Comportamentul la controale al inspectorilor Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) este într-o continuă schimbare, iar contribuabilii ar trebui să acorde o importanță ridicată acestui aspect. În anii recenți s-a observat o creștere a importanței verificărilor punctuale inițiale la contribuabili (pe „teren” sau de la distanță), conform specialiștilor de la Țuca Zbârcea & Asociații Tax, ceea ce înseamnă că firmele ar trebui să se teamă mai mult de controalele-surpriză, nu de inspecții. Totodată, de remarcat că firmele trebuie să facă eforturi mai mari pentru a coopera cu inspectorii, în contextul digitalizării controalelor. Citește articolul
În această perioadă, autoritățile fiscale derulează mai multe campanii naționale de verificare a contribuabililor, motiv pentru care am sintetizat în articolul de față câteva sfaturi utile de la specialiști, despre care ar fi indicat să ții cont. În principal, inspectorii din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) fac verificări în prezent acolo unde există riscuri de evaziune. Citește articolul
În contextul în care Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a început, în ultima vreme, să desfășoare noi campanii de verificări, specialiștii recomandă contribuabililor să fie cât mai atenți la începutul acestor vizite la sediu. Concret, trebuie identificat cât mai rapid tipul de control desfășurat, pentru a putea preveni abuzurile prin verificarea respectării etapelor procedurale prevăzute de legislație. Citește articolul
Inspectorii din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală au voie, conform legislației, să poarte un pistol și să-l folosească, pentru a se apăra, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu. Citește articolul
Într-o încercare de transparentizare a activității de control fiscal, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat două rapoarte în care a inclus principalele probleme pe care le-a găsit în cadrul verificărilor la companii și persoanele fizice. Deficiențele au fost identificate în controalele terminate în cursul anului 2021, iar publicarea lor se face pentru ca toți contribuabilii să știe ce să evite în propria activitate. Citește articolul
PFA-urile și profesioniștii sunt administrați, de la 1 ianuarie 2022, de organul fiscal din zona domiciliului fiscal al persoanelor fizice, astfel că tot de acolo pot veni în control și inspectorii cu atribuții de inspecție fiscală. Așa a stabilit recent Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Cu toate acestea, există posibilitatea ca verificările să fie făcute și de inspectori din alte zone, dacă se deleagă competența. Citește articolul
Inspectorii antifraudă pot să inițieze procedura de înregistrare fiscală a contribuabililor pe care îi identifică în categoria celor care aveau obligația de înregistrare, dar care nu și-au îndeplinit-o, potrivit unui ordin al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) publicat astăzi în Monitorul Oficial. Citește articolul
Tipurile de verificări pe care le pot face inspectorii Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) la firme și persoanele fizice sunt inspecția fiscală, controlul inopinat, controlul antifraudă, verificarea documentară și verificarea situației fiscale personale. În 2021, toate aceste tipuri de controale vin cu noutăți pentru contribuabili, modificări apărute în special pe finalul anului trecut la prevederile Codului de procedură fiscală. Astfel, orice contribuabil ar trebui să știe regulile actualizate după care se ghidează inspectorii în noul an. Citește articolul
Regulile controalelor inopinate și antifraudă ale Fiscului au fost ajustate printr-o lege nouă, modificările fiind aplicabile din 24 decembrie 2020. Citește articolul
Mai nou, companiile pot cere și ele reverificarea obligațiilor fiscale dintr-o perioadă care a fost supusă unei inspecții fiscale, conform unei legi de modificare a Codului de procedură fiscală, care se aplică deja de câteva zile. Până acum, acest lucru se putea întâmpla numai dacă așa voia Fiscul. Citește articolul