avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 581 soluții astăzi
Acasă Subiect: copii
Subiect: copii
ACCES GRATUIT

UPDATE Din aprilie, elevii care provin din familii cu venituri mici vor primi 500 lei pentru rechizite și haine

avocatnet.ro în Salarizare, taxare & relația cu statul
7 Martie 2022 | 63 | 56980 | Timp de citire: 2 min.

După cum s-a stabilit încă din 2020, elevii defavorizați din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial trebuie să primească, în fiecare an școlar, tichete în valoare de 500 de lei, ca să-și cumpere rechizite și haine, dar până în prezent, banii n-au fost acordați în niciun an. Acum, la mai mult de doi ani de la apariție, autoritățile fac pași importanți pentru implementarea programului ce vine în sprijinul elevilor care provin din familii cu venituri mici și aplicarea lui efectivă. Banii vor ajunge la elevi începând cu luna aprilie, potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). Citește articolul

ACCES GRATUIT

Proiect: Asistenții maternali vor putea încheia contracte de muncă pe perioadă nedeterminată

Iulia Moraru în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
24 Februarie 2022 | 1 | 2813 | Timp de citire: 2 min.

Statutul asistenților maternali profesioniști, adică acele persoane care primesc în plasament un copil, asigurându-i îngrijirea și educarea, ar putea fi modificat astfel încât să includă o serie de beneficii în raportul lor de muncă, dacă o propunere legislativă înregistrată miercuri la Senat va ajunge să se aplice. Astfel, aceștia vor beneficia de protecție socială în caz de întrerupere temporară a activității, iar contractul individual de muncă ar putea fi încheiat pe o perioadă nedeterminată. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Reminder Alocațiile copiilor se primesc mărite în februarie, conform majorării stabilite la final de an

Lucia Tozaru în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
5 Februarie 2022 | 2 | 129739 | Timp de citire: 2 min.

Alocația de stat a fost majorată, din ianuarie 2022, la 600 lei pentru copiii în vârstă de până în doi ani (inclusiv pentru copiii cu handicap, indiferent de vârstă). S-au majorat și alocațiile celorlalți copii, însă cuantumul acestora este de 243 lei, așa cum se stabilise acum câteva luni. Sumele mărite vor fi primite de către beneficiari în această lună. Citește articolul

ACCES GRATUIT
Propunere legislativă

Procedurile de inseminare artificială și fertilizare in vitro ar putea fi decontate de stat

Iulia Moraru în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
4 Februarie 2022 | 0 | 3832 | Timp de citire: 2 min.

Tratamentele și procedurile pentru inseminarea artificială și fertilizarea in vitro ar putea fi decontate de stat, atât pentru cuplurile declarate infertile, cât și pentru femeile infertile singure, dacă o propunere legislativă pusă joi în dezbatere la Senat va fi adoptată și aplicată. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Reminder De azi, copiii cu vârste între cinci și 11 ani pot fi vaccinați împotriva COVID-19

Iulia Moraru în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
26 Ianuarie 2022 | 0 | 2189 | Timp de citire: 1 min.

Copiii cu vârste cuprinse între cinci și 11 ani pot fi vaccinați împotriva COVID-19 cu vaccinul făcut de Pfizer începând de astăzi, după cum a anunțat, acum câteva zile, Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV). Citește articolul

ACCES GRATUIT

UPDATE Peste 12.000 de copii au ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Ce trebuie să facă părinții înainte să părăsească țara

avocatnet.ro în Salarizare, taxare & relația cu statul
20 Ianuarie 2022 | 0 | 3343 | Timp de citire: 2 min.

La sfârșitul lunii septembrie 2021, potrivit unor date recente, peste 12.000 de copii români aveau ambii părinți plecați la muncă în străinătate, după cum apare într-un raport al Autorității Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii şi Adopţii (ANDPDCA). Totuși, față de trimestrul anterior, la finalul trimestrului trei din 2021 au fost mai puțini cu câteva sute. În acest context, reamintim că, în momentul în care hotărăsc să plece la muncă în străinătate, fără a-şi lua copiii cu ei, părinţii sunt obligaţi să notifice autorităţile şi să desemneze o persoană care să aibă grijă de aceştia, potrivit legislaţiei în vigoare. În caz contrar, părinţii riscă să fie amendaţi cu o sumă de până la 1.000 de lei. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Creșele pot primi, din acest an școlar, și copii cu vârsta de până la 11 luni

Dragos Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
17 Ianuarie 2022 | 2 | 12773 | Timp de citire: 2 min.

Spre deosebire de ceea ce se întâmpla în anii trecuți, din acest an școlar, și copii cu vârste mai mici de 11 luni pot fi înscriși la creșă, așa cum stabilește o lege oficializată vineri. Altfel spus, cel puțin teoretic, de-acum pot fi înscriși la creșă și nou-născuții. Citește articolul

ACCES GRATUIT

16 întrebări și răspunsuri despre acordarea zilelor libere plătite pentru părinți: De la documentele cerute până la limita de zile

Lucia Tozaru în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
10 Octombrie 2021 | 11 | 10786 | Timp de citire: 6 min.

Posibilitatea ca salariații-părinți să ceară zile libere plătite de angajator atunci când se suspendă cursurile școlilor și grădinițelor este, din nou, disponibilă, ca urmare a oficializării recente a OUG 110/2021. Pentru a aduna toate informațiile într-un loc, am realizat o sinteză a celor mai importante lucruri de știut despre această măsură. Citește articolul

ACCES GRATUIT

UPDATE Până la 1 octombrie, creșele de stat trebuie să treacă în subordinea grădinițelor

avocatnet.ro în Salarizare, taxare & relația cu statul
15 Septembrie 2021 | 0 | 9551 | Timp de citire: 2 min.

Începând din anul școlar 2021-2022, creșele de stat trebuie preluate, la solicitarea primarilor, de către grădinițele cu program prelungit, conform unui act normativ apărut azi în Monitorul Oficial și care se aplică deja. Întregul proces trebuie finalizat până la 1 octombrie 2021. În prezent, creșele sunt în subordinea consiliilor locale. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Din această săptămână, părinții infectați cu COVID-19 pot fi tratați în secțiile de pediatrie unde se află internați și copiii lor

Dragos Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
15 Septembrie 2021 | 0 | 2313 | Timp de citire: 1 min.

Spitalele din țara noastră ce au și secții de pediatrie pot asigura, începând cu această săptămână, asistenţa medicală pentru însoţitorii care sunt cazuri suspecte sau cazuri confirmate de COVID-19, potrivit unui ordin de luni al Ministerului Sănătății (MS). Citește articolul