la mama, tatal si-a putut vedea copilul?
Din ce mai spuneti dumneavoastra reiese ca minorul nu isi paraseste mama ca sa locuiasca cu tatal pentru ca ii este teama ca nu o sa o mai vada.
Asta ne duce la doua situatii. Ori temerea lui este intemeiata pentru ca in trecut tatal I-a restrains accesul la mama si atunci tatal trebuie sa fie present la consiliere. Ori asta nu s-a intamplat din cauza tatalui ci din cauza mamei iar in cazul asta consilierea nu se face pentru tata-copil ci pentru mama-copil.
Daca va aflati in ultimul caz, la consiliere nu trebuie sa fie si tatal pentru ca minorul nu pleaca din cauza unei relatii deficitare cu mama, care nu I-a castigat increderea ca poate mentine legatura cu el la departare.
Motivul ca nu isi mai vede mama pentru ca aceasta nu are bani sa cumpere un bilet de avion nu tine. Daca nu are bani sa-si cumpere un bilet de avion cu ce bani il intretine? In plus, nu e ceva ce minorul ar trebui sa cunoasca. Daca mama I-a spus ca daca pleaca ea nu mai are cum sa-l viziteze este clar vina ei ca aceasta sentinta nu se executa si ar trebui trasa la raspundere.
Daca tatal ar veni in tara sa-l ia la o plimbare, minorul ar pleca cu acesta?
Spuneti cu foarte multa siguranta ca daca pleaca la tata minorul nu o sa isi mai vada mama niciodata. De ce? In cazul in care tatal nu respecta programul de vizita sunt modalitati legale de a-l obliga sa faca asta. Daca minorul are certitudinea asta, ca isi pierde mama normal ca nu pleaca. Acum este de vazut de ce are minorul certitudinea asta si cine este vinovat pentru ea.

Speculaţiile cu vinovăţia mamei sau a tatălui nu-şi au locul aici.
Poate nu aţi sesizat - este vorba de un copil care, la viaţa lui, a trăit doar 8 luni cu tata, undeva departe şi în ultimii 2 ani a locuit exclusiv cu mama. Instanţele au dat o hotărâre bizară, care a devenit irevocabilă.
Este absolut normală reacţia copilului; noi toţi suntem reticenţi la schimbare, gândiţi-vă numai la impactul schimbării locului de muncă, prin care majoritatea am trecut. Ne e frică de necunoscut.
Dacă însă schimbarea este de la bine la ceva care ne-a lăsat gust amar, teama este explicabilă.
Vă rog, nu mai vorbiţi de "program de vizită" la părinţii despărţiţi, care trăiesc în ţări îndepărtate unii de alţii. Este evident că aceste programe nu se pot realiza cu regularitate, iar vizitele la interval de 1 an nu întreţin vie "iubirea părintească"
Exemplele cu militarii întorşi din misiune nu-şi au locul aici, sunt situaţii complet diferite.

Minorul nu iese la plimbare cu tatal.

Tatal a avut aceasta sansa dar nu a uzat de ea cat timp a avut-o in mod real.
Cand era copilul cu domiciliul la mama nu a venit deloc sa il viziteze desi nimic nu il impiedica.
Acum nu mai are nicio sansa in acest sens...sa se plibme singur cu copilul...
Poate vedea copilul in prezenta mamei.

Instanta a reusit sa creeze ceva ce eu in permanenta am incercat sa evit.
Imposibilitatea tatalui de a avea legaturi persoanale cu minorul.
Eu acum nu ma mai implic deloc si las lucrurile sa mearga singure.
Dar, din pacate, dreptul la legaturi personale cu minorul nu vad ca vor mai exista.El a avut timp de ani de zile acest drept dar nu a inteles sa il exercite.
Nu mai sustin dreptul la legaturi personale cu minorul pentru ca nici macar nu mai are asa ceva.El trebuie sa ia copilul si daca nu poate nu mai are nimic.

Mama nu isi poate permite sa mearga pana undeva in strainate cu avionul si apoi cu un taxi care ar costa vreo 200 euro ca sa viziteze minorul.Adica 500-600 euro pentru o vizita de 2 ore cred ca este ceva greu de exercitat in conditii rezonabile.
Daca copilul nu vrea la tata e inutil sa discutam in plus.

Tatal avea si locuinta in Bucuresti dar nu a inteles sa viziteze minorul.
A venit o singura data ca sa ia copilul in strainatate si acesta nu a vrut.
In acel moment nu avea nimeni hotarare judecatoreasca si oricum nu il putea lua dar copilul l-a refuzat ceea ce face inutila orice discutie dupa parerea mea.
El credea ca poate sau nu stiu ce credea el dar sigur nu putea.
Nu stiu ce a crezut instanta de recurs.Poate ca ea a inteles ca putea...
Nu imi vine sa cred ca o instanta ar fi putut crede asa ceva dar...acum nimic nu ar fi de mirare...
Si daca ar motiva ca tatal ar fi putut iesi cu copilul din tara dar era imposibil si nu ar mai conta.
Practic daca i-a dat copilul nimic nu conteaza, nici macar o motivare gresita daca ar fi asa...

Cert cred eu este un lucru, instantele va trebui sa inteleaga ca daca o hotarare judecatoreasca nu este conforma cu ceea ce este in interesul suprem al minorului nu se va putea executa si in acest caz hotararea va fi lipsita de efectele juridice pe care le confera legea unei hotarari judecatoresti.

Tatal nu avea program de vizita.

A solicitat foarte tarziu program de vizita si este un proces care este inca pe rol deoarece nu s-a finalizat pana in acest moment.Este acel proces in care partile nu s-au prezentat si nu s-a suspendat desi conform legii opereaza suspendarea judecatii...
Adica in 99.99 % din cazuri se suspenda judecata in cazuri similare, dar in acest caz a continuat judecata...in lipsa partilor...